Bucuresti

Anunt Diamant Euroinstal

Euroinstal Bucuresti - este un jucător important în domeniul instalațiilor termice, sanitare și de ventilație, cu o experiență de peste 24 ani în domeniu.
https://euro-instal.ro

Cine sunt câștigătorii #UNDERCLOUD12?

Cine sunt câștigătorii #UNDERCLOUD12?

Detalii stire

Social links
Categorie
Stiri divertisment
Modificat
acum 5 ani si 7 luni
Vizualizari
471

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Cea de-a 12-a ediție UNDERCLOUD - Festival de Teatru Independent de Orice s-a încheiat vineri, 30 august, la Muzeul Țăranului Român. Timp de 8 zile, publicul a ales să susțină teatrul independent prin prezența la cele peste 30 de spectacole.

”UNDERCLOUD12 a fost cea mai năucitoare ediție. Cu multe obstacole, cu încercări, cu sacrificii, cu asumări riscante, cu bani foarte puțini (și aia de la sponsori, nicidecum de la stat), dar cu ceva ce n-am mai trăit atât de intens în niciuna din cele 11 ediții: cu prietenie totală, cu implicare, cu prezență, cu devotament, cu iubire.”, a declara Chris Simion, directorul festivalului.

Au fost 18 spectacole prezentate în secțiunea ”Concurs”, iar lista câștigătorilor #UNDERCLOUD12 a fost decisă de un juriu de profesioniști format din: actorul George Ivașcu, scenografa Iuliana Vîlsan, actrița Rodica Mandache, teatrologul Octavian Saiu și actrița Ilona Brezoioanu.

Premiul UNDERCLOUD 2019 - spectacolul CATACLISMA, o producție unteatru. Concept, coregrafie, ilustrație muzicală și interpretare: Andrea Gavriliu.
Cel mai bun spectacol: ”Bad Talks”, în regia lui Radu Iacoban, producție unteatru.
Artistul independent al anului: Lia Bugnar.
Premiul Juriului: Linotip Centru Independent Coregrafic. Linotip a prezentat la #UNDERCLOUD12 spectacolul ”Basma curată”, în regia și coregrafia lui Arcadie Rusu.
Cea mai bună scenografie: Tudor Prodan pentru spectacolul ”Bad Talks”, producție unteatru.
Cea mai bună regie: Andrei Măjeri pentru spectacolul ”Medea's Boys”, o producție Apollo111.
Cel mai bun actor: Marian Râlea pentru rolul din spectacolul ”Proof”, producție unteatru.
Cea mai bună actriță: Letiția Vlădescu pentru rolul din ”Această Sonia”, în regia Liei Bugnar, spectacol produs de Green Hours.
Premiul de Excelență: Teatrul Metropolis.
Premiile speciale UNDERanyCLOUD: Teatrelli și Godot Cafe Teatru.


Mai multe detalii despre #UNDERCLOUD12 se găsesc pe www.undercloud.ro.

------
UNDERCLOUD a fost creat în 2008 și este primul festival de teatru independent din România. Din 2014 se desfăşoară sub egida programului Europe for Festivals. Festivals for Europe, un important certificat internaţional atribuit de Comisia Europeană şi Asociaţia Festivalurilor din Europa.
UNDERCLOUD este creat și organizat de Asociația UNDERCLOUD.

Anunt Diamant Brol Medical Center

Brol Medical Center este o clinica privata situata in centrul orasului Timisoara avand o experienta de aproape 21 de ani in chirurgia estetica. Incepand din anul 2009 clinica isi desfasoara activitatea intr-un spital ultramodern.
https://www.brol.ro