Bucuresti

Ioana Flora, una dintre cele mai bune actrite ale filmului nou romanesc, va fi invitata joi la Round Table Bucuresti

Detalii spectacol

Categorie
Spectacole
Modificat
acum 4 ani si 8 luni
Vizualizari
464

Reprezentari

DataOraLocatie
Joi 24 martie 201619:00

Voteaza & Distribuie

Prezentare spectacol

Ioana Flora, una dintre cele mai bune actrite ale filmului nou romanesc, va fi invitata joi la Round Table Bucuresti

Ioana Flora s-a facut remarcata in anul 2001, o data cu filmul care a dat startul neoficial al Noului Val in cinematografia romaneasca - „Marfa si banii”, in regia lui Cristi Puiu, unde a debutat intr-unul dintre rolurile principale alaturi de Dragos Bucur si Alexandru Papadopol. Filmul a fost selectat de Festivalul International de Film de la Cannes, in cadrul prestigiosului program Quinzaine des Realisateurs.
Pentru rolurile sale, a obtinut Premiul pentru „Cea mai buna actrita” la Festivalul de la Salonic (2007), la Aubagne (2014), Premiul UCIN pentru „Cea mai buna interpretare feminina” (2014), Premiul Gopo, Premiul Pro Cinema si s-a numarat printre cei 20 de actori selectati din 4300 de candidati la Talent Actors Stage, in anul 2012, la Berlinale.

Ioana Florava fi invitata joi, 24 martie,de la ora 19:00 la o noua editie a spectacolelor – conferinta Round Table Bucuresti, moderate de muzicologul Valentina Sandu – Dediu.
In cadrul evenimentului vor fi rezervate mai multe momente artistice sustinute de invitatul serii si actrita Clara Flores Aguilera, formatia camerala Duo Cello Jayasi soprana Veronica Anusca,interpretand o lucrare compusa recent de Diana Gheorghiupe versurile poetului optzecist Ioan Flora, tatal actritei invitate.
Round Table Bucuresti se va desfasura in Studioul de Opera si Multimedia al Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti (Str. Stirbei Voda nr. 33), iar spectatorii din tara pot urmari, si de aceasta data, transmisiunea in direct pe platforma EnjoyTV.ro. Intrarea va fi libera, in limita locurilor disponibile, printr-o rezervare solicitata la adresa round.table.bucuresti@gmail.com
Totodata, publicul bucurestean va fi invitat sa ia parte la ultima intalnire Round Table Bucuresti din acest sezon, dedicata compozitorului Dan Dediu, un eveniment ce se va desfasura joi, 31 martie.

„Ioana Flora este o actrita intensa, care consuma din ea in timp ce joaca, si instinctiva – simte mereu nuanta cu o precizie uluitoare. Poate sa duca in spate un film intreg, cum a fost cazul cu «Deja Vu”», a spus despre ea Cristian Tudor Popescu, membru al juriului Uniunii Cineastilor din Romania.
Actrita de film, teatru si televiziune, Ioana Flora s-a nascut in Banatul sarbesc, intr-o familie in care a gasit mediul artistic propice dezvoltarii sale ulterioare, desi initial se pregatise pentru o cariera in arhitectura. Mama, profesor de franceza, a incurajat-o sa ia lectii de pian, balet si engleza, iar tatal sau, cunoscutul poet optzecist Ioan Flora, aducea acasa scriitori precum Nichita Stanescu, Geo Bogza, Gheorghe Craciun sau Mircea Nedelciu. „Mi-am petrecut copilaria la serate literare si lectii de pian. A fost o copilarie destul de boema”,isi aminteste Ioana Flora. „Discuțiile lor erau adevarate scantei de spirit, umorul lor era ultra-rafinat, isi antrenau parca mintea vorbind si razand.”

Acasa vorbeam in romana, iar bunicii vorbeau «banateana», o limba frumoasa si arhaica, incarcata de istorie. Atunci am urmarit primele spectacole de teatru. Tatal meu era in juriul unui concurs de teatru in limba romana - erau trupe de amatori, iubitori de teatru -, care se desfasura prin toate satele din Banatul sarbesc.”

