Bucuresti

Egee

Egee

Detalii expozitie

Telefon
0748100280
Social links
Categorie
Expozitii
Modificat
acum 4 saptamani si 4 zile
Vizualizari
96

Reprezentari

DataOraLocatie
Joi 3 octombrie 2019 - Miercuri 30 octombrie 201911:00

Voteaza & Distribuie

Prezentare expozitie

În perioada 3-30 Octombrie 2019, Elite Art Gallery găzduiește expoziția personală a maestrului Constantin Flondor cu titlul „Egee”. Deschiderea oficială a expoziţiei va avea loc pe data de 3 Octombrie, ora 18.30.

Evenimentul expozițional este curatoriat de Mihai Sârbulescu și aduce pe simeze o selecție de lucrări a căror subiect comun este marea pe a cărei linie de orizont se produce împletirea imuabilă dintre cer și pământ. În cheia acestui simbol, lucrări mai vechi și mai noi îmbracă măști acvatice punând astfel la încercare realitatea printr-o iluzie fantasmagorică. Jocul de planuri este însoțit de acorduri colorate ce jonglează în jurul liniei ca reper central de interpretare a văzutului aflat în căutare de adevăr. La limita dintre cer și pământ sau dintre cer și apă, iluzia este potențată de o oglindire ce adună într-un tot întreg dăinuirea.

Constantin Flondor (n.1936) își conturează o activitate prolifică în jurul grupului Prolog în calitate de co-fondator alături de Paul Gherasim, Horia Bernea, Ion Grigorescu, Matei Lăzărescu, Christian Paraschiv, Horea Paștina și Mihai Sârbulescu. De asemenea, artistul a fost membru fondator al Grupului 111 și al Grupului Sigma. Cu o deosebită experiență didactică, Constantin Flondor a profesat în perioada anilor 1962-1991 la Liceul de Arte Plastice din Timișoara iar din anul 1991 până în 2002 și-a făcut remarcată munca la Facultatea de Arte și Design din Timișoara unde în perioada anilor 1996-1999 a îndeplinit funcția de decan. Cu numeroase apariții în expoziții personale și de grup, în țară și în străinătate, artistul își câștigă notorietatea printr-o necontenită poftă de experiment alimentată prin limbaje de exprimare ce oscilează de la pictură și desen la mail-art, instalație, performance sau film. Artistul locuiește și lucrează în acest moment în Timișoara.

Expoziția va fi deschisă publicului în intervalul 3-30 Octombrie 2019 la Elite Art Gallery, Piaţa Naţiunilor Unite, nr. 3-5, bl. B2, parter, București.