Bucuresti

Introducere în astronomie: Curs de orientare pe cer

Introducere în astronomie: Curs de orientare pe cer

Detalii

Social links
Categorie
Articole arta/cultura
Modificat
acum 5 luni si 6 zile
Vizualizari
182

Voteaza & Distribuie

Descriere

Cum ar fi viața ta pe o navă spațială? Și cât de aproape sunt oamenii de posibilitatea de a se mutape altă planetă?Din 28 martie, afli tot ce vrei să știi despre misteriosul cer înstelat.Fundația Calea Victoriei ți-a pregătit un Atelier de Astronomie cu informație consistentă, prezentată haios și pe înțelesul tuturor.

Adrian Şonka este coordonatorul atelierului şi abia aşteaptă să-ţi spună ce înseamnă, de fapt, o constelație: cine, când și cum a stabilit aceste importante repere pe harta cerului şi cât de în serios e cazul să priveşti zodiacul obişnuit. Are multe să-ţi povestească şi despre istoria observării cerului şi relaţia dintre astronomie si astrologie, dar mai ales despre roiuri stelare, nebuloase, stele duble, asteroizi şi lungimi de undă.

De la atelierul de astronomie pleci cu noţiuni solide şi cunoştinţe temeinice despre poeticele stele căzătoare, ca să ştii exact când e cazul să planifici o excursie nocturnă în natură, despre eclipse de Lună sau de Soare, despre măsurarea distanţelor din Univers şi ultimele descoperiri ştiinţifice în ceea ce priveşte posibilitatea vieţii pe alte planete.

Sunt 5 întâlniri de curs, toate în seri de miercuri, de la 19.00 la 21.00. Ca să afli mai multe despre taxa de participare şi înscriere, trimite un mesaj pe adresa contact@victoriei.ro sau intră pe site-ul fundaţiei: www.victoriei.ro.

Lector: Adrian Şonka
Dată începere: 28 martie 2018; Ora curs: 19:00
Număr ateliere: 5; Frecvența: săptămânal, miercuri
Vârsta Minimă: 16 ani

Cost: 300 ron (total 5 întâlniri); Cost redus (studenți, pensionari): 270 ron (total 5 întâlniri)
Loc desfășurare: Fundația Calea Victoriei - Str. C. A. Rosetti 47, et 1

Înscrieri pe contact @victoriei.ro