Bucuresti

Concert Duo Kitharsis de Ziua Unirii Basarabiei cu Romania

Detalii

Categorie
Manifestari culturale
Modificat
acum 3 saptamani si 7 ore
Vizualizari
43

Voteaza & Distribuie

Descriere

Harta Daciei și a României interbelice, tema unui nou concert „Cartografii sonore”, marți, de Ziua Unirii Basarabiei cu România

Și în 2018, la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, la fiecare final de lună muzica va dezvălui povestea unei hărți cu însemnătate din colecțiile muzeului. Marți, 27 martie, de la ora 18:00, de Ziua Unirii Basarabiei cu România, publicul este invitat în saloanele Muzeului din Strada Londra nr. 39 la un concert – eveniment susținut de Duo Kitharsis.
Prețul biletului de intrare este în valoare de 8 lei, accesul fiind permis prin înscriere în prealabil pe site-ul muzeului, în limita locurilor disponibile: http://www.muzeulhartilor.ro/event-item/cartografii-sonore-harta-scolastica-a-daciei-si-a-romaniei-de-azi/

Harta în jurul căreia se va contura evenimentul lunii martie reprezintă teritoriile României Mari și se numește „Harta școlastică a Daciei și a României de azi”, realizată de ing. Grigore Bejan și publicată la Bucureşti în preajma anului 1920. Este o hartă fizică, economică şi administrativă a României Mari, fiind destinată folosirii în şcoli. O importanţă deosebită este acordată componentei istorice. Harta prezintă România Mare suprapusă peste frontiera unei Dacii delimitate de granițe naturale (Tisa, Dunărea etc.), urmărindu-se astfel să se evidențieze continuitatea locuirii acestui spațiu de către poporul român.
Mai multe despre configurația acestei hărți va prezenta muzeograful Despina Hașegan, în deschiderea evenimentului. Harta aleasă va deveni, ca și până acum, harta lunii următoare la MNHCV și va beneficia de o expunere aparte.

Având o carieră internațională impresionantă, Duo Kitharsisva aborda marți seară un program inedit de chitară clasică ce propune un itinerariu plin de energie, melancolie și pasiune în istoria muzicii tradiționale românești.
Programul abordat de artiștii invitați este alcătuit în consonanță cu tematica evenimentului și va cuprinde adaptări pentru duo de chitară clasică a diferitelor dansuri tradiționale românești precum: „Sălcioara”, „Poarga românească”, „Brâul”, „Buciumeana”, „Mărunțel”, „Pe picior”, dar și creații originale inspirate de folclor, prin viziunea compozitorilor Cătălin Ștefănescu Pătrașcu, Béla Bartók, Éric Satieși Sabin Drăgoi.
Duo Kitharsis este format din artiștii Alexandra Petrișor și Dragoș Horghidan, muzicieni de exceptie, laureați cu Marele Premiu la Festivalul Internațional de Chitară Clasică Olsztyn(Polonia, 2014), dar și cu numeroase alte distincții precum Locul I la Concorso di Esecuzione Musicale „Citta di Piove di Sacco” (Padova, Italia, 2014), Locul I la Concorso Internazionale di Esecuzione Musicale Castel Ritaldi (Italia, 2014) sau Locul al II-lea la Concursul International de „Duo de Chitară” L.I.G.I.T.A. (Liecthenstein, 2016).
De-a lungul timpului, de la fondarea sa din 2009, Duo Kitharsis a concertat pe scene importante din Franța, Germania, Italia, Polonia, alături de renumiți muzicieni și de mari orchestre naționale.. Duo Kitharsis cântă pe instrumente realizate de către lutierul român Alexandru Marian. (http://chitareconcert.wordpress.com/)

Pentru completarea experienței, la final de eveniment va avea loc o degustare de vinuri.

Stagiunea „Cartografii sonore” este o inițiativă a MNHCV și UCIMR, un proiect derulat prin programul „Oportunități la tine acasă” dedicat tinerilor muzicieni excepționali, program prin care tineri artiști găsesc oportunități reale de afirmare pe scenele din România. În sprijinul eforturilor de promovare și susținere a tinerilor muzicieni s-a alăturat Banca Transilvania, prin încrederea acordată antreprenoriatului din sectorul creativ.
După succesul primelor evenimente, organizatorii promit în continuare să aducă în atenția publicului o nouă perspectivă, inedită, asupra vizitei la muzeu, în apropierea hărților vechi, unde istorii, mentalități, coduri estetice și alte valori ale societăților care s-au succedat de-a lungul vremurilor pot fi descifrate printr-o privire nouă.

Informații suplimentare

Despre Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi
În contextul Centenarului, vizitatorii sunt așteptați la MNHCV să descopere hărţi vechi ale provinciilor istorice dar şi alte hărţi ale României Mari, realizate în prima jumătate a secolului XX. Acestea surprind diferite aspecte de interes naţional din acea epocă, cum ar fi: modificările granițelor României, distribuția populației românești în spațiul învecinat, răspândirea minorităților de diferite etnii, împărțirea administrativă, informații de ordin istoric etc. Fie că este vorba despre hărţi fizice, economice, administrative, realizate în scop didactic, militar sau de popularizare, hărțile României Mari reflectă diferite stadii ale procesului de recunoaștere a reîntregirii naționale.
Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi este singura instituţie culturală cu acest specific din România și printre puținele din lume. Muzeul deține o colecţie de peste 750 de hărţi vechi şi gravuri ce reprezintă în principal regiunile române dar și țările Europei și alte continente. Nucleul central al colecției îl constituie donația familiei Adrian și Daniela Năstase din anul 2003, an în care a fost inaugurat Muzeul.
Găzduit într-o clădire construită în perioada interbelică, într-un stil ce aduce aminte de palatele venețiene de secol XV, MNHCV își propune să devină mai mult decât un muzeu, să fie un loc de intersecție al artelor și un centru pentru studierea și reconsiderarea istoriei și a geografiilor lumii.

Despre UCIMR

UCIMR este o organizație non-guvernamentală de utilitate publică, dedicată muzicienilor și dansatorilor profesioniști, reunind, în prezent, circa 10.000 de membri la nivel național. În cei 21 de ani de activitate, UCIMR s-a impus în viața culturală prin coerența și continuitatea proiectelor sale, al căror impact a contribuit la îmbunătățirea condiției artiștilor români și la atragerea unui public nou cu fiecare proiect.
Din anul 2009, UCIMR susține și promovează tinerii interpreți români, printr-un program dedicat, intitulat „Oportunități la Tine Acasă”. Programul acordă oportunități de afirmare tinerilor muzicieni prin cele peste 100 de concertesusținute în orașe din toată țara, anual. Concertele fac parte din stagiuni independente, festivaluri, cursuri de perfecționare cu maeștri internaționali și concursuri în țară și în străinătate, sprijinite de instituții publice și companii din mediul privat.
De-a lungul timpului, UCIMR a câștigat în competiție deschisă zeci de finanțări și sponsorizări pentru continuitatea proiectelor, fiind mereu aproape de sectorul creativ.
Evenimentele programului atrag anual minimum 10.000 de spectatori în sălile de concerte și cumulează peste 600.000 de vizualizări în mediul online.