Bucuresti

Expozitia retrospectiva de grafică satirică şi carigarfie ANDO XXXX

Detalii expozitie

Categorie
Expozitii
Modificat
acum 4 ani si 2 luni
Vizualizari
343

Reprezentari

DataOraLocatie
Marti 15 martie 2016 - Sambata 26 martie 2016

Voteaza & Distribuie

Prezentare expozitie

Vernisajul expoziţiei de grafică satirică şi carigarfie
ANDO XXXX – o retrospectivă a caricaturistului Octavian Andronic la Galeria ORIZONT

Vă invităm marţi 15 martie 2016, orele 18:00, la Galeria ORIZONT (Bd. Nicolae Bălcescu nr. 23A, București), la vernisajul expoziţiei retrospective de grafică satirică şi carigarfie ANDO XXXX (1975 - 2015) a caricaturistului ANDO (Octavian Andronic).
Evenimentul are loc sub egida Uniunii Artiştilor Plastici din România şi va oferi vizitatorilor imaginea evoluţiei de-a lungul a patru decenii de prezenţă pe simeze (XXXX) a unui stil şi a unei atitudini care l-au plasat pe autor în avangarda creatorilor unui gen ce s-a bucurat şi se bucură de o constantă popularitate.

Manifestarea va fi prefaţată de alocuţiunile rostite de Acad. Răzvan Theodorescu, de criticul şi istoricul de artă Grigore Arbore şi de politologul şi jurnalistul Octavian Ştireanu.

Sponsori: FILDAS Art prin Programul „CATENA pentru Artă”, Candy Cat, Fundatia AlegRo si Agentia AMOS News.

Expoziţia poate fi vizitată în perioada 15 martie 2016 - 26 martie 2016, zilnic între orele 10.00 – 18.00.
Mai multe informaţii despre ANDO – Octavian Andronic regăsiţi în documantul ataşat alături de INVITAŢIA, AFIŞUL expoziţiei.
Autor prolific, publicat în majoritatea gazetelor, atât înainte, cât şi după Revoluţie, ANDO a marcat ultimele două decenii printr-un gen unic şi atractiv: ANDOgrafia Zilei – un VIDEOCARTOON care face din desenul satiric un veritabil show, realizat prin procedee computerizate – găzduit, din 1998 până astăzi de mai multe canale de televiziune (PRO TV, PRIMA TV, TVR 1, B1TV, Neptun TV, Senso TV).

Intr-adevăr, ANDO e acum o personalitate bine conturată a gra­ficii satirice româneşti şi, dacă luăm aminte la numeroasele distincţii primite peste hotare, un creator de reputaţie internaţională. Desenul la­conic şi ideea mai totdeauna percutantă, fervoarea sarcastică şi combativitatea politică, socială, morală, surâsul clar şi ferm sînt caracteristicile unei atitudini plastice originale!” (Valentin Silvestru).

Desenator care ştie să exploateze efecte neaşteptate ale liniei, ale contrastului de alb şi negru a suprafeţelor, simplificările pline de haz ale portretului şi ale mişcărilor personajelor sale, Ando este omul unui umor tăios, al unui ideal civic afirmat cu claritate, un artist care nu vrea să cruţe cusururile şi care-şi îndeamnă eroii să se privească şi să se ruşineze. Un moralist cu o peniţă alertă, inteligentă" (Dan Grigorescu)

Umorul lui ANDO este prin excelenţă poli­tic. El vitriolează întocmirile injuste din lumea contemporană, tratează cu sarcasm convenţii sociale -false, relevă sensul adevărat al unor fapte punînd în lumină ipostazele absurde ale acestora, dislocă mentalităţile retrograde relevîndu-le latura rizibilă”. (Grigore Arbore)
Sponsori: FILDAS Art prin Programul „CATENA pentru Arta”, Candy Cat, Fundatia AlegRo si Agentia AMOS News.

Filtre expozitie

Perioada: Astazi, Maine, Saptamana curenta, Luna curenta