Bucuresti

Grand Cinema & More transmite in direct de pe scena Royal Opera House spectacolul Elixirul dragostei

Grand Cinema & More transmite in direct de pe scena Royal Opera House spectacolul Elixirul dragostei

Detalii

Categorie
Stiri divertisment
Modificat
acum 3 ani si 6 luni
Vizualizari
394

Voteaza & Distribuie

Descriere

Elixirul dragostei, spectacolul care l-a consacrat pe compozitorul italian Gaetano Donizetti, va fi transmis in direct, miercuri, 26 noiembrie, incepand cu ora 21:30, la Grand Cinema & More. Opera face parte din stagiunea culturala 2014-2015, ce isi propune sa aduca pe ecranele cinematografului din Baneasa Shopping City reprezentatii de talie internationala, oferind spectatorilor experiente memorabile.
Creata in doar sase saptamani pe baza unui libret al lui Felice Romani, opera Elixirul dragostei a avut premiera in anul 1832, la Teatro Cannobiana din Milano si a devenit, intre 1838 si 1848, cea mai cantata opera din Italia. Un maestru al operei comice, Donizetti a creat prin Elixirul dragostei nu doar o incantatoare poveste despre iubire, ci si o lucrare muzicala de exceptie.
Noua interpretare a operei Elixirul dragostei plaseaza actiunea din libret in anii 1950, spunand povestea dragostei neimpartasite a lui Nemorino, un baiat de la tara, sarac si naiv, pentru Adina, o tanara bogata. Actiunea se petrece intr-o zona rurala, scaldata de soarele Italiei, cu un decor completat de capite de fan si scutere Vespa. Spectacolul aduce pe scena un umor spumos, plin de viata, de la bufoneriile lui Nemorino, cuprins de aburii alcoolului, pana la amuzantul camion multi-functional al sarlatanului Dulcarama, vanzatorul de potiuni magice. Donizetti da viata personajelor sale prin partituri efervescente: dragostea lui Nemorino pentru tanara este transpusa prin pasaje lirice, in timp ce Adina aduce pe scena arii flamboaiante. Aceasta poveste emotionanta si plina de umor imbina trasaturile temperamentale ale italienilor cu cele ale personajelor imprumutate din traditia comediei dell’arte, dand viata unei reprezentatii ce iese din tiparele clasice ale spectacolelor de opera.
Producatorii spectacolului Elixirul dragostei au ales o distributie care s-a remarcat de-a lungul timpului in productii de talie internationala. Personajul lui Nemorino este jucat de Vittorio Grigolo care, la varsta de 23 de ani, a devenit cel mai tanar tenor care a jucat pe scena celebrului teatru de opera Scala din Milano. Soprana de origine britanica Lucy Crowe interpreteaza rolul Adinei, aducand la viata acest personaj impreuna cu toate capriciile sale. In rolul lui Dulcarama il gasim pe baritonul Bryn Terfel, un artist al carui repertoriu cuprinde roluri extrem de importante in opere semnate de Mozart, Verdi, Wagner sau Puccini. Reprezentatia este acompaniata de corul Royal Opera House, sub bagheta lui Daniele Rustioni, dirijor cu vasta experienta, ce a condus unele din cele mai mari orchestre din lume precum BBC Philharmonic, Orchestra Filarmonica din Londra si Orchestra Filarmonica din Helsinki.
Stagiunea culturala 2014-2015 a Grand Cinema & More cuprinde atat spectacole de opera, balet si teatru sau teatru pentru copii, cat si spectacole de improvizatie si evenimente speciale. Mai multe detalii despre stagiunea culturala de la Grand Cinema & More pot fi gasite pe www.grandentertainment.ro.