Bucuresti

Digi va fi prezent La Noaptea Europeană a Muzeelor cu filme documentare şi activităţi speciale pentru copii

Detalii

Categorie
Stiri Cultura
Modificat
acum 1 an si 2 luni
Vizualizari
197

Voteaza & Distribuie

Descriere

Digi va fi prezent La Noaptea Europeană a Muzeelor cu filme documentare şi activităţi speciale pentru copii

Digi World şi Digi Animal World vă ghidează sâmbătă, 21 mai, într-o aventură a cunoaşterii dar şi a distracţiei, fiind prezente la a XII-a ediţie a Nopţii Europene a Muzeelor. Cu această ocazie, cele două canale de documentare din portofoliul RCS & RDS au pregătit pentru vizitatori filme documentare de interes pentru toate vârstele şi vor putea fi urmărite la intrarea Muzeului Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" şi la Casa Experimentelor. Copiii sunt aşteptaţi la Ferma Animalelor cu un program variat de filme documentare, activităţi special create pentru ei, dar şi multe surprize de neuitat.

Digi World şi Casa Experimentelor au pregătit pentru vizitatori două filme documentare realizate de profesioniştii canalului de televiziune Digi World – “Frontierele luminii” şi “Înapoi la prima secundă” (ep. 1 şi 2). Acestea vor rula în intervalul 20:00 – 02:00.

Astfel, pasionaţii de ştiinţă vor afla povestea laserului de la Măgurele, numit Infrastructura Luminii Extreme, sau pe scurt ELI-NP (Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics).
Filmul documentar “Frontierele luminii” introduce în culisele proiectului ELI-NP. Timp de doi ani, realizatorii au urmărit pas cu pas lucrările de construcţie şi amenajare. Documentarul îşi propune să explice pe intelesul publicului ce se va întâmpla pe platforma de la Măgurele, să descrie fiecare etapă a execuţiei acestui demers ambiţios şi soluţiile inginereşti ce au rezolvat probleme unice.
La Magurele, ELI-NP dărâmă frontierele fizicii şi ale lumii cunoscute. Documentare “Frontierele luminii” îşi propune să redea publicului acest efort istoric, să descrie cel mai important proiect ştiinţific realizat vreodată în România.

Înapoi, la prima secundă”, filmul documentar realizat de echipa Digi World pe baza informaţiilor obţinute de la cercetătorii CERN, prezintă istoria celui mai mare laborator din lume pentru cercetarea particulelor elementare, precum şi teoriile despre bosonul Higgs şi despre descoperirile care ne-ar putea schimba viaţa şi, de ce nu, Planeta.

Digi Animal World va prezenta în faţa clădirii Muzeului Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" începând cu ora 20:00, documentare ce ii va pune pe vizitatori fata in fata cu animalele salbatice care traiesc in locuri neexplorate: mainuţa Presbytis, ursul-soare, porcul vietnamez, leopardul zăpezilor. Sălbăticia şi frumuseţea pădurilor tropicale, unicitatea munţilor Himalaya, precum şi insulele Galapagos, tărâmul broaştelor ţestoase gigant, vor fi aduse în centrul capitalei prin intermediul filmelor documentare.

Cele mai interesante momente din emisiunea “Digi Animal Club” vor putea fi urmărite de vizitatorii Muzeului Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa.

Digi Animal World va fi prezent la şi Ferma Animalelor unde îi asteaptă pe copii şi pe părinţi în intervalul 12:00-14:00 cu programe de animaţie cu jocuri interactive, baloane modelabile şi face painting, de la 14:00 la 16:00 cu ateliere creative şi de la 15:30 la 16:00 cu piesa de teatru interactiv “Clovnii poznaşi”. De la orele 19:00 vor fi proiecţii de filme documentare distractive și emisiuni educative cu şi despre animale, prezentate în habitatele lor naturale. Proiecţiile pot fi vizionate în intervalul 19:00 – 23:00 la Ferma Animalelor.