Bucuresti

“Capace”, - Un film de Sorin Marin, cu Vlad Ivanov și Adrian Titieni în rolurile principale

Detalii

Categorie
Stiri divertisment
Modificat
acum 4 saptamani si 6 zile
Vizualizari
42

Voteaza & Distribuie

Descriere

Capace”, de mâine în cinematografe!
Un film de Sorin Marin, cu Vlad Ivanov și Adrian Titieni în rolurile principale

Capace” intră pe marile ecrane din România începând de mâine, 27 octombrie. Filmul semnat de Sorin Marin îl aduce în fața publicului pe Vlad Ivanov într-o ipostază mai puțin obișnuită, personajul interpretat de celebrul actor ieșind din zona personajelor negative. Alături de el, Adrian Titieni joacă rolul prietenului din copilărie al acestuia.
Capace este povestea unui bărbat bogat și puternic, dar singur (interpretat de Vlad Ivanov), care își conduce afacerile cu autoritate și fără scrupule. Concurența îl atacă pe Bursă și bărbatul își amintește de un joc din copilărie. Un joc cu capace de bere. O criză de inimă și vestea că e posibil să aibă nevoie de un transplant îl determină să plece într-un loc îndepărtat, unde Dunărea întâlnește marea, cu oameni simpli și obiceiuri străvechi.
În urmă cu 16 ani, am ajuns la Sfântu Gheorghe, într-un loc magic, unde Dunărea întâlnește Marea Neagră. Acolo am înțeles că viața mea de adult era o înșiruire de jocuri pe care, în fiecare zi, mă luptam să le câștig. Mi-am amintit de jocurile din copilărie, când eram fericit. La puțin timp după vizita la Sfântu, m-am retras din afaceri și am început să scriu scenariul și, în 2015, după multe căutări și ezitări, am început filmările.”, spune Sorin Marin despre “Capace”.
Trailer: https://youtu.be/QoMH5pIKQGM
Mi-a plăcut scenariul, faptul că e povestea unui om de afaceri, un om care încearcă să se regăsească pe sine și cum toată lumea mă distribuie în roluri de rău, ca să spun așa, mi-a făcut plăcere să abordez un altfel de personaj. Și nu ascund faptul ăsta, mi-a făcut mare plăcere să mă reîntâlnesc cu Adrian Titieni.”, spune Vlad Ivanov.
Începând de mâine, “Capace” va rula în cinematografele din România, astfel:
București: Cinema City AFI Palace Cotroceni, Cinema City Park Lake, Hollywood Multiplex Mall Vitan, Cine Grand, Băneasa, Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Union, Cinema Europa; Constanța: Cinema Cityplex; Cluj Napoca: Cinema Victoria, Cinema Florin Piersic; Timișoara: Cinema City Timișoara Shopping City, Cinema Timis; Târgu Mureș: Cinema Arta 3D; Sfântu Gheorghe: Cinema Arta by Cityplex; Brăila: Cinema Central; Craiova: Cinema Patria, Cinema Modern; Pitești: Cinema Sebastian Papaiani; Târgu Jiu: Cinema Sergiu Nicolaescu; Baia Mare: Cinema Dacia; Piatra Neamț: Cinema Dacia; Botoșani: Cinema Unirea
FB Page: facebook.com/capacefilmul/
“Capace” a fost filmat atât la București, cât și în Delta Dunării, la Sfântul Gheorghe. Filmările au avut loc în peste 20 de locații și au durat 25 de zile. Alături de Vlad Ivanov și Adrian Titieni îi veți putea vedea pe marile ecrane pe Nicholas Bohor, Eugenia Bosînceanu, Adrian Păduraru, Oliver Toderiță, Claudiu Istodor, Gavril Pătru, Liviu Cheloiu, Diana Cavallioti, Adina Galupa și Andrei Aradits.
Trailer: https://youtu.be/QoMH5pIKQGM
Produs de Saga Film și Fundația Anonimul, cu sprijinul CNC, cu participarea Tudori Properties și Cinelab România, “Capace” va fi distribuit în cinematografele din România începând cu data de 27 octombrie, de Bomb Film Production.
Parteneri media: Zile și Nopți, Cinemap, Ziarul Metropolis, dinfilme.ro, cinefan.ro, urban.ro, aarc.ro