Bucuresti

Atelier de time management – Timpul înseamnă viață


Atelier de time management – Timpul înseamnă viață

Detalii

Social links
Categorie
Stiri eveniment
Modificat
acum 3 luni si 3 saptamani
Vizualizari
133

Voteaza & Distribuie

Descriere

Oamenii de știință au fost destul de clari: nu se poate nicicum obține o zi de 25 de ore. E timpul să treci la planul B: să înveți să îți organizezi mai bine timpul, ca să te poți bucura de proiectele pe care le-ai tot amânat, de întâlniri relaxate cu prietenii sau familia.

La Fundația Calea Victoriei, din 16 august, poți participa la un Atelier de Time management susținut de Alin Comșa, unul dintre cei mai apreciați traineri din București.

Cursul oferă participanţilor informaţiile necesare pentru o mai bună organizare a activităţilor. Scopul nu este doar atingerea obiectivele de zi cu zi, ci și evitarea stresului.

Prin exerciții și discuții libere, descoperi cum poți câştiga timp şi care sunt activităţile care te fac să îl pierzi, de multe ori fără să-ți dai seama. Ai încercat vreodată să-ți faci o ”NOT to do list”? Dar să desenezi un cadran al priorităților, ca să conștientizezi ce anume este, de fapt, important pentru tine? Iată doar două dintre instrumentele pe care vei învăța să le folosești în avantajul tău de fiecare dată când vei simți că acele ceasului se învârtesc prea repede.

Atelierul de time management are două întâlniri: miercuri 16 și joi 17 august, de la 19.00 la 21.00. Înscrierile se fac pe adresa contact @ victoriei.ro, iar taxa de participare este de 120 de lei.

Fundația Calea Victoriei are sediul pe strada Popa Soare nr. 40, et.1, la 15 minute de mers de Unirii sau Universitate.