Bucuresti

Laureați pe Drumul spre celebritate

Detalii

Categorie
Stiri Cultura
Modificat
acum 1 an si 3 zile
Vizualizari
149

Voteaza & Distribuie

Descriere

Laureați pe Drumul spre celebritate

Vineri 22 aprilie 2016 la Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia a avut loc finala Concursului „Drumul spre celebritate” ediția a VII-a, eveniment educațional organizat de Radio România Cultural, Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Asociaţia “Pro Valores”, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi ExcesMusic. Iniţiator şi coordonator: Sebastian Crăciun.
După 6 etape, care au desemnat, prin voturile a peste 600 de elevi şi profesionişti, 6 finalişti din aproape 50 de tineri muzicieni din Irlanda, Republica Moldova şi din toate regiunile şi centrele muzicale importante ale ţării, un juriu alcătuit din:Sorina Goia – Redactor șef Radio România Cultural, Betrice Todireanu – director al Centrului Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului, Prof dr. Mircea Penescu - concert maestru al Orchestrei Medicilor “dr. Ermil Nichifor” şi dl. Sebastian Gheorghiu – director Excesmusic, a hotărât ierarhia finală.
Premiul I a fost căştigat de violoncelistul Constantin Borodin din Republica Moldova, student al Universității Naționale de Muzică din București, premiul al II lea a fost obţinut de Cvartetul cu pian al Universității de Arte “George Enescu” din Iași, alcătuit din:violonista Ana Maria Fotache, violista Loredana Apetrei, violoncelistul Florin Burlacu și pianistul Dragoș Cantea, iar pe cea de-a treia poziţie s-a clasat marimbafonistul Marius Helciu, student al Universității de Arte “George Enescu” din Iași. De asemenea Cvartetul cu pian din Iași a mai obținut o bursă la Academia “ICon Arts”, care se va desfășura la Roma în luna august a acestui an, iar violoncelista irlandeză Melanie Higgins a obținut Premiul special “Pro Valores”.
Primii trei clasaţi vor susţine concerte și recitaluri în săli importante din România, vor avea şansa de a face înregistrări speciale în studiourile Radio România și împart și premii în valoare totală de 1000 de euro.

Câștigătorul concursului, violoncelistul Constantin Borodin s-a născut în 1994 la Chişinău, oraş în care a absolvit Liceul Ciprian Porumbescu. În prezent este student la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti, unde-l are maestru pe Marin Cazacu. A obţinut premii la concursuri desfășurate la Bucureşti, Chişinău, Piatra Neamţ şi Tulcea.
Amănunte pe: https://drumulsprecelebritate.wordpress.com/
Organizatori: Primăria Municipiului București prinCentrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porțile Bucureștiului, Asociaţia Culturală “Pro Valores”, Radio Romania Cultural, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi ExcesMusic
Parteneri: Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, prin programul Oportunități la tine acasă.
Parteneri media: Bucureşteni.ro, Calendar evenimente, Enjoy TV, Observator cultural, Agenția de carte, Radio Trinitas, Criterii Naţionale, JurnalMM.ro, Capital cultural, Ziare.com, Romania pozitivă, Roportal.ro.