Bucuresti

Anunt Diamant Euroinstal

Euroinstal Bucuresti - este un jucător important în domeniul instalațiilor termice, sanitare și de ventilație, cu o experiență de peste 24 ani în domeniu.
https://euro-instal.ro

Dolky-n trei straie - Expoziție de bandă desenată

Detalii expozitie

Categorie
Expozitii
Modificat
acum 4 ani si 3 luni
Apartine de
Muzeul Taranului Roman
Vizualizari
631

Voteaza & Distribuie

Prezentare expozitie

Dolky-n trei straie - Expoziție de bandă desenată

Marți, 9 decembrie 2014, la ora 18:00, va fi lansată cartea „Dolky-n trei straie”, de Ileana Surducan și Petra Dobruská, din cadrul proiectului „Relaţii ceho-române în bandă desenată” și va avea loc vernisajul expoziției cu același nume, la Muzeul Național al Țăranului Român (str. Monetăriei 3), Sala Acvariu.

În Banat, mai există şase sate cu majoritatea locuitorilor de origine cehă, şi anume Gârnic, Sf. Elena, Einbental, Ravensca, Bigăr, Sumiţa, cehi trăind şi în alte sate din zonă. Cehii din România, numiţi în limbajul popular din Banat „pemi”(cuvânt care derivă din „boemi” sau „boemieni” - locuitori ai Boemiei), au fost printre ultimele populaţii din Banat colonizate de Imperiul Habsburgic.

Satele cu populaţie cehă din sudul Banatului, înconjurate de populaţie de origine română şi sârbă, constituie un fenomen cultural unic. Datorită aşezării lor geografice izolate, limba şi obiceiurile cehe s-au conservat perfect, această comunitate reprezentând o valoare culturală şi istorică inestimabilă.

În „Dolky-n trei straie”, însoțită de Petra, Ileana descoperă satele cehe din Banat şi foloseşte acuarela pentru a documenta întâmplările trăite. Astfel, oamenii şi poveştile lor sunt surprinși într-un jurnal de călătorie inedit. O bandă desenată ce arată cum a supravieţuit o comunitate aparte timp de două sute de ani, dar şi ce sunt dolky şi de ce poartă trei straie.

Ileana Surducan este ilustratoare din Cluj-Napoca, care foloseşte banda desenată pentru a spune poveşti şi a împărtăşi emoţii. Petra Dobruská, a absolvit Universitatea Carolină, unde a colaborat la proiecte de cercetare în domeniul lingvistic si antropologic. Locuieşte la Bucureşti şi vizitează des comunitatea cehă din Banat.

Proiectul „Relații ceho-române în banda desenată” a luat naştere din iniţiativa Ambasadei Republicii Cehe la Bucureşti în încercarea de a prezenta într-o formă netradiţională relaţiile în mod tradiţional bune dintre Republica Cehă şi România. Colecția este publicată de editura Jumătatea plină şi sprijinită de CEZ România.

Anunt Diamant Bucuresteni.ro - publicitate online

Site-ul bucuresteni.ro este un site care doreste sa promoveze evenimentele din Bucuresti si nu numai, sa puna la dispozitia utilizatorului cea mai performanta harta electronica a Bucuresti-ului, si in acelasi timp sa ofere posibilitatea firmel...
https://www.bucuresteni.ro/site/publicitate/