Bucuresti

Chirii dupa sase ani de criza, 200 euro suficienti pentru o locuinta in centru

Detalii

Categorie
Stiri economie
Modificat
acum 4 ani si 6 luni
Vizualizari
347

Voteaza & Distribuie

Descriere

După șase ani de criză: cu 200 euro te poți muta în centrul oricărui mare oraș
În anul 2008, cu o sumă de 200 de euro un chiriaș se putea îndrepta doar spre o garsonieră într-un cartier nu foarte bine cotat al Capitalei, precum Rahova. Valul de ieftiniri declanșat de perioada de recesiune a „lovit” puternic și segmentul închirierilor de apartamente, astfel că, în momentul de față, un asemenea buget este acceptabil pentru o garsonieră din zona Universității din București. O situație asemănătoare poate fi întâlnită și în celelalte mari orașe ale țării, potrivit unei analize realizate de Imobiliare.ro.

București:
Conform Imobiliare.ro, în zona centrală a Capitalei, chiriile cerute de proprietarii de garsoniere pornesc de la 190-200 de euro pe lună. Atât costă, spre exemplu, o unitate locativă de 22 de metri pătrați, situată într-un bloc din 1940 de pe Bulevardul Magheru, lângă Hotel Lido.
Pentru apartamentele cu două camere, prețurile pornesc de la un nivel minim de 200 de euro pe lună. Acesta este prețul cerut pentru o unitate locativă de 70 de metri pătrați situată la primul etaj al unui bloc vechi din zona Universitate; locuința se închiriază mobilată.
Pe segmentul locuințelor tricamerale, pretențiile proprietarilor încep de la aproximativ 300 de euro pe lună. Cu atât poate fi închiriat un apartament cu o suprafață de 60 de metri pătrați în zona Cotroceni; acesta este situat la etajul al treilea al unui bloc vechi și este mobilat și utilat.

Timișoara:
În centrul orașului din vestul țării, chiriile pentru garsoniere pornesc de la 160 de euro pe lună, conform Imobiliare.ro. Atât costă, spre exemplu, o locuință mobilată, cu o suprafață de 35 de metri pătrați, situată în apropiere de Parcul Rozelor.
La două camere, prețurile încep de la 200 de euro pe lună; cu această sumă poate fi închiriat un apartament tip duplex, finalizat în anul 2007, cu o suprafață de 55 de metri pătrați.
Tot în centrul Timișoarei, un apartament tricameral cu o suprafață utilă de 75 de metri pătrați are un preț cerut de 400 de euro pe lună. Locuința este situată într-un bloc ridicat în 1995 și este complet mobilată și utilată.

Brașov:
În zona centrală a orașului de la poalele Tâmpei, o unitate locativă monocamerală poate fi închiriată cu cel puțin 180 de euro pe lună. Pentru o garsonieră din Centrul Civic, amplasată în bloc vechi și cu o suprafață de 35 de metri pătrați, proprietarul solicită o sumă de 190 de euro pe lună.
Un preț chiar mai mic – respectiv 150 de euro pe lună – este cerut pentru un apartament cu două camere de 58 de metri pătrați, dar care se închiriază nemobilat.
Pe de altă parte, tot în Centrul Civic, o unitate locativă tricamerală, cu o suprafață utilă de 70 de metri pătrați, are un preț cerut de 250 de euro pe lună.

Cluj-Napoca:
În centrul capitalei Transilvaniei, chiriile solicitate pe Imobiliare.ro pentru segmentul unităților locative monocamerale pornesc de la 200 de euro pe lună. Cu un asemenea buget poate fi închiriată o locuință în bloc vechi de 28 de metri pătrați utili, complet mobilată și utilată.
Pentru locuințele cu două camere, pretențiile proprietarilor încep de la 250 de euro pe lună. Acesta este prețul cerut pentru un apartament de 46 de metri pătrați, parțial mobilat și situat la ultimul etaj al unui bloc vechi.
În zona Pieței Mihai Viteazu, o unitate locativă cu trei camere, cu o suprafață de 60 de metri pătrați, complet mobilată și utilată, are un preț cerut de 330 de euro pe lună.

Constanța:
În orașul de la malul mării, prețurile solicitate de proprietarii de garsoniere încep de la 180 de euro pe lună. Cu atât poate fi închiriată o unitate locativă într-un bloc nou; aceasta este mobilată și utilată și dispune de o suprafață de 30 de metri pătrați utili.
Același preț este cerut și pentru un apartament vechi cu două camere din centrul orașului; acesta are o suprafață de 45 de metri pătrați și este este mobilat și utilat modest, fără îmbunătățiri de actualitate, potrivit anunțului de închiriere.
O unitate locativă tricamerală, cu o suprafață de 65 de metri pătrați, situată la etajul al doilea al unui bloc vechi, are un preț cerut de 1.200 de lei pe lună (aproape 270 de euro). Locuința este complet mobilată și utilată.

Despre Imobiliare.ro :
Lansat în ianuarie 2000, www.imobiliare.ro este primul şi cel mai accesat portal imobiliar din România. Portalul a depăşit de curând pragul de 727.000 de vizitatori unici pe lună şi cuprinde cea mai mare bază de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel naţional.