Bucuresti

Anunt Diamant Euroinstal

Euroinstal Bucuresti - este un jucător important în domeniul instalațiilor termice, sanitare și de ventilație, cu o experiență de peste 24 ani în domeniu.
https://euro-instal.ro

Programul aniversar București 555 se încheie cu Accidentul!

Programul aniversar București 555 se încheie cu Accidentul!

Detalii stire

Social links
Categorie
Stiri Cultura
Modificat
acum 3 ani si 4 luni
Vizualizari
985

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

În zilele de 29, 30 octombrie și 1 noiembrie, un nou proiect de teatru este oferit publicului bucureștean în cadrul Programului aniversar ARCUB – București 555: Accidentul, adaptare a piesei Auto de Ernesto Caballero, în regia lui Petru Ionescu. Este un proiect de teatru independent al Asociației Energizart în parteneriat cu Teatrul Lucia Sturdza Bulandra, sala Laborator și finanțat de Ambasada Spaniei la București (prin Fondul European pentru Internaționalizarea culturii spaniole al Ministerului de Afaceri Externe spaniol) și ARCUB prin Programul București 555.

Spectacolul este o comedie neagră care ironizează cu subtilitate relațiile interumane, dar mai ales triunghiul conjugal. Concret, ca subiect, avem de-a face cu o micuță auto-judecată de apoi a unor „participanți la trafic” în week-end, patru personaje care, după ce-au murit în urma unui accident de mașină, așteaptă o sentință (care-i poate duce în rai ori în iad).Înfruntăriledintre personaje revelează câteva adevăruri despre relațiile mai puţin vizibile care-i leagă.

Regizorul Petru Ionescu aduce o viziune nouă asupra textului Auto – (în general, ales de către actori pentru simplitatea punerii în scenă indicată de autor) – și plasează personajele în mijlocul sinistrului decor al unei râpe pline cu rămășițele mașinii. Agățate între lumea de aici și cea de dincolo, Soția, Soțul, Cumnata și Autostopista se acuză reciproc de producerea accidentului, mărturisindu-și fiecare păcatele. Relațiile dintre cele 4 personaje frizează la maxim ridicolul, poveștile lor de viața reconstruindu-se din bucăți ca într-un imens puzzle al vieții mânuit cu dibăcie de către Îngeraș.

Distribuția este formată din actorii: Annemary Ziegler (Soția), Gabriela Hamzescu (Cumnata), Dana Piroiu (Autostopista), Daniel Iordan (Soțul) și Silvia Codreanu (Polițist / Îngeraș). Regia Petru Ionescu.
Foto credit: Dana Mitică

Anunt Diamant Produse Curatenie

Produse Curatenie Bucuresti - firma PFS Cleaning comercializeaza produse de curatenie in Bucuresti pentru casa, birou si masina (solutii de spalat parchetul, solutii de spalat gresia, solutii de spalat faianta, solutii pentru plastic, solutii pentru masina).
https://produsecuratat.ro