Bucuresti

Anunt Diamant Produse Curatenie

Produse Curatenie Bucuresti - firma PFS Cleaning comercializeaza produse de curatenie in Bucuresti pentru casa, birou si masina (solutii de spalat parchetul, solutii de spalat gresia, solutii de spalat faianta, solutii pentru plastic, solutii pentru masina).
https://produsecuratat.ro

Noutati editoriale Cartea Romaneasca

Detalii stire

Categorie
Stiri Cultura
Modificat
acum 3 ani si 4 luni
Vizualizari
777

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Noutăţi editoriale Cartea Românească 2015
Anul editorial 2015 este anul romanului politic la Editura Cartea Românească. Nu întîmplător acum, la 25 de ani de la abolirea sistemului comunist, apar cîteva cărţi a căror forţă e dată de libertatea asumată a cuvîntului. Arhitecturi rafinate – Glasul revoluţiei, un nou roman social-politic din teribila serie marca Radu Aldulescu; Vremea moroiului de Viorica Răduţă, istorie netrucată, de strictă actualitate, în stilul inconfundabil al scriitoarei; Şoseaua Virtuţii. Cartea Cîinelui de Cristian Teodorescu, primul roman-studiu de caz despre lumea nouă postdecembristă, care va fi urmat de Cartea copiilor; Trilogia Corso de Daniel Vighi un amplu, fantastic roman al Timişoarei; Moartea lui Siegfried de Octavian Soviany, aşteptat cu sufletul la gură, al cărui erou se află la polul opus faţă de controversatul Kostas Venetis; Muşcînd din moarte ca din ciocolată, o carte a fugii şi a speranţei, care consacră o scriitoare de excepţie: Cela Varlam; Mierla neagră de Radu Ţuculescu,o poveste tulburătoare, învăluită în arome; cele două romane care traversează oceanul, în căutarea succesului: Cartea de la Uppsala de Gellu Dorian şi Ghetsimani 51 de Dan Stanca –,toate aceste viitoare apariţii din colecţia de proză depăşesc orice aşteptare din partea cititorului prin curajul şi vizionarismul construcţiilor desăvîrşite şi prin personajele memorabile.

Reeditarea volumului Egloga de Ioana Ieronim, apărut în anii ’70 şi declarat în unanimitate de critici o capodoperă, a devenit o necesitate, iar romanul-graffiti al lui Constantin Abăluţă, Femei răspîntii imprevizibile, un refugiu sublim din cotidian.

Continuă proiectul de constituire a seriei de autor „Gheorghe Crăciun”, sub îngrijirea lui Carmen Muşat şi a fiicei scriitorului, Oana Crăciun. Seria va cuprinde întreaga operă – antumă şi postumă – a celui care a dat o nouă şi extraordinară dimensiune scrisului românesc.

Poezia anului acesta mizează, ca de fiecare dată, pe noutate şi diversitate generaţională şi încearcă să acopere, chiar şi geografic, mişcarea poetică actuală. Editorii şi cititorii au în continuare încredere în viitorul poeziei româneşti contemporane.

În colecţia Eseu: Cioran, un aventurier nemişcat de Ciprian Valcan cuprinde 30 de interviuri cu traducători, editori, cititori sau exegeţi ai filosofului din lumea întreagă. Adrian G. Romila în Piraţi şi corăbii. Incursiune într-un posibil imaginar al mării porneşte într-o călătorie fabuloasă pe traseele reale sau ficţionale ale istoriei pirateriei, Simona Vasilache deschide atlasul cu Hărţi din cărţi, iar Bogdan Ghiu, în cartea-manifest Totul trebuie tradus! Noua paradigmă, propune o schimbare radicală a viziunii asupra culturii actuale.

Colecţia de critică/istorie literară pregăteşte trei studii remarcabile dedicate poeziei:Vitraliul şi fereastra. Poeţi români contemporani de Irina Petraş, Istoria Cenaclului de Luni de Daniel Puia-Dumitrescu şi Emil Botta. Ars moriendi de Bogdan-Alexandru Stănescu. Alături de acestea va apărea monumentala Geografie a literaturii române de Cornel Ungureanu şi dezvăluirile de arhivă ale tînărului critic şi istoric literar George Neagoe (Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor, 2013), Mizantropul optimist. G. Călinescu şi (de)stalinizarea României.

Şi în anul 2015, istoricul literar şi criticul Geo Şerban îngrijeşte, după succesul înregistrat de Însemnările mele de Maria Banuş, un nou jurnal: Grădina de hîrtie de Vera Călin – nume de referinţă al literaturii comparate, această doamnă a literelor româneşti, care, născută în 1921, a fost martora schimbărilor profunde din viaţa politică şi intelectuală a ţării.
Odată cu încheierea Concursului de Debut, aşteptăm rezultatele jurizării – în jur de 15 februarie 2015 –, cu speranţa că, la fel ca în fiecare an, debutanţii noştri vor deveni favoriţii cititorilor şi ai cronicilor literare şi laureaţi ai premiilor naţionale.

Top 5 cele mai vîndute titluri Cartea Românească în anul 2014:

1. Negustorul de începuturi de roman, Matei Vișniec
2. Kinderland și Controlul cărții. Cenzura literaturii în regimul comunist din România, Liliana Corobca
3. Viețile paralele, Florina Ilis
4. Poker. Black Glass, Bogdan Coșa
5. America de peste pogrom, Cătălin Mihuleac

Anunt Diamant Euroinstal

Euroinstal Bucuresti - este un jucător important în domeniul instalațiilor termice, sanitare și de ventilație, cu o experiență de peste 24 ani în domeniu.
https://euro-instal.ro