Dupa 1990, s-a mutat cu familia în Romania, cu gandul de a urma cursurile Universitatii de Arhitectura, insa in ultima clipa s-a hotarat sa dea la Teatru. A intrat din prima si parcursul sau in actorie a inceput la Piatra Neamt unde a debutat in regia lui Vlad Mugur. Apoi a jucat in numeroase teatre de stat si independente, colaborand cu regizori precum Alexandru Dabija, Mihai Maniutiu, Dan Puric, Theodor Cristian Popescu sau Vlad Massaci. Cea mai recenta productie teatrala este „Inamicul poporului”, in regia Ioanei Paun, la Teatrul Foarte Mic (2015).
Dupa debutul cinematografic din „Marfa si banii”, Ioana Flora a primit unul dintre cele mai apreciate premii ale industriei internationale de film: Premiul pentru „Cea mai buna actrita”, la Festivalul de la Salonic, pentru rolul din „Pescuit sportiv” (regia: Adrian Sitaru, 2007).
A urmat filmul „Periferic” (2009), in regia lui Bogdan George Apetri, lungmetraj care a fost selectat si premiat la cele mai importante festivaluri internationale. Pentru rolul jucat in acest film, Ioana Flora a primit Premiul Gopo pentru „Cea mai buna actrita intr-un rol secundar” si Premiul Pro Cinema.
Mai tarziu, a interpretat unul dintre rolurile principale in „Domestic”-ul lui Adrian Sitaru, film lansat in cinematografe in anul 2012.
A urmat rolul principal feminin in co-producția olandezo-romana „Black Sea” (Marea Neagra), film lansat in 2013, in cadrul Festivalului de Film Olandez de la Utrecht. Pentru acest rol, Ioana Flora a primit Premiul pentru „Cea mai buna actrita” la Festivalul international de film de la Aubagne (2014).

In anul 2014, Ioana Flora a primit rolul din „Deja Vu”, in regia lui Dan Chisu, un rol foarte dificil care i-a adus Premiul UCIN pentru „Cea mai buna interpretare feminina.”
In anul 2015, a aparut pe marile ecrane in trei productii: „Un etaj mai jos”, in regia lui Radu Muntean, film ce face parte din Selectia oficiala Cannes 2015Un Certain Regard, urmat de lungmetrajul de debut al lui Andrei Cohn, „Acasa la tata”, peliculă ce a deschis Festivalul Filmului European de anul acesta, si „Scor Alb”, un scurtmetraj independent in regia lui Marius Olteanu, care a fost prezentat in premiera internationala in Competitia Festivalului de film de la Busan.
Anul acesta Ioana Flora va aparea pe marile ecrane in productiile „Perfect sanatos”, in regia Ancai Damian, „Breaking news” in regia Iuliei Rugina, iar in toamna va incepe filmarile pentru lungmetrajul „Scor alb”, din nou in regia lui Marius Olteanu.

Mi s-a spus adesea ca aduc un aer diferit rolurilor mele, sunt convinsa ca anii petrecuti in Serbia si-au spus cuvantul. Generatia mea, in Serbia, avea alte filme culte cu care se scolea decat cei din Romania. Erau in plina forta filmele despre rock'n'roll, tineri... Cenzura in anii '80 acolo nu era atat de dura: se nasteau curente, avangarda era puternica, tinerii aveau drept la replica,” a declarat Ioana Flora intr-un interviu recent.

Cel de-al doilea sezon Round Table Bucuresti se va desfasura in Sala de Opera a Conservatorului bucurestean, renumita pentru calitatile sale acustice, cu o scenografie noua ce cuprinde mobilierul LEM’S, creat de designeri romani. Round Table Bucuresti este un proiect al Uniunii de Creatie Interpretativa a Muzicienilor din Romania, proiect cultural co-finantat de AFCN.

La eveniment, intrarea va fi libera, in baza invitatiei ce poate fi solicitata la adresa round.table.bucuresti@gmail.com, in limita locurilor disponibile.
Seara de joi se va incheia printr-o invitatie la degustare de vinuri sustinuta de Organizatia Somelierilor din Romania si vinurile Balla Geza, prin prezenta somelierului Istvan Pentek.
Fiecare spectacol - conferinta va dura 90 de minute si va fi transmis in direct pe www.EnjoyTv.ro

