Bucuresti

Castigatorii premiilor „Mari iubitori de animale”

Paula Seling, Cristina Cioran, Clinica veterinară Sarmivet și Romvac au fost desemnați câștigători ai premiilor „Mari iubitori de animale”

Detalii

Categorie
Articole divertisment
Modificat
acum 3 ani si 3 luni
Vizualizari
495

Voteaza & Distribuie

Descriere

Duminică, 7 septembrie 2014 a avut loc în Parcul Izvor evenimentul „Ziua iubitorilor de animale: adoptăm, învățam, împreună ne distrăm”. Evenimentul a fost unul generalist, adresându-se în egală măsură copiilor, tinerilor, părinților și bunicilor. În cadrul acestuia vizitatorii au avut ocazia să adopte unul dintre cei 50 de căței aflați sub ocrotirea asociației „DogTown”.

Pentru copii, „Smart Event Marketing” a pregătit o mega petrecere ai cărei anfitrioni au fost mascotele Minnie și Mickey Mouse. După petrecere, atât cei mici, cât și cei mari au participat la seminarul „Interatiunea sigură dintre copii și câini organizat de către „Clubul Câinilor Utilitari”.

În tot acest timp cei mari s-au putut delecta cu expozițiile de pictură, iconografie și obiecte hand made. În cadrul evenimentului, a avut loc și un workshop privind creșterea și educarea animalelor de companie, susținut de către specialiștii Romvac și Sarmivet.
Punctul culminant a fost decernarea premiilor „Mari Iubitori de Animale-ediția 2014”. Câștigători au fost Paula Seling, Cristina Cioran, Romvac(http://romvac.ro) și Clinica Veterinară Sarmivet(http://sarmivet.ro).

Evenimentul ”Ziua Iubitorilor de Animale” a avut parte de un real succes, în cadrul acestuia participând aproximativ 700 de persoane. Cu toții au găsit activități interesante cu care s-au delectat într-o frumoasă zi de duminică. Peste 20 de căței au plecat acasă alături de familii iubitoare. Cei care au ales să ofere un cămin cățeilor oferiți spre adopție de DogTown au primit pachete de „Bun venit acasă” din partea Asociației Române a Iubitorilor de Animale, precum și premii oferite de colaboratorii noștri Romvac si Sarmivet. Au primit pachete complete de analize de la Clinica Veterinară Sarmivet și produse de îngrijire și hrană de la Romvac. Cățeii sunt vaccinați, microcipați, au carnete de sănătate și pașaport, astfel ca integrarea lor în noua familie să fie mult mai ușoară. Considerăm că astfel de evenimente ajută comunitatea să înțeleagă și să aprecieze grija pe care trebuie să o avem față de animalele fără adăpost.Astfel, ne putem aduce aportul la educarea și informarea oamenilor în legatură cu bunăstarea animalelor. Pentru a susține inițiativa noastră, Clubul Câinilor Utilitari a susținut seminarul „Interacțiunea sigură dintre copii și câini”.

Totodată ne arătăm recunoștință față de persoanele publice și companiile de profil care luptă zi de zi pentru bunăstarea animalelor de companie. Le mulțumim încă o data pe această cale Paulei Seling, Cristinei Cioran, Companiei Romvac și Clinicii Veterinare Sarmivet pentru modul în care inteleg sa ajute zi de zi animalele de companie.”Alina Alupoaei-Geonea, președinte Asociația Română a Iubitorilor de Animale.

"Ziua Iubitorilor de Animale", un eveniment organizat de către "Asociatia Română a Iubitorilor de Animale", în parteneriat cu "Smart Event Marketing" și "Administratia Lacuri, Parcuri și Agrement Bucuresti" și în colaborare cu Asociația DogTown, clinica veterinară Sarmivet, Romvac, Clubul Câinilor Utilitari, Asociația Vorba Românească, Sindicatul Verde, UrbanKid.