Bucuresti

Anunt Diamant Produse Curatenie

Produse Curatenie Bucuresti - firma PFS Cleaning comercializeaza produse de curatenie in Bucuresti pentru casa, birou si masina (solutii de spalat parchetul, solutii de spalat gresia, solutii de spalat faianta, solutii pentru plastic, solutii pentru masina).
https://produsecuratat.ro

Angry Birds 2 – mai furioase și mai comice ca oricând!

Detalii stire

Categorie
Stiri divertisment
Modificat
acum 5 ani si 8 luni
Vizualizari
418

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Angry Birds 2” – mai furioase și mai comice ca oricând!
Vineri, 9 august 2019, se lansează animația “Angry Birds 2”, cu avanpremiere începând din 3 august a.c.. Una dintre cele mai așteptate apariții cinematografice ale verii, producția Sony Pictures promite o distracție memorabilă, pentru întreaga familie.

În anul 2016, se lansa “The Angry Birds Movie”, care avea să devină una dintre cele mai mari francize de divertisment, fiind lider de box-office în 54 de țări, cu încasări totale de 352 milioane de dolari. Descărcat de peste patru miliarde de ori, jocul omonim, dezvoltat de Rovio Entertainment, este și cea mai populară aplicație din istorie. Și iată că, trei ani mai târziu, producătorul Cohen (care a realizat și “Despicable Me”) duce aventura mai departe în „Angry Birds 2”, spre bucuria fanilor de toate vârstele, din toată lumea. Oare ce mai pun la cale năstrușnicii Red, Chuck, Bombă & Co.?

Pe Insula Păsărilor, bătălia între înaripate și porci atinge proporții apocaliptice. Războiul pare a fi veșnic și nimic nu va domoli spiritele dintre cele două tabere. Până când o nouă insulă se întrevede la orizont și așa se trezesc nevoite să facă pace, ba chiar să se alieze în lupta cu inamicul comun. Dar este oare posibil ca foștii dușmani să devină fârtați, cu adevărat? Misiunea se anunță dificilă, iar planurile sunt mărețe, dar lipsesc cu desăvârșire. Distracția este, în schimb, asigurată: animația promite surprize și umor… să ne meargă fulgii de râs!

Pornind de la un scenariu de Peter Ackerman, animația Sony Pictures este regizată de Thurop Van Orman (care are două nominalizări la premiile Emmy) și va rula în format 3D, în versiunea subtitrată și respectiv dublată în limba română. În engleză dau voce personajelor actorii Jason Sudeikis, Josh Gad (nominalizat la premiile Tony, Drama League și Astaire), Leslie Jones, Bill Hader, Rachel Bloom, Awkwafina, Sterling K. Brown, Eugenio Derbez, Danny McBride, Peter Dinklage, Zach Woods, Dove Cameron, Lil Rel Howery, Beck Bennett, Nicki Minaj, Brooklynn Prince. Dublajul în limba română este realizat de studioul Ager Film, în regia Ancăi Sigartău și cu interpretarea actorilor Ioan Ionescu-Andrei, Șerban Pavlu, Costin Gabriel, Viorel Ionescu, Marius Chivu, Mihaela Tatu, Andreea Grămoșteanu, Dana Marineci, Bogdan Tudor, Alexa Badea, Victor Nepot, Sasha Condruț, Matei Tiron, Cătălin Babliuc, Mihai Bisericanu, Smaranda Caragea, Ciprian Cojenel, Adina Lucaciu, Florian Ghimpu, Carmen Lopăzan, Cristi Simion, Tiron Valentino, Dani Voinea ș.a.

Producţia durează 99 de minute, se adresează audienței generale și este distribuită în România de InterComFilm Distribution. Trailerul poate fi urmărit aici: https://www.youtube.com/watch?v=H2-wjoYs87M&t=63s


Despre InterComFilm

InterComFilm Distribution S.A. a fost înființată în martie 2000, având drept obiect de activitate distribuția filmelor de cinema. Rădăcinile acesteia datează însă încă din anul 1992, când își începea activitatea GFR Distribution, primul distribuitor privat de film de pe piața românească. În 2000, InterCom RT a cumpărat 51% din acțiunile GFR, formând astfel o asociere, care întrunea aceeași pasiune și experiență în industria filmului. În prezent, compania este licențiată Sony Pictures și este unul dintre cei mai dinamici jucători de pe piața de distribuție a filmului în România. Detalii, pe www.intercomfilm.ro

Anunt Diamant Euroinstal

Euroinstal Bucuresti - este un jucător important în domeniul instalațiilor termice, sanitare și de ventilație, cu o experiență de peste 24 ani în domeniu.
https://euro-instal.ro