Arhiva evenimentelor curente, precum și cea a primului sezon Round Table București poate fi urmărită pe site-ul www.EnjoyTV.ro și cuprinde participarea unor personalități precum Maia Morgenstern, Ioana Pârvulescu, Răzvan Mazilu, Aurelian Octav Popa, Răzvan Suma, Octavian Nemescu, Viorica Flintașu, Ștefan Gheorghiu și din sezonul 2: Cosmin Manolescu, Marcel Pavel, Marin Cazacu, Dan C. Mihăilescu, Stefan Ghenciulescu, Sorina Goia.
Parteneri: Universitatea Națională de Muzică, Exces Music, magazinele de mobiler LEM’S, Radio România Cultural, Radio România Muzical, EnjoyTV.ro, Organizația Somelierilor din România, Vinurile Balla Geza, Asociația Pro Valores, Valentina Sandovici, Make-up Artist.
Parteneri media: SapteSeri, Observator Cultural, LiterNet, Agentia de Carte, Garbo.ro, Calendar Evenimente, Librăriile Humanitas, Bucureșteni.ro, Judy Florescu, Capital Cultural, Online Gallery, Economistul

Informatii suplimentare:

Despre Round Table Bucuresti
Parcursul profesional dar si personal al oricarui om de cultura este inevitabil influentat de mediul in care a ales sa creeze. Prin proiectul Round Table Bucuresti, organizatorii isi propun sa descopere in ce masura efervescentul spatiu cultural al capitalei a influentat drumul unor personalitati care si-au ales Bucurestiul ca decor al activitatii lor artistice.
Programul proiectului urmareste promovarea artistilor romani ce s-au facut remarcati pe scenele internationale, printr-un efort de redobandire a unei mentalitati frumoase: aceea de a ne revalorifica elitele actuale romanesti.” Valentina Sandu - Dediu
In fiecare joi seara, pe durata a 90 de minute, moderatorul isi va provoca invitatii la o discutie deschisa, relaxata, despre amprenta pe care orasul si-a pus-o asupra lor ca artisti, ca oameni, despre cum vedeau capitala atunci cand erau la inceput de drum si cum o percep acum, cand drumurile lor strabat capitale din intreaga lume, ori despre sansele sau deziluziile pe care le-au trait aici, de-a lungul timpului. Parcursul acestui itinerariu prin Bucurestiul personal al fiecarui artist invitat va fi presarat cu momente artistice de cea mai buna calitate - oferite de protagonistii spectacolelor sau de catre invitatii acestora.
De ce Round Table Bucuresti?Pentru ca mediul de intalnire al acestor evenimente isi propune sa fie unul prietenos, placut, fara colturi si fara ascunzisuri, unde nimeni nu sta in capul mesei. Invitatii si publicul, deopotriva, vor imparti acelasi spatiu: Bucurestiul. Coordonate: Sala de Opera si Multimedia a Universitatii Nationale de Muzica.

Despre Valentina Sandu – Dediu

Valentina Sandu-Dediu a absolvit in 1990 muzicologia la actuala Universitate Nationala de Muzica din Bucuresti, unde a ramas din 1993 sa predea istoria muzicii, muzicologie si stilistica. Este autoarea a peste 30 de studii si 300 de articole, a catorva serii de emisiuni radiofonice, a semnat zece volume publicate in Romania si Germania (vezi Rumänische Musik nach 1944, Pfau Verlag, Saarbrücken, 2006; Alegeri, atitudini, afecte. Despre stil si retorica in muzica, Bucuresti, Ed. Didactica si Pedagogica, 2010; Octave paralele, Bucuresti, Humanitas, 2014).
O altă latura a activitatii sale se concentreaza pe aparitii concertistice si inregistrari, in calitate de pianista in ansambluri camerale (CD-uri editate in Romania cu Aurelian Octav Popa, in Germania / Neos cu Dan Dediu, si in Boston / Albany cu Ray Jackendoff). Valentina Sandu-Dediu a fost bursier al Wissenschaftskolleg zu Berlin, actualmente ocupa pozitia de profesor la Universitatea de Muzică si pe cea de rector la New Europe College, Bucuresti. In 2008 a primit Premiul acordat de Peregrinus-Stiftung, Academia de Stiinte Berlin-Brandenburg.

Despre Uniunea de Creatie Interpretativa a Muzicienilor din Romania – UCIMR

Orice muzician care adera la UCIMR si intruneste conditiile necesare poate deveni membru al organizatiei noastre.
Prin activitatea noastra, oferim membrilor UCIMR burse in vederea participarii la seminarii si cursuri de specialitate organizate de asociatia care se remarca printr-un palmares de exceptie.
Suntem implicati totodata si in sprijinirea artistilor pensionari, precum si in sustinerea materiala a unor reviste de specialitate.
De asemenea, concepem proiecte culturale de interes national si international, avand o structura egal raspandita pe intreg teritoriul Romaniei.

Filtre spectacol

Perioada: Astazi, Saptamana curenta, Luna curenta