Bucuresti

Anunt Diamant Euroinstal

Euroinstal Bucuresti - este un jucător important în domeniul instalațiilor termice, sanitare și de ventilație, cu o experiență de peste 24 ani în domeniu.
https://euro-instal.ro

Ateliere de Creativitate de la Muzeul Țăranului Român 2015

Detalii expozitie

Categorie
Expozitii
Modificat
acum 9 ani si 6 luni
Apartine de
Muzeul Taranului Roman
Vizualizari
721

Voteaza & Distribuie

Prezentare expozitie

Ateliere de Creativitate de la Muzeul Țăranului Român 2015

încep de la 1 octombrie 2015

Din octombrie, redeschidem Atelierele Muzeului pentru grădinițe, școli, licee, dar și pentru copiii aduși de bone, bunici și/sau părinți.

Cu ce ne vom ocupa? Adăugăm la lista de anul trecut și ateliere noi. Pornind de la „materia” atât de bogată a muzeului nostru și venind până în actualitatea cunoscută copiilor, deschidem ferestre și uși observației și cunoașterii, imaginației. Atelierele – meșteșug al minții, sufletelor și mâinilor – le punem la dispoziția celor care ne vor trece pragul.

Atelierele de creativitate de la Muzeul Național al Țăranului Român se desfășoară în perioada 1 octombrie 2015 – 25 iunie 2016.

Luni:

Ateliere pentru copii defavorizați – orele 10–15; informații și înscrieri la telefon: 021 317 9659

Marți:

Desen, picturi, colaj textil, broderie cu Ruxandra Grigorescu – orele 10.00 – 12.00; informații și înscrieri la telefon: 021 317 9659

Ateliere cu Andreea Botezan – orele 14.00–15.30; informații și înscrieri la telefon: 0744. 685 075

octombrie: Pictură cu flori și mirodenii; noiembrie: Jonnas și Sunetul fermecat – o poveste muzicală; decembrie: podoabe de Crăciun din ceară și lumânări

Miercuri:

Povești (re)inventate și jucate cu Raluca Oprea–Minoiu – orele 10.00–12.00; informații și înscrieri la telefon: 021–317.96.61 + tasta 5

Atelier de hârtie manuală cu Răzvan Supuran – orele 10.00 – 11.30; informații și înscrieri la telefon: 0728 516 800;

Desen, picturi, colaj textil, broderie cu Ruxandra Grigorescu – orele 13.00 – 15.00; informații și înscrieri la telefon: 021 317 9659

Joi:

Desen, picturi, colaj textil, broderie cu Ruxandra Grigorescu – orele 10.00 – 12.00; informații și înscrieri la telefon: 021 317 9659

Povești (re)inventate și jucate cu Raluca Oprea–Minoiu – orele 13.00 – 15.00; informații și înscrieri la telefon: 021 317.96.61 + tasta 5

Vineri:

„Povești cu urechi” cu Călin Torsan – orele 10.00 – 12.00; informații și înscrieri la telefon: 021 317 9659

Atelier de modelaj în argilă și ceară cu Ovidiu Simionescu – orele 13.00 – 15.00; informații și înscrieri la telefon: 0737 346 872

Sâmbătă:

Pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu – orele 10.30 – 11.30; informații și înscrieri la telefon: 0726.237.376.

Atelierul de sunet cu Sașa Liviu Stoianovici – orele 12.00 – 12.50 informații și înscrieri la telefon 0721 797 878, email atelieredesunet@gmail.com

Atelier de țesături, croitorie și cusături cu Lidia Stareș – orele 10 – 18; informații și înscrieri la telefon: 0722.798.284;

Cât costă?

4 lei de persoană sau gratuit pentru fundațiile responsabile de copiii cu dizabilități și dificultăți sociale, la atelierele Ruxandrei Grigorescu, Ralucăi Oprea–Minoiu și la atelierul lui Călin Torsan.

15 lei de persoană pentru atelierele lui Bogdan Herăscu, Răzvan Supuran, Ovidiu Simionescu, Sașa Liviu Stoianovici și al Lidiei Stareș și al Andreei Botezan.

Prezentarea atelierelor

Ateliere cu Ruxandra Grigorescu – Desen, pictură, colaj textil, broderie

Teme propuse: vizite cu desen în sălile MNȚR; despre casă – construcție, credințe, design interior; visul cu ochii deschiși, visul cu ochii închiși (posibil-imposibil); calendar creștin, sărbători-sărbătoriri; Amintiri – istorii personale: „Memoriile unui om mic”

…și lista rămâne deschisă, așteptăm-acceptăm și sugestiile copiilor, educatorilor, învățătorilor etc. Pentru copii de la 5 ani.

