Bucuresti

Anunt Master Art-terapie prin teatru si artele spectacolului la UNATC

Detalii

Categorie
Stiri Cultura
Modificat
acum 11 luni si 1 zi
Vizualizari
176

Voteaza & Distribuie

Descriere

Din toamna anului 2016, UNATC „I.L. Caragiale” în colaborare cu Facultatea de Psihologie și Științele Educației din Universitatea din București găzduiește un program interdisciplinar : MASTER în „PERFORMING ART-THERAPY” (Art-terapie prin teatru și artele spectacolului).
Construit pe structura generoasă a psihodramei clasice moreniene, masteratul invită la utilizarea în consilierea individuală și de grup, a unei palete foarte largi de modalități: euritmie, expresia individuală vocală și corporală, dramatizarea faptului cotidian, desen, culoare, modelaje, măști, marionete și păpuși, improvizație, teatru aplicat.
Masteratul Art-terapie prin teatru și artele spectacolului este în curs de autorizare.

Toate detaliile pentru înscriere pe www.unatc.ro/admitere și la secretariatul Facultății de Teatru, UNATC.



Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L.Caragiale”
Facultatea de Teatru
Domeniul TEATRU ȘI ARTELE SPECTACOLULUI
Programul de studiu – Masterat
Specializarea Art-Terapie prin Teatru și artele spectacolului
Cursuri cu frecvență– 2 ani
Anul universitar 2016/2017

PROBE DE CONCURS
La înscriere candidaţii vor depune:

  1. Un CV
  2. Un eseu de prezentare în care să îşi argumenteze motivaţia pentru pregătirea în acest domeniu şi să îşi descrie aptitudinile, interesele şi abilităţile legate de domeniul artistic (scenic sau plastic) pe le-au exersat până la momentul înscrierii.

Eseul va avea maxim 2 pagini redactate la calculator.

Proba 1– practic aptitudinal (eliminatoriu)
Participarea, în calitatea de membru al unui grup, la un atelier de lucru practic prin metode psihodramatice. Atelierul va presupune interacţiuni variate între participanţi, exerciţii de autoexplorare, intra- şi inter-cunoaştere, activităţi stimulative şi provocative din sfera dezvoltării personale.

Proba 2 – oral

Interviu pe baza CV-ului şi a eseului de prezentare.

Susţinerea unei activităţi liber alese de candidat, prin care acesta să îşi demonstreze aptitudinile şi abilităţile artistice.

Argumentarea modului în care vede legate aptitudinile şi abilităţile sale artistice de ideea de dezvoltarea personală.