Bucuresti

Anunt Diamant Euroinstal

Euroinstal Bucuresti - este un jucător important în domeniul instalațiilor termice, sanitare și de ventilație, cu o experiență de peste 24 ani în domeniu.
https://euro-instal.ro

Ioana Parvulescu, scriitoare distinsa cu Premiul European pentru Literatura @ Round Table Bucuresti

Detalii

Categorie
Manifestari culturale
Modificat
acum 8 ani si 4 luni
Vizualizari
714

Reprezentari

DataOraLocatie
Marti 27 octombrie 201519:00

Voteaza & Distribuie

Prezentare

Ioana Pârvulescu, scriitoare distinsă cu Premiul European pentru Literatură, va fi invitată marți la Round Table București
Seria evenimentelor moderate de Valentina Sandu – Dediu va continua marți, 27 octombrie 2015, de la ora 19:00, în Studioul de Operă și Multimedia al Universității Naționale de Muzică (Str. Știrbei Vodă nr. 33).
Ioana Pârvulescu va fi invitată la următoarea ediție Round Table București, scriitoare distinsă cu Premiul European pentru Literatură în anul 2013 pentru publicarea romanului Viața începe vineri. Seara de marți se va încheia printr-o sesiune de autografe, cu prezentarea celui mai recent roman al său,Viitorul începe luni.
Programul următoarelor evenimente găzduite de Conservatorul bucureștean cuprinde încă două astfel de întâlniri avându-i în prim plan pe Maia Morgenstern (3 noiembrie) și Ștefan Gheorghiu (10 noiembrie), spectacole ce vor fi transmise în direct prin live streaming.

Ioana Pârvulescu, în interviuri recente, despre „specia literară numită «viață»”:

Scriu pentru că, la fel ca în alte lucruri esenţiale din viaţă, n-am de ales. Nici scrisul „nu te-ntreabă dacă vrei.” (Dilema Veche). „Cred că scrisul cere şi un efort de strângere laolaltă a tuturor eurilor tale succesive. Unde-i un singur eu, nu-i putere, unde-s două, puterea creşte, vorba clasicului, iar unde-s toate, cartea are şanse să iasă bună. E, oarecum, o întâlnire pe care ţi-o dai cu toate persoanele care s-au numit, în timp, ca tine, şi în care nu te mai recunoşti. Fiecare din aceste persoane, cu trupuri diferite, cu probleme foarte diferite, cu calităţi diferite, fiecare te poate ajuta atunci când scrii, are o soluţie la o problemă poetică sau narativă.” (Adevărul)
Ioana Pârvulescu este profesor de literatură română modernă la Facultatea de Litere din Bucureşti. A fost timp de 18 ani redactor la România literară, unde a scris săptămânal. La Editura Humanitas a iniţiat şi coordonat timp de 10 ani colecţia „Cartea de pe noptieră“.
Personajele principale ale scrierilor ei, atât în eseu cât şi în roman sunt timpul şi Bucureştiul, cu istoria şi istoriile lui, iar preocuparea autoarei este pentru detaliile din viaţa cotidiană. Dintre cărţile publicate, succesul cel mai mare l-au avut volumele apărute la Editura Humanitas, mai ales: Întoarcere în Bucureştiul interbelic (2003, ediţia a doua, 2007) În intimitatea secolului 19 (2005, ediţia a doua, 2013), Întoarcere în secolul 21 (2009), romanele Viaţa începe vineri (2009)şi Viitorul începe luni (2012).
Viaţa cotidiană este şi subiectul unui recent volum colectiv iniţiat şi coordonat de autoare: Şi eu am trăit în comunism. Va fi lansat la Târgul Gaudeamus 2015, în 21 noiembrie.

Round Table București este un proiect al Uniunii de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, proiect cultural finanțat în cadrul programului cultural „EȘTI BUCUREȘTI” oferit de ArCuB.

La eveniment intrarea va fi liberă, în baza invitației ce poate fi solicitată la adresa round.table.bucuresti@gmail.com, în limita locurilor disponibile.

