Bucuresti

Amendamentele ANOSR privind stabilirea criteriilor generale de acordare a burselor studențești

Detalii

Categorie
Stiri educatie
Modificat
acum 11 luni si 2 saptamani
Vizualizari
148

Voteaza & Distribuie

Descriere

Amendamentele ANOSR privind stabilirea criteriilor generale de acordare a burselor studențești

Una dintre preocupările constante ale activității Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a fost mereu și este și în prezent modul în care este reglementat sistemul de acordare a burselor studențești în instituțiile de învățământ superior din România, precum și bugetul alocat anual pentru acest capitol.
În luna iulie 2016, ANOSR a transmis Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCȘ) o propunere de revizuire a Hotărârii de Guvern nr. 445/1997, modificată prin Hotărârea de Guvern nr. 558/1998 privind stabilirea criteriilor generale de acordare a burselor și a altor forme de sprijin material pentru elevii, studenții și cursanții din învățământul de stat. În ianuarie 2017, reprezentanții ANOSR au retransmis această propunere către noua conducere a Ministerului Educației Naționale (MEN).
Astfel, Ministerul Educației Naționale (MEN) a supus dezbaterii publice un proiect de Hotărâre de Guvern privind stabilirea Criteriilor generale de acordare a burselor și a altor forme de sprijin material pentru studenții din învățământul superior de stat, cursuri de zi, pornind de la propunerea de act normativ scrisă și transmisă de ANOSR inițial. Multe dintre prevederile propuse de ANOSR se regăsesc în această formă a proiectului de Hotărâre de Guvern, sistemul de acordare a burselor și criteriile în funcție de care se acordă acestea fiind mai bine detaliate și clarificate, fiind introdus inclusiv faptul că fiecare universitate va trebui să direcționeze cel puțin 30% din fondul total pentru burse către bursele acordate pe criterii sociale, în vederea asigurării unui sistem de educație echitabil.
În urma analizei proiectului de Hotărâre de Guvern privind sistemul de burse studențești supus dezbaterii publice de către Ministerul Educației Naționale (MEN), Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a transmis către MEN o serie de amendamente la acest document, ce vizează tipurile de burse oferite, perioada pentru care se acordă bursele (solicitând ca acestea să se acorde inclusiv pentru perioada vacanțelor), implicarea reprezentanților studenților în stabilirea cuantumurilor și criteriilor în funcție de care se acordă bursele în fiecare universitate, detalierea cheltuielilor pe care o bursă trebuie să le acopere etc.

Reamintim faptul că, în urma demersurilor făcute de ANOSR, fondul pentru bursele studenților a crescut în anul 2016 cu 20,29% (de la 69 de lei/lună/student bugetat la 83 de lei/lună/student bugetat), pentru prima oară după mai bine de 6 ani, iar în anul 2017 fondul de burse a crescut cu încă 142,16% (de la 83 de lei/lună/student bugetat la 201 lei/lună/student bugetat/lună).
Astfel, față de anul 2015, în urma demersurilor ANOSR, în anul 2017 fondul pentru bursele studențești este mai mare cu 191,3%.

În luna octombrie 2016, ANOSR a lansat campania Viitorul Implică Studenții (V. I. S.)alături de15 obiective pentru dezvoltarea învățământului superior românesc, unul dintre acestea fiind „creșterea fondului pentru burse studențești pentru anul 2017 până la o valoare de cel puțin 201,6 lei/lună/student bugetat”, solicitare ce s-a regăsit și înpropunerile ANOSR pentru Legea bugetului de stat pentru anul 2017.

Întreaga listă a amendamentelor propuse de ANOSR pentru proiectul de Hotărâre de Guvern privind stabilirea Criteriilor generale de acordare a burselor și a altor forme de sprijin material pentru studenții din învățământul superior de stat, cursuri de zi, poate fi citită AICI.

Propunerea inițială a ANOSR pentru modificarea Hotărârii de Guvern privind stabilirea criteriilor generale de acordare a burselor și a altor forme de sprijin material pentru studenți, în variantă integrală, ce a fost transmisă către MENCȘ încă din luna iulie 2016, poate fi citită AICI.