Bucuresti

Anunt Diamant Bucuresteni.ro - publicitate online

Site-ul bucuresteni.ro este un site care doreste sa promoveze evenimentele din Bucuresti si nu numai, sa puna la dispozitia utilizatorului cea mai performanta harta electronica a Bucuresti-ului, si in acelasi timp sa ofere posibilitatea firmel...
https://www.bucuresteni.ro/site/publicitate/

Invitation Romania promovează un nou concept turistic: Bucureștiul bizantin

Detalii stire

Categorie
Stiri social
Modificat
acum 6 ani si 9 luni
Vizualizari
681

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Invitation Romania promovează un nou concept turistic: Bucureștiul bizantin

150 de turiști și oameni de cultură francezi și belgieni vor asista la un concert de muzică bizantină și creștin-ortodoxă la biserica Sf. Spiridon Nou din București

Invitation Romania, unul din principalii touroperatori români specializați pe incoming, primește, zilele acestea, un grup format din 150 de turiști și oameni de cultură din Franța și Belgia. Acesta este un grup-pilot, în cadrul produsului turistic ”Bucureștiul bizantin”. Acţiunea se încadrează în politicile de promovare a tematicilor produsului turistic românesc, precum și de impunere a Bucureștiului ca destinație atractivă de city break, derulate cu constanţă de către InvitationRomânia.

« În contextul ofertei turistice românești, capitala țării este frecvent supranumită Micul Paris. Aceasta, cu toate că în istoria, arhitectura, viața de zi cu zi a bucureștenilor, sunt foarte prezente cultura creștin ortodoxă și moștenirea bizantină. În acest context, am propus turiștilor europeni și nu numai un nou concept, anume Bucureștiul bizantin. Astfel, pe lângă Palatul Parlamentului, Muzeul George Enescu, Ateneul Român sau Muzeul Satului, am inclus în programul de vizitare a capitalei și participarea la un concert de muzică ortodoxă și bizantină la una dintre cele mai frumoase biserici din București – Sfântul Spiridon Nou», subliniază Gheorghe Fodoreanu, preşedintele Invitation Romania.

Promovarea acestui concept începe cu un grup de 150 de francezi și belgieni, dintre care 100 sunt turiști iar ceilalți organizatori de voiaje, cinci interpreți celebri de muzică simfonică, oameni de cultură și echipe de jurnaliști de la TV Mezzo și de la renumitul cotidian Le Figaro. Acest grup participă la o croazieră dunăreană care are ca tematică muzica lui George Enescu (parte a programului « Croaziere de excepţie »), iar turiștii vor mai vizita, în București, Muzeul George Enescu, Palatul Primăverii (Casa Ceaușescu) și vor servi cina la un restaurant retro de lux. Invitation Romania promovează déjà următoarea ediție a Festivalului Internațional George Enescu, care va avea loc în septembrie 2019, grupurilor de turiști care vizitează țara noastră.

Invitation Romania va încerca, împreună cu Patriarhia Română, să introducă, în perioada care vine și pentru anii următori, un program de concerte de muzică religioasă bizantină și creștin ortodoxă în mai multe biserici din București. ”Sunt cu gândul la timpul în care Catedrala Mântuirii Neamului va fi inaugurată inclusiv printr-un concert de muzică bizantină și creștin ortodoxă de excepție, și în prezența multor turiști și invitați din străinătate”, adaugă Gheorghe Fodoreanu.

Primul concert va avea loc la biserica Sf. Spiridon Nou din București, săptămâna aceasta, iar printre partiturile muzicale de excepție ce vor fi interpretate se numără: « Tatăl Nostru » interpretată simultan în limbile română şi franceză, « Axion » de Gheorghe Popescu Branişte, « Cămara ta » de Ioan D. Chirescu, « Lumina de înviere » de Nicolae Lungu, « Hristos a Înviat » de Alexandru Podoleanu etc.

Biserica Sf. Spiridon Nou, sfințită la 8 noiembrie 1860, este, la ora actuală, cea mai mare biserică ortodoxă din București. Stilul construcției este eclectic-istorist, cu elemente neoromanice, neogotice și de artă moldovenească.

Înfiinţată în 2006, Invitation Romania este una dintre principalele agenţii de turism din România specializată pe incoming, deci pe aducerea de turişti străini. Touroperatorul Invitation aduce turişti din toată lumea, în special din Asia, Germania, Franţa, Belgia, An­glia, Spania. Printre produsele promovate se numără circuite în Maramureş, Bucovina, Delta Dunării, Transilvania.

Fondatorul Invitation Romania, Gheorghe Fodoreanu, s-a dedicat, de peste 40 de ani, aducerii turiştilor străini în România. A fost ghid şi responsabil pentru piaţa franceză al ONT Carpaţi, singura firmă, de stat, care se ocupa cu aducerea turiştilor străini înainte de 1989, pe vremea comunismului. În 1990, a fondat, alături de parteneri, unul dintre primii touroperatori privaţi din România specializaţi pe incoming, Simpa Turism – Nouvelles Frontieres. Apoi a înfiinţat, alături de alţi acţionari, firmele Simpa Sport, Visit Romania, iar în 2006 a fondat Invitation Romania, touroperator unde este acţionar 100%. În 2004 a înfiinţat Comisia de Incoming a Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), organizaţie al cărei preşedinte a fost între 2006 şi 2007. În 28 de ani, de când lucrează în mediul privat, Gheorghe Fodoreanu se poate mândri că a generat României circa 100 de milioane de euro prin incoming.
De-a lungul timpului, Invitation Romania a obţinut mai multe premii şi distincţii, printre care se numără: de două ori premiul internaţional al clientelei Thomas Cook, locul 1 pentru incoming şi locul 1 pentru originalitatea programului colector la Gala Top Hotels 2017 respectiv 2018, premii acordate de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) şi Autoritatea Naţională pentru Turism etc.

Anunt Diamant Euroinstal

Euroinstal Bucuresti - este un jucător important în domeniul instalațiilor termice, sanitare și de ventilație, cu o experiență de peste 24 ani în domeniu.
https://euro-instal.ro