Bucuresti

Cunoaște Bucureștiul alături de Fundația Calea Victoriei - Plimbări pietonale, Ateliere de Design, Arhitectură și Fotografie Urbană

Detalii

Categorie
Stiri Cultura
Modificat
acum 1 an si 3 luni
Vizualizari
142

Voteaza & Distribuie

Descriere

Fundația Calea Victoriei te invită în luna Octombrie să te apropii mai mult de orașul care te găzduiește, București, și să-i surprinzi colțurile pitorești și încântătoarele stilurile arhitecturale. Află povestea locurilor faimoase din București și alege ce zonă îndrăgești cel mai mult din acest oraș boem.

Ești pasionat de fotogafie și ti-ar placea sa afli cunoștințe de bază despre cum să stăpânești cât mai bine tehnică aparatului pe care îl deții? Te așteptăm la atelierul de Fotografie urbană pentru începători, din 13 Octombrie 2015. Pe parcursul atelierului vei învăța cum să testezi moduri de încadrare și de filtrare a luminii, idei de compoziție și chiar trucuri pentru developare. La finalul cursului te vei plimba pe străzile orașului împreună cu apartul de fotografiat și vei surptinde prin lentila fotografică imaginile inedite care îți apar în cale.

Îți dorești să afli stilurile care stau la baza amenajării spațiului interior? Să recunoști o casă Art Nouveau sau Art Deco atunci când te plimbi prin cartierele cochetele ale orașului și să identifici micile bijuterii arhitecturale ascunse pe străzile Capitalei? Cursul de Introducere în Design interior și Arhitectură, din 15 Octombrie 2015 va răspunde acestor întrebări, pornind de la câteva repere din istoria locuirii, reprezentative pentru relaţia arhitectură – design interior – design de mobilier.

Dacă vrei să descoperi una dintre cele mai frumoase zone ale Bucureștiului și să te plimbi pe străzile cu nume de capitale cuprinse între Bulevardul Aviatorilor și Bulevardul Dorobanți te așteptăm la plimbarea pietonală: Descoperă zona Capitale – Dorobanți, în 17 Octombrie 2015. De-a lungul plimbării vei vedea casa Filipescu-Brâncoveanu, Palatul Auschnit, Institutul de Istorie Nicolae Iorga, Garajele Regale, Statuia Aviatorilor, Capela Sacre Coeur, Muzeul Hărților, Muzeul Zambaccian și multe altele.

Programul complet al cursurilor lunii octombrie pe www.victoriei.ro

Înscrierile se fac la adresa contact @ victoriei.ro


Fundaţia Calea Victoriei este o instituție culturală independentă care concepe cursuri și evenimente în domenii umaniste și culturale pentru tineri și adulți. Atelierele se desfășoară într-o atmosferă relaxată, nonconformistă și interactivă, care face posibilă învățarea cu plăcere – fără restricții, examene sau catedră. Activitatea fundației a început în ianuarie 2008, avându-l ca prim lector pe dl. Neagu Djuvara.