Bucuresti

Introducere in ALCHIMIE

Detalii

Categorie
Cursuri educatie
Modificat
acum 3 ani si 4 luni
Vizualizari
421

Voteaza & Distribuie

Descriere


Fundatia Calea Victoriei va invita, din 29 ianuarie, la cursul inedit de "Introducere in ALCHIMIE", sustinut de lectorul nostru Mario Barangea.


Se spune ca alchimia nu are ce sa ofere filosofiei, se crede ca alchimia nu apartine decat unei faze evolutive a chimiei moderne, se banuieste ca alchimia nu poate iesi din conditionarea stramta a cercetarii imaginarului.



„Se spune…se crede…se banuieste…" sunt sintagme care trebuie ignorate, evitand astfel prejudecatile, superstitia si ignoranta.



Cursul isi propune sa redea unei analize pertinente motivatiile afinitatilor si temerilor legate de alchimie. In acelasi timp, e un prilej de a pune la incercare discernamantul alegerii unei bibliografii autentice si de prima mana. Cursul se bazeaza pe o abordare moderna aflata in stransa legatura cu filosofia imaginarului.



In alchimie, simbologia ajunge sa capete o importanta majora, impunand un stil obscur al scriiturii. Tratatele par sa ascunda mistere a caror divulgare presupune pericole insemnate. Vocabularul devine din ce in ce mai ermetic iar iconografia codifica fapte si stari in aceeasi masura greu descifrabile. Cat de reale sunt aceste lucruri, ramane sa aflam in cele cinci intalniri.



1. Originile alchimiei. Alchimisti faimosi, vietile si cartile lor. Invitatie la o scurta calatorie de-a lungul unor destine exceptionale. Alchimisti de curte si alchimisti ratacitori.



2. Legaturile alchimiei cu filosofia, cu religia si psihanaliza. (Daca prin ultimele trei intelegem philosophia perennis, religio hermetica & sitemul de gandire al lui C.G.Jung).



3. Simbolurile si imaginile alchimice – descifrarea imagisticii Marii Opere. Ce inseamna de fapt obscurele cuvinte: nigredo, albedo, rubedo, athanor, crysopeea, argyropeea & alii. Structura unui tratat alchimic.



4. Alchimia si arta. Discutie despre cateva opere picturale si muzicale in care se regasesc elemente alchimice.



5. Alchimia si investigarea abisului. Misterul alchimiei.



Lector: Mario Barangea


Numar ateliere: 5


Frecventa: saptamanal


Tip: Teoretic


Locatia: Fundatia Calea Victoriei Intrarea Pristolului 3 Bucuresti


Cost: 150 ron, 120 ron pentru studenti


INSCRIERE LA CONTACT@VICTORIEI.RO