Bucuresti

Festivitati deosebite, la Chisinau, pentru Regele Naiului, Gheorghe Zamfir!

Detalii

Categorie
Stiri divertisment
Modificat
acum 3 ani si 8 luni
Vizualizari
367

Voteaza & Distribuie

Descriere

Festivități deosebite, la Chișinău, pentru Regele Naiului, Gheorghe Zamfir!

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, l-a decorat pe marele naist român, Gheorghe Zamfir, cu ”Ordinul Republicii”, cea mai înaltă distincţie de stat a acestei ţări.
Înmânarea înaltei distincții, a avut loc în cadru festiv marti, 4 noiembrie 2014, începând cu ora 12:00, la Reședința de Stat din Chișinău.
În decretul semnat de către preşedintele Republicii Moldova se menționează că Gheorghe Zamfir a fost decorat în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite în dezvoltarea artei muzicale, pentru contribuția substanțială la promovarea valorilor culturale naţionale și activitate de creație prodigioasă.
Maestrul Gheorghe Zamfir, este autor a peste 300 de lucrări în stil folcloric, cameral, coral, vocal, instrumental şi simfonic, a vândut peste 120 de milioane de discuri în toată lumea, are peste 160 de albume înregistrate, şi peste 100 de discuri de aur şi de platină, alături de nenumărate distincţii şi onoruri la nivel mondial.
A fost primit de trei ori la Vatican, devenind primul muzician care a cântat în timpul mesei private a Papei Jean Paul al II-lea, primind medalia Vaticanului şi de două ori diploma Universităţii Don Bosco din Roma.
A fost solicitat pentru înregistrarea muzicii filmului “Marele blond cu pantof negru” a producătorului francez Ives Robert, “Picnic at Hanging Rock” în Australia, “Once upon a time in America” si “Karate Kid” la Hollywood, iar în 2004 interpretarea melodiei “Păstorul Singuratic” este folosită de regizorul Tarantino în filmul “Kill Bill”. Urmează alte lucrări adoptate de industria cinematografică: în 1975 pentru filmul “Brâncuşi şi mânăstirile din Moldova”, în anul 1978 “Blestemul pământului şi blestemul iubirii” sub regia lui Mircea Mureşan după romanul “Ion” de Liviu Rebreanu, la care obţine premiul I pentru compoziţie iar în 1996 înregistrează muzica filmului macedonean ”Lacul”. Toate aceste filme au avut un imens succes mondial.
După 1990 revine din exil şi îşi continuă concertele şi turneele în Germania, Franţa, Elveţia şi mai ales Turcia, unde este declarat cel mai popular compozitor şi artist al secolului XX.
Pe 18 decembrie 2014, ambasadorul naiului Gheorghe Zamfir va susține un concert extraordinar de Crăciun, eveniment grandios ce va avea loc la Sala Palatului din București. Alături de marele artist, vor evolua invitații săi speciali, mari artisti ai scenei culturale românești, precum: actorul Dan Puric, soprana Alexandra Coman, violonistul Eugen Sârbu, Corul Național de Cameră Madrigal în acompaniamentul Orchestrei Naționale ”Gheorghe Zamfir” sub bagheta dirijorului Florin Totan. Concertul face parte din seria evenimentelor incluse în proiectul ”Destinnație România” .
Gheorghe Zamfir VIDEO: https://www.youtube.com/watch?v=9SSU9I3PmYo
Biletele pentru concertul extraordinar de Crăciun ”Gheorghe Zamfir și invitații săi” au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate de la Sala Palatului, Cinema Patria, TNB, din magazinele Inmedio, Vodafone, Orange, Domo, Libraria Eminescu, in reteaua agentiilor EUROLINES & TUI TRAVELCENTER si online pe www.bilete.ro, www.bilet.ro, www.biletoo.ro, www.blt.ro, www.ticketstore.ro si www.ticketnet.ro.