Atelier cu Raluca Oprea–Minoiu – Povești (re)invetate și jucate

Prima dată ne vom împrieteni, ne vom cunoaște și ne vom pune puțin corpul la treabă, folosind jocul. Și vocea va face parte din corpul și joaca noastră. Apoi ne vom odihni ascultând o poveste. Când vom descoperi ce personaj ne place mai tare și mai tare, vom porni în a–i da viață, în felul nostru: vom construi o păpușă de pânză sau vom desena sau ne vom costuma și-i vom da și glas și emoție personajului.

Apoi, dacă tot a început să ne placă să lucrăm împreună, vom aduce toate personajele la un loc și vom (re)compune povestea noastră. Pentru a face toate acestea – jucat, ascultat, cusut cu ace adevărate, lipit, decupat, inventat, vorbit, emoționat și iarăși jucat – avem nevoie de cel puțin două întâlniri.

Pentru copii de la 6 ani.

Atelier cu Ovidiu Simionescu – Curs de modelaj în argilă și ceară

Cursul de desfășoară pe o durată de trei luni, în întâlniri de câte 2 ore, în fiecare săptămână, pentru un număr de cel mult 15 copii.

Vor fi abordate o serie de tehnici :

– modelaj direct

– realizare modele în ipsos și multiplicare cu ceara

– realizare șabloane din carton și decupare din foi de ceară

– decoruri pe vase din argilă, modelate liber

– decoruri pe vase din ceară turnate în mulaj de ipsos

Dacă există acordul părinților, anumite piese mici se pot turna în bronz.

Subiecte: Circul, animale fantastice, compoziții cu figuri geometrice, explorarea spațiului cosmic, lumea subacvatică.

În cadrul fiecărei ședințe se vor prezenta exemple de lucru din fiecare din tehnicile abordate, lucrări de maeștri și vor avea loc discuții pe marginea lor.

La sfârșitul ședințelor, copiii vor face selecții personale dintre lucrările tuturor realizate în cadrul ședinței. Se vor face și susțineri individuale (explicații pe marginea lucrărilor). La final de modul se va organiza și o mică expoziție în holul muzeului sau în Atelier.

Acest curs de inițiere în modelaj este pentru copii cu vârste între 6 și 10 ani.

Ateliere cu Andreea Botezan

În fiecare lună, atelierele Andreei vor fi diferite, abordând tehnici și subiecte diverse. Astfel, în luna octombrie se va desfășura atelierul de pictură cu flori și mirodenii:

Cum ar fi să pictăm cu flori?

Dar cu frunze sau cafea? Atelierul începe cu un mic traseu în curtea muzeului, de unde vom aduna câteva plante și doi grăunți de pământ. În sala de lucru aranjăm aceasta recoltă împreună cu alte flori și mirodenii.

Nu vor lipsi scorțișoara, curry-ul, boiaua dulce, ceaiul negru, curcuma sau șofranul. Culori delicate, mirosuri exotice ne vor inspira la nașterea primelor desene pe hârtie.

Este un atelier–laborator în care accentul cade mai mult pe calitatea culorilor și pe căutare-descoperire și mai puțin pe caracterul descriptiv al desenelor realizate. Mici și mari, curioși, iubitori ai mirodeniilor orientale sunt bineveniți!

În noiembrie atelierul Jonnas și Sunetul fermecat – o poveste muzicală:

Călătoria unui băiețel în căutarea sunetului fermecat: de sus, de la munte – unde oile poartă la gât clopoței și iarba foșnește la trecerea vreunui șoricel, Jonnas pornește la drum împreună cu prietenul lui cel mai bun. În drumul lui învață să vadă nu doar cu ochii dar... și cu urechile: soarele care strălucește, râul cum curge, picăturile de ploaie, tropăitul calului. Atent și curios, Jonnas trece cu bine prin multe peripeții până ajunge dincolo de mare, pe o insulă. Acolo oamenii vorbesc altă limbă. Cum se va înțelege Jonnas cu acești oameni și unde va găsi sunetul fermecat vom afla împreună.

Povestea este însoțită de cântece, jocuri și multe instrumente muzicale inedite din Indonezia, Mexic, Peru, Australia, Estonia, India, China, Africa, Vietnam, România, Germania, Nepal. Modul interactiv de lucru va oferi tuturor posibilitatea de a cânta la aceste instrumente și a ne bucura împreună prin muzică și povești.

Iar în decembrie vom realiza podoabe de Crăciun din ceară și lumânări, pentru ca din luna ianuarie să abordăm teme precum linogravura și tehnicile de imprimat, ateliere de lucru în lemn, realizarea de instrumente muzicale și jucării.

Atelierul lui Călin Torsan – Povești cu urechi – cu instrumente despre instrumente ... muzicale.

„Experiența de muzicant și bucuria de a împărtăși copiilor câte ceva din lucrurile pe care le-am aflat de-a lungul anilor despre peisajul sonor al lumii țărănești, m-au făcut să coagulez mai multe idei în programul cursului Povești cu urechi.

