Bucuresti

Anunt Diamant Euroinstal

Euroinstal Bucuresti - este un jucător important în domeniul instalațiilor termice, sanitare și de ventilație, cu o experiență de peste 24 ani în domeniu.
https://euro-instal.ro

Festivalul Martisorului

Detalii festival

Categorie
Festivaluri
Modificat
acum 6 ani si 1 luna
Vizualizari
737

Reprezentari

DataOraLocatie
Vineri 2 martie 2018 - Luni 12 martie 2018

Voteaza & Distribuie

Prezentare festival

Primăria Sectorului 4 și Centrul European Cultural și de Tineret pentru UNESCO ,,Nicolae Bălcescu” organizează

FESTIVALUL MĂRȚIȘORULUI 2018, ediția I
cu INVITAȚI speciali, dansuri, muzică, expoziții de pictură și costum popular și spectacol - concert

În perioada 2 - 12 martie 2018, Primăria Sectorului 4 și Centrul European Cultural și de Tineret pentru UNESCO ,,Nicolae Bălcescu” organizează în premieră FESTIVALUL MĂRȚIȘORULUI 2018, un eveniment cultural artistic dedicat sărbătoririi începutului de Martie.
Programul este variat şi cuprinde spectacole, expoziția de pictură ”Din suflet de copil” cu lucrări realizate de elevii cursului de pictură susținut de Dr. Nicoleta Zagura, expert UNESCO în educație artistică și cu mărțișoare hand-made, personalizate care vor fi oferite în dar tuturor spectatorilor și vizitatorilor.
Fiind un eveniment dedicat MĂRȚIȘORULUI, toate doamnele şi domnişoarele prezente la cele trei spectacole vor primi mărţişoare personalizate din partea CECTUNB.
Vineri, 2 martie, de la orele 18.00 în Sala Mare a Centrului European Cultural și de Tineret pentru UNESCO ,,Nicolae Bălcescu” – CECTUNB, cei mai mici artiști ai Fundaţiei ”Dan Voiculescu”, alături de Trupa Pam-Pam vor susține un spectacol inedit cu muzică, dans şi poezie. Cu această ocazie se va da startul programului “Educație ALTFEL, în cadrul căruia copiii și tinerii din București vor putea participa la activitati gratuite, educative si culturale. Primul eveniment se numește ”Mărţişor cu surprise„ și are loc vineri seara, când copiii dau startul serbării primăverii în cadrul unei serii de spectacole şi evenimente culturale menite să le dezvolte inteligenţa şi aptitudinile. În cadrul evenimentului, copiii vor expune lucrări de pictură, quilling, origami și obiecte din săpun realizate la cursurile organizate în cadrul Clubului de Excelență al fundaţiei, şi vor realiza mărțișoare unicat pe care le vor oferi în dar mămicilor
În spațiul expozițional al CECTUNB, va fi organizată o expoziţie de costume populare românești autentice, rare, vechi de peste 100 de ani (colecția privată a Simonei și Cristinei Leasă).
Sâmbătă, 3 martie, tot de la orele 18.00 va fi invitat ansamblul de dansuri populare”Doinița din București al căror membri vor prezenta un program special, de inițiere și de cunoastere a traditiilor folclorice romanești. Spectacolul ”Folclor de Mărțișor” va include cântece și dansuri populare specifice fiecăreia dintre zonele etnografice ale României (Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, Banat, Bihor, Făgăraș, Năsaud, Maramureș și bineînțeles, Călușul, dansul reprezentativ al românilor). Alături de soliștii de muzică populară Robert Dumitru, Mădălina Ciucu, Petronela Axintioaiei și Maria Soare, membrii Ansamblului Folcloric ”Doinița” vor invita la final spectatorii la o horă românească.
Atât vineri, cât și sâmbătă pe scena CECTUNB va evolua și Ansamblul de Balet ”Arabesque” al Fundației Culturale Pentru Copii și Tineret ,,Noi și Prietenii Noștri”. Arabesque este un ansamblu de tradiție, cu o activitate de peste 30 de ani, laureat al mai multor festivaluri naționale și internaționale (Franța, Italia, Canada, Iordania ș.a).

Luni, 12 martie, de la orele 19.00, tot în cadrul FESTIVALUL MĂRȚIȘORULUI 2018, CCETNB invită publicul la Teatrul Național București, Sala Pictură la spectacolul – concert ,,BucurEȘTI un suflet de oraș” susținut de pianistul MARIUS VERNESCU, unul dintre cei mai străluciţi muzicieni de jazz din România (singurul care a câștigat trofeul prestigiosului Montreux Jazz Festival) și de invitații săi: violonistul Gabriel Stănescu, actorii Alexandru Pribeagu (pantomimă) și Alexandra Aga, instrmentiștii Alex Tomaselli (chitară), Nicu Grigoraș (percuție), Cătălin Răzvan (bas), Beatrice Roman Vernescu (clape).
Osmoza dintre muzica si actorie reaşează modul de a gândi intr-o paradigmă care îşi asumă centralitatea pe ceea ce simti. Acest lucru presupune o importantă revoluţie interioară, un salt calitativ, prin care muzicianul si actorul reformulează relaţia cu lumea obiectuală într-o nouă economie a sensurilor creând nu un spectacol, ci un CEVA, care reaşează, nu doar formele materiale de exprimare artistica pe alte coordonate, ci mai ales formele de abordare a acestei noi paradigme: a ceea ce simtim dincolo de cotidianul orasului” – afirma actorul Alexandru Pribeagu.
,,BucurEȘTI un suflet de oraș” este un proiect artistic original şi spectaculos nu doar ca performanţă tehnică, ci şi capabil să transmită emoţii puternice, ”imbinând diferitele nivele semnificante, de la obiectual-concret până la gândirea muzicală mai profundă şi trecând prin configuraţii de artă modernă”. Evenimentul reprezintă un proiect artistic, care își propune abordarea într-o manieră unică a unor tehnici jazz și compoziții proprii ale pianistului Marius Vernescu

Centrul Cultural European și de Tineret pentru UNESCO “Nicolae Bălcescu” este un serviciu public aflat în subordinea Consiliului Local și al Primăriei Sectorului 4. Obiectivul primordial al activitatiilor sale este acela de derularea proiectelor culturale locale extinse pe plan național și internațional. Pentru o bună desfăsurare a activitatiilor sale, Centrul Cultural European și-a creat și dezvoltat o strategie culturală care să permită o vizibilate a activităților culturale atât în sector, dar și în perimetru național și internațional.
CCETNB și-a deschis porțile sub formă de parteneriat și sub formă de colaborare cu majoritatea instituțiilor culturale naționale, dar și cu diferiți actori independenți care impreună au oferit o diagrama culturală complexă a întregii activităti din sector. Ofertă culturală a sectorului este diversificată și cuprinde spectacole de teatru pentru adulți, spectacole pentru copii, vernisaje și expoziții, concerte, spectacole de lectură, organizare de workshop-uri, ateliere, seminarii și conferințe.

Anunt Diamant Produse Curatenie

Produse Curatenie Bucuresti - firma PFS Cleaning comercializeaza produse de curatenie in Bucuresti pentru casa, birou si masina (solutii de spalat parchetul, solutii de spalat gresia, solutii de spalat faianta, solutii pentru plastic, solutii pentru masina).
https://produsecuratat.ro