Fiecare spectacol - conferință va dura 90 de minute și va fi transmis în direct pe www.EnjoyTv.ro

Informații suplimentare:

Despre Round Table București

Parcursul profesional dar şi personal al oricărui om de cultură este inevitabil influenţat de mediul în care a ales să creeze. Prin proiectul Round Table București, organizatorii își propun să descopere în ce măsură efervescentul spaţiu cultural al capitalei a influenţat drumul unor personalităţi care şi-au ales Bucureștiul ca decor al activității lor artistice.
În fiecare marți seară, pe durata a 90 de minute, moderatorul își va provoca invitații la o discuție deschisă, relaxată, despre amprenta pe care orașul și-a pus-o asupra lor ca artiști, ca oameni, despre cum vedeau capitala atunci când erau la început de drum și cum o percep acum, când drumurile lor străbat capitale din întreaga lume, ori despre șansele sau deziluziile pe care le-au trăit aici, de-a lungul timpului. Parcursul acestui itinerariu prin Bucureștiul personal al fiecărui artist invitat va fi presărat cu momente artistice de cea mai bună calitate - oferite de protagoniștii spectacolelor sau de către invitații acestora.

Ne pregătim să vă întâmpinăm cu povești fascinante despre Bucureștiul artistic actual, săptămână de săptămână, imediat ce se va încheia Festivalul George Enescu. Promitem să prelungim bucuria muzicii și să păstrăm sărbătoarea acestor zile.” – Valentina Sandu – Dediu

De ce Round Table București? Pentru că mediul de întâlnire al acestor evenimente își propune să fie unul prietenos, plăcut, fără colțuri și fără ascunzișuri, unde nimeni nu stă în capul mesei. Invitații și publicul, deopotrivă, vor împărți același spațiu: Bucureștiul. Coordonate: Sala de Operă și Multimedia a Universității Naționale de Muzică.

Despre Valentina Sandu – Dediu

Valentina Sandu-Dediu a absolvit în 1990 muzicologia la actuala Universitate Națională de Muzică din București, unde a rămas din 1993 să predea istoria muzicii, muzicologie și stilistică. Este autoarea a peste 30 de studii și 300 de articole, a câtorva serii de emisiuni radiofonice, a semnat zece volume publicate în România și Germania (vezi Rumänische Musik nach 1944, Pfau Verlag, Saarbrücken, 2006; Alegeri, atitudini, afecte. Despre stil și retorică în muzică, București, Ed. Didactică și Pedagogică, 2010; Octave paralele, București, Humanitas, 2014).
O altă latură a activității sale se concentrează pe apariții concertistice și înregistrări, în calitate de pianistă în ansambluri camerale (CD-uri editate în România cu Aurelian Octav Popa, in Germania / Neos cu Dan Dediu, și în Boston / Albany cu Ray Jackendoff). Valentina Sandu-Dediu a fost bursier al Wissenschaftskolleg zu Berlin, actualmente ocupă poziția de profesor la Universitatea de Muzică și pe cea de rector la New Europe College, București. În 2008 a primit Premiul acordat de Peregrinus-Stiftung, Academia de Științe Berlin-Brandenburg.

Despre Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România – UCIMR

Orice muzician care aderă la UCIMR și întrunește condițiile necesare poate deveni membru al organizației noastre.
Prin activitatea noastră, oferim membrilor UCIMR burse în vederea participării la seminarii și cursuri de specialitate organizate de asociatia care se remarcă printr-un palmares de excepție.
Suntem implicați totodată și în sprijinirea artiștilor pensionari, precum și în susținerea materială a unor reviste de specialitate.
De asemenea concepem proiecte culturale de interes național și internațional, având o structură egal răspândită pe întreg teritoriul României.

Anunt Diamant Brol Medical Center

Brol Medical Center este o clinica privata situata in centrul orasului Timisoara avand o experienta de aproape 21 de ani in chirurgia estetica. Incepand din anul 2009 clinica isi desfasoara activitatea intr-un spital ultramodern.
https://www.brol.ro