Bucuresti

Geometrii acustice din Sud. Concert Costin Soare la „Cartografii sonore”

Detalii spectacol

Categorie
Spectacole
Modificat
acum 7 luni si 17 ore
Vizualizari
117

Reprezentari

DataOraLocatie
Marti 29 ianuarie 201918:00

Voteaza & Distribuie

Prezentare spectacol

Geometrii acustice din Sud. Concert Costin Soare
la „Cartografii sonore”

Comunicat de presă UCIMR și MNHCV
Stagiunea „Cartografii sonore”de la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechirevine cu un nou sezon, spre bucuria publicului meloman, iubitorilor de istorii și cartografii antice. Marți, 29 ianuarie 2019, de la ora 18:00, organizatorii propun o incursiune acustică inspirată de exotismul teritoriilor marine prin concertul susținut de Costin Soare,unul dintre cei mai apreciați virtuozi ai chitarei clasice din România.
Evenimentul face parte din proiectul ambițios „100 de ani în 100 de concerte” derulat de UCIMR și finanțat de Primăria Sectorului 1 București prin Centrul Cultural al Sectorului 1.
În miez de iarnă, programul concertului este definit de căldura lucrărilor scrise de compozitori iberici și sud-americani precum: Fernando Sor, Napoleon Coste, Francisco Tárrega, Heitor Villa-Lobos sau Joaquin Turina, lucrări prin intermediul cărora va fi pusă în lumină Harta Mării Negre din secolul XVII, „Ponti Euxini Periplus”,realizată de celebrul cartograf Nicolas Sanson, considerat „părintele cartografiei franceze”.
Cuvântul înainte va fi susținut de către Despina Hașegan, muzeograf, iar în deschiderea concertului vor fi fi invitate două tinere promițătoare talente ale chitarei clasice: Ioan Bănescuși Mihai Petrecare vor concerta în formulă de duo.
Intrarea este liberă prin rezervare în prealabil pe site-ul Muzeului din Strada Londra nr. 39: http://www.muzeulhartilor.ro/event-item/cartografii-sonore-harta-ponti-euxini-periplus/

Stagiunea „Cartografii sonore”este o inițiativă a MNHCV și UCIMR, parte din programul „100 de ani în 100 de concerte” derulat de UCIMR pentru a celebra Centenarul României alături de public și de cei mai buni artiști ai momentului dar și alături de tineri muzicieni aflați în plină afirmare. „100 de ani în 100 de concerte” este un proiect cultural finanțat de Primăria Sectorului 1 București prin Centrul Cultural al Sectorului 1în cadrul Programului „Centenar pentru toți”, sesiunea 2017 – 2020.
Totodată, „Cartografii Sonore” este un proiect derulat prin programul „Oportunități la tine acasă” inițiat de UCIMR și dedicat tinerilor muzicieni excepționali, program prin care tineri artiști găsesc oportunități reale de afirmare pe scenele din România. După succesul primelor evenimente, organizatorii promit în continuare să aducă în atenția publicului o nouă perspectivă, inedită, asupra vizitei la muzeu, în apropierea hărților vechi, unde istorii, mentalități, coduri estetice și alte valori ale societăților care s-au succedat de-a lungul vremurilor pot fi descifrate printr-o privire nouă.
Parteneri media: Exces Music, EnjoyTV Romania, Radio Romania Cultural, Radio Romania Muzical, RFI, Historia, Agenția de Carte, Promenada Culturală, Bucureșteni.ro, România Pozitivă.

Despre Costin Soare
Costin Soare (www.costinsoare.com) este unul dintre cei mai apreciaţi şi activi artişti români, îmbinând în mod fericit o frumoasă carieră concertistică (chitarist şi lutist) cu cea pedagogică, fiind, de asemenea, director artistic al Festivalului Internaţional „Serile de chitară” (www.seriledechitara.ro), manifestare de succes ajunsă la a opta ediţie, în cadrul căreia concertează chitarişti de top din întreaga lume. În perioada anilor de studii obţine premii la Olimpiadele Naţionale de Interpretare, la Concursul Naţional Studenţesc de la Iaşi şi Festivalul Internaţional de Chitară de la Craiova, fiind de două ori finalist al Concursului Internaţional de Chitară Clasică de la Templin, Germania.
Este absolvent al cursurilor de master ale Royal Scottish Academy of Music and Drama– Glasgow, UK, iar în anul 2008 şi-a finalizat studiile (“teacher training program”) la Universitatea de Educaţie (Departamentul de Muzică) din Sapporo, Hokkaido, Japonia (cursuri de dirijat orchestră, analiză-forme muzicale şi orchestraţie), ca bursier al guvernului japonez.
Susţine o activitate intensă ca pedagog: profesor la Colegiul Naţional de Arte “Dinu Lipatti” din Bucureşti (din 2002 până în prezent), colaborator al Universităţii de Muzică din Bucureşti (2002 – 2013); a predat, de asemenea, la Colegiul Anniesland din Glasgow, UK şi la Cumbernauld Music Trust Centre. Apare frecvent în juriile concursurilor naţionale şi internaţionale din ţară, unde îşi aduce aportul în descoperirea şi recompensarea tinerilor muzicieni.
În anul 2011 obţine titlul de Doctor în Muzică, cu menţiunea “Magna cum laudae”, pentru teza de doctorat intitulată „Sonata pentru chitară în perioada 1920-1950 – Generaţia neoromantică”; în perioada martie 2012 – februarie 2013 este cercetător bursier post-doctoral „MIDAS” al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, lucrând la o nouă ediţie a celor „4 suite pentru lăută” (transcripţia pentru chitară) de Johann Sebastian Bach.
Informații suplimentare

Despre Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi
Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi (MNHCV)din Bucureştise numără printre puținele instituţii culturale cu acest specific din lume. Muzeul deține o colecţie de peste 1000 de lucrări realizate în perioada secolelor XVI – XX, hărţi vechi şi gravuri ce reprezintă în principal provinciile româneşti, state şi regiuni europene, precum şi hărţi astronomice și planuri de oraș. MNHCV își propune să devină mai mult decât un muzeu, să fie un loc de intersecție al artelor, un centru pentru studierea și reconsiderarea istoriei și a geografiilor lumii, atât de către specialiști cât și de către publicul general.

Despre Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România
UCIMR este o organizație non-guvernamentală de utilitate publică, dedicată muzicienilor și dansatorilor profesioniști, reunind, în prezent, circa 10.000 de membri la nivel național. În cei 21 de ani de activitate, UCIMR s-a impus în viața culturală prin coerența și continuitatea proiectelor sale, al căror impact a contribuit la îmbunătățirea condiției artiștilor români și la atragerea unui public nou cu fiecare proiect.
Din anul 2009, UCIMR susține și promovează tinerii interpreți români, printr-un program dedicat, intitulat „Oportunități la Tine Acasă”. Programul acordă oportunități de afirmare tinerilor muzicieni prin cele peste 100 de concertesusținute în orașe din toată țara, anual. Concertele fac parte din stagiuni independente, festivaluri, cursuri de perfecționare cu maeștri internaționali și concursuri în țară și în străinătate, sprijinite de instituții publice și companii din mediul privat.
De-a lungul timpului, UCIMR a câștigat în competiție deschisă zeci de finanțări și sponsorizări pentru continuitatea proiectelor, fiind mereu aproape de sectorul creativ.
Evenimentele programului atrag anual minimum 10.000 de spectatori în sălile de concerte și cumulează peste 600.000 de vizualizări în mediul online.

Filtre spectacol

Perioada: Astazi, Saptamana curenta, Luna curenta