Bucuresti

Congresul National "Bolile Cronice Netransmisibile", editia I, 2-3 februarie 2012

Detalii

Categorie
Stiri sanatate
Modificat
acum 3 ani si 2 luni
Vizualizari
595

Voteaza & Distribuie

Descriere

Primul congres stiintific din Romania pe tema celei mai dezbatute probleme mondiale de sanatate a secolului XXI!

Prof.univ.dr. Nicolae Hancu, Presedintele de Onoare al Federatiei Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice, initiaza primul congres stiintific din Romania dedicat bolilor cronice netransmisibile. Ideea evenimentului a aparut in urma celui mai recent Summit al Organizatiei Natiunilor Unite, in cadrul caruia a fost tras un important semnal de alarma asupra prevenirii si controlului bolilor cronice netransmisibile.

In acord cu dezbaterile de la nivel mondial, in perioada 2-3 februarie 2012, la Bucuresti, va fi organizat primul eveniment care abordeaza bolile secolului XXI din perspectiva celor mai noi metode de diagnostic, tratament, preventie si monitorizare – Congresul National Bolile Cronice Netransmisibile. Evenimentul vizeaza cele mai frecvente boli cronice netransmisibile: bolile cardiovasculare, diabetul si obezitatea, bolile cronice pulmonare si astmul, cancerul.

„Am luat initiativa organizarii acestui eveniment avand in vedere stransa legatura dintre afectiunile cronice netransmisibile care impune o abordare pluridisciplinara a acestora. Prevalenta bolilor cronice netransmisibile este ingrijoratoare pe de-o parte si o provocare pe de alta. Monitorizarea pacientilor cu boli cronice netransmisibile, informarea medicilor specialisti in aceste afectiuni despre cele mai noi metode de diagnostic si tratament, informarea pacientilor despre metodele de preventie si control al acestor boli constituie tot atatea prioritati in contextul unor afectiuni a caror incidenta este in continua crestere atat in Romania, cat si la nivel mondial. Initiativa organizarii unui eveniment care are ca scop dezbaterea modalitatilor eficiente de preventie si management modern al celor mai intalnite boli cronice netransmisibile a aparut dintr-o necesitate fireasca de a lua atitudine impotriva problemei de sanatate a secolului XXI. Sper ca aceasta manifestare stiintifica sa devina una anuala si asteptata de specialistii din aceste domenii si sa atraga atentia asupra amenintarii pe care o constituie bolile cronice netransmisibile la adresa sanatatii publice", a declarat Presedintele Conferintei, prof.univ.dr. Nicolae Hancu.

Si in Romania, bolile cronice netransmisibile reprezinta o problema majora de sanatate: 2 din 3 romani sufera de boli cardiovasculare, peste 1 milion de romani se confrunta cu diabetul, aproape 100.000 sunt diagnosticati cu diferite forme de cancer, 6.5 milioane de romani sunt obezi, iar aproximativ 1 milion sufera de astm.

Pana in acest moment si-au manifestat interesul de a fi parteneri stiintifici ai Congresului National „Bolile Cronice Netransmisibile" Federatia Romana de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice (Presedinte – conf.univ.dr. I.A. Veresiu), Societatea Romana de Pneumologie (Presedinte – prof.univ.dr. Florin Mihaltan) si Institutul Oncologic „I. Chiricuta" Cluj-Napoca (Manager – prof.univ.dr. Alexandru Irimie).

Congresul va cuprinde prezentari stiintifice sustinute de catre speakeri reputati in aceste afectiuni cronice netransmisibile, dintre care amintim: prof.univ.dr. Maria Mota (Presedintele Ales al Societatii Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice), dr. Gabriel Tatu-Chitoiu (Presedintele Ales al Societatii Romane de Cardiologie), prof.univ.dr. Amorin Popa (Presedintele Comisiei de Diabet din Ministerul Sanatatii).