Bucuresti

"Independence" de Lee Blessing

Detalii spectacol

Categorie
Spectacole
Modificat
acum 6 luni si 4 ore
Apartine de
Godot Cafe - Teatre
Vizualizari
368

Reprezentari

DataOraLocatie
Miercuri 17 octombrie 2012 

Voteaza & Distribuie

Prezentare spectacol

“Independence” de Lee Blessing, cel mai nou spectacol DramaForTheMasses, este o dramă de familie plasată în decorul provincial al orăşelului Independence din statul american Iowa.

Întoarcerea fiicei mari, Kess, în casa părintească, după o absenţă de patru ani, şi reîntâlnirea cu mama, Evelyn Briggs, şi cu cele doua surori mai mici, Jo şi Sherry, se produc într-un moment de criză, în care relaţiile se modifică, iar adevărurile nespuse şi resentimentele ies la lumină.

Nelipsită de elemente comice, “Independence” este o dramă despre felul în care traseul devenirii noastre, al transformării în adulţi, este afectat de relaţia cu părinţii. Despre cât de adânc aşezate în noi sunt mecanismele afective ale primilor ani de viaţă.

„Nu eu am ales textul acesta, ci el m-a ales pe mine. Mi-a plăcut mult substanţa lui dramatică, şi m-a impresionat tenacitatea celor patru actriţe din distribuţie, care şi-au dorit enorm acest spectacol, şi care au trecut prin multe – prea multe! – ca să ajungă la premieră. Sper ca gestaţia zbuciumată a acestui proiect să fi meritat. Şi cred că aşa va fi.” – Doina Antohi