Este un periplu subiectiv, concret – folosesc exemplificări muzicale, colaborări cu alți instrumentiști, ori măcar audiții și sugestii de audiție –, prin lumea sunetelor tradiționale. Întotdeauna, analiza comparată a similitudinilor urbane este o prioritate pentru mine, una menită să apropie informațiile de limbajul copilăriei actuale. Cursul conține informații organologice, povești despre vestiți lăutari, paralele cu muzicile altor popoare și citate din literatura destinată copiilor, unele referindu-se strict la universul sonor.”

Pentru copii de la 7 ani

Atelierul cu Sașa Liviu Stoianovici – Atelierul de sunet

Să construim instrumente muzicale, să ne jucăm cu sunetele!

Introducere în lumea instrumentelor muzicale populare

ascultăm, construim, decorăm, cântăm

Orice obiect poate genera sunete – diafane, stridente, mai puternice sau, din contră, abia perceptibile. Pietre, scoici, bucăți de lemn, un arc, o tigaie...

Atelierul de sunet are ca scop dezvoltarea percepției auditive a copiilor șI familiarizarea lor cu instrumentele muzicale. Totodată, punem un accent puternic pe îmbogațirea abilităților de comunicare a acestora.

Cursul are o abordare liberă asupra sunetului, urmărind în mod esențial dezvoltarea creativității.

Vom povesti despre câteva instrumente tradiționale – cobză, fluiere, buhai, drâmbă, gong, iar apoi ne vom imagina și vom construi propriile noastre instrumente. Construcția instrumentelor va avea la bază metoda reciclării.

Număr maxim de participanți: 7

Ateliere cu Lidia Stareș – Cusături, țesături, croit

Cusături după modele vechi și țesut

În atelierul de croit, cusut, țesut învățăm cât se poate despre fire și țesături:

Din ce se obțin firele și rostul lor. Ne întâlnim cu diferite materiale și aflăm pentru ce sunt bune spre folosință, cum se alătură două sau mai multe materiale și pe ce criterii; cum se comportă materialele textile.

Croim după tipare tradiționale și împodobim piesele de îmbrăcăminte obținute.

Învățăm să țesem la războiul orizontal și cel vertical. Aflăm cum se alătură culorile și descifrăm motivele tradiționale.

Cine este interesat de problemele tehnice, poate afla cum ajung lâna, inul și cânepa fir; de asemenea, despre colorarea/vopsitul natural.

Atelier cu Răzvan Supuran

Atelierul de Carte este un loc unde înveți cât de simplu e să reciclezi acasă deșeurile de hârtie, cât de simplu poți să o tipărești și cum se fac cele mai frumoase caiete, cărți și felicitări, dar și cum se poate transforma hârtia reciclată manual în obiecte decorative. Poți vizita atelierul sau poți participa în programul practic.

Hai să înveți să faci hârtie manuală! Într–un loc cu zâmbet și liniște, pentru kids team building și heart building. Un gest ecologic și cultural care se prinde firesc în pașii copilăriei.

Atelierele pot fi la nivel de începător, unde pot să participe copii începând cu vârsta de 5 ani. Părinții pot fi simpli privitori sau cursanți, cot la cot cu cei mici.

Dacă există curiozitate și dorință, cursurile pot fi continuate cu incursiuni în lumea tiparului manual și a legătoriei manuale, finalizându–se cu o carte–obiect.

Jocul facerii se schimbă săptămânal prin elementele care vor intra în hârtie: fire de iarbă, frunze, petale, flori, cafea, nisip, condimente, pânză de sac.

Atelier cu Bogdan Herăscu – Icoane pe sticlă

Pictura pe sticlă, pe spatele sticlei mai bine zis. O tehnică veche ce, odată învățată, te poate înnoi. Nu numai pe tine, ci și pe cei pe care–i iubești. Țăranul român a început să picteze icoane pe sticlă după ce bisericile au fost golite de stăpânitor. El a reprodus din amintire și din izvoade colportate curajos într–un spațiu tensionat de mândria de a fi așa și nu altfel. Nicula, Scheii Brașovului. Locuri pline. La acest atelier încercăm să ne aducem aminte, să ținem aproape o lume. O lume sfârșită de timp, dar plină de ziceri. Zicem și zugrăvim sfinți, balauri, zmei triști, babe, frunze, ierburi dulci și jucării bune de visat.

Pentru maxim 6 copii de la 7 ani.

Anunt Diamant Brol Medical Center

Brol Medical Center este o clinica privata situata in centrul orasului Timisoara avand o experienta de aproape 21 de ani in chirurgia estetica. Incepand din anul 2009 clinica isi desfasoara activitatea intr-un spital ultramodern.
https://www.brol.ro