Bucuresti

Cronici elogioase in presa spaniola pentru filmul Pororoca: colosal, o demonstratie de mizanscena, un pisc inedit al excelentei in cinemaul recent European

Detalii

Categorie
Stiri Cultura
Modificat
acum 2 luni si 1 saptamana
Vizualizari
15

Voteaza & Distribuie

Descriere

Cronici elogioase în presa spaniolă pentru filmul “Pororoca”:
colosal”, “o demonstrație de mizanscenă”, “un pisc inedit al excelenței în cinemaul recent European

La Festivalul Internațional de Film de la San Sebastian a avut loc premiera mondială a filmului românesc “Pororoca”, cel mai recent film semnat de regizorul Constantin Popescu (cunoscut pentru filme precum “Portretul luptătorului la tinerețe”, “Principii de viață”). Din distribuția filmului fac parte actorii Bogdan Dumitrache și Iulia Lumânare, ambii lăudați pentru prestația actoricească foarte bună.
Presa spaniolă a primit cu entuziasm prezența echipei pe covorul roșu, iar cronicile la superlativ apărute astăzi în publicațiile din Spania plasează filmul românesc printre favoritele la marele trofeu al festivalului, Golden Seashell.
Cronica din Fotogramas începe chiar cu acest titlu: “Pororoca – puternicul cinema românesc inundă festivalul cu un film solid ce are șanse de câștig la trofeul Concha de Oro (sau, cel puțin, premiul pentru Cel mai bun actor)”. Canalul TV TCM îl nominalizează pe actorul Bogdan Dumitrache ca “principal candidat la trofeul pentru Cel mai bun actor”, numește filmul ca fiind “colosal” și spune despre “Pororoca” că este “cel mai bun film văzut până în acest moment în secțiunea oficială”. Tot despre șansele lui Bogdan Dumitrache la trofeul pentru Cel mai bun actor vorbește și cinematrix.es.
Revista de cinema eam Magazine spune despre film că este “o demonstrație de mizanscenă, ce subliniază talentul unui cineast care distruge spiritul rigid obișnuit al cinemaului practicat de conaționalii săi și ce atinge un pisc inedit al excelenței în cinemaul recent european”, în timp ce EcoDiario vorbește despre modul în care regizorul reușește, prin Pororoca, "să își scufunde publicul într-o silențioasă putere a vinei". Despre vină, neputință și nebunie vorbește și El Diario Vasca, care spune despre Constantin Popescu că “demontează prin Proroca o poveste în care durerea și disperarea prefațează năruirea emoțională a protagoniștilor”. Cei de la Inperdibles spun despre “Pororoca” că este “o dovadă a excelentului cinema românesc, povestea unei obsesii duse la extrem, cu o regie excelentă ce poartă semnătura lui Constantin Popescu”.
Juriul Festivalului Internațional de Film de la San Sebastian din acest an este prezidat de John Malkovich și îi are ca membri pe actrițele Dolores Fonzi și Emma Suárez, regizorul William Oldroyd, producătorul Paula Vaccaro, scenaristul Jorge Guerricaechevarría și André Szankowski, director de imagine. Gala de premiere va avea loc sâmbătă, 30 septembrie.
Pororoca” spune povestea lui Tudor (Bogdan Dumitrache) și a Cristinei (Iulia Lumânare). Cei doi duc o viaţă de cuplu obişnuită, fără alte griji aparente, altele decât cele inerente, legate de creşterea şi educaţia copiilor: Maria (5 ani) şi Ilie (7 ani). Într-o duminică dimineaţă, Tudor iese cu copii în parcul din apropierea blocului. Într-o clipă de neatenţie a tatălui, Maria dispare. Împreună cu alţi părinţi, Tudor o caută frenetic prin zonă. 30 de minute mai târziu, Tudor anunţă poliţia. Maria este considerată, oficial, dispărută.

Pororoca” este o producție Scharf Film, Irrévérence Films, susținut de CNC România, Centre national du cinéma et de l'image animée, Aide aux Cinémas du Monde, Institut Français, cu sprijinul Eurimages.
Scenariul și regia sunt semnate de Constantin Popescu. Din distribuția filmului fac parte: Bogdan Dumitrache, Iulia Lumânare, Adela Mărghidan, Ştefan Răuş, Constantin Dogioiu, Elvira Deatcu, Ioana Flora, Adina Lucaciu, Emanuel Pârvu, Izabela Neamţu, Dragoş Olaru, Angel Popescu, Mircea Gheorghiu. Imaginea este semnată de Liviu Mărghidan, montajul – Corina Stavilă, sound design – Mihai Bogos.
Pororoca” va fi distribuit în cinematografele din România de către Bad Unicorn.