Bucuresti

Litoralul romanesc va primi in acest sezon 20.000 de turisti din Republica Moldova

Detalii

Categorie
Stiri economie
Modificat
acum 3 ani si 10 luni
Vizualizari
340

Voteaza & Distribuie

Descriere

Litoralul românesc va primi în acest sezon 20.000 de turişti din Republica Moldova

Alex Filipski, director general Voyage Center Philipsky Tour (Chişinău): Dacă România se va promova puternic în Republica Moldova, anul viitor, litoralul românesc ar putea primi 100.000 de turişti moldoveni
Turiştii moldoveni preferă partea sudică a litoralului românesc şi astfel ar putea contribui la creşterea generală a fluxului turistic pentru această zonă

Până la ora actuală, peste 3000 de turişti din Republica Moldova au achiziţionat sejururi, în acest an, pentru Litoralul românesc. Numărul de turişti moldoveni este incomparabil mai mare decât anul trecut, când riviera noastră a primit doar 200 de turişti.
Românii din Republica Moldova sunt foarte mulţumiţi de condiţiile oferite de Litoralul românesc, feed-back-ul înregistrat până în prezent fiind pozitiv. Noi am promovat foarte mult România, împreună cu partenerii români, însă ar fi bine ca şi statul român să se implice mai mult. Pentru acest sezon estimăm 20.000 de turişti moldoveni pentru riviera românească, dintre care numai noi vom aduce, cu autocarele noastre, 10.000. Însă dacăRomânia se va promova puternic în Republica Moldova, anul viitor, litoralul românesc ar putea primi 100.000 de turişti moldoveni”, subliniază Alex Filipski, director general al Voyage Center Philipsky Tour din Republica Moldova.
Numărul de turişti din Republica Moldova este deja foarte mare, ţinând cont că în iunie vremea a fost în mare măsură nefavorabilă. Numai Voyage Center Philipsky Tourasigură 8 curse săptămânale cu autocarul în perioada 1 mai – 1 octombrie, pentru litoralul românesc, în ziua de vineri operându-se două curse. Suplimentarea fost introdusă recent, datorită cererii mari. În plus, mai sunt turişti moldoveni care vin cu automobilul propriu sau cu alte companii de transport cu autocarul care ajung pe litoralul românesc sau chiar şi pe cel bulgăresc.
Turiştii moldoveni preferă preţurile mici, plătind în medie 100-120 de euro pentru 5-7 nopţi (majoritatea aleg 7), fără servicii de masă. Ei aleg în special sudul litoralului românesc şi preferă vârful de sezon ca perioadă de alegere a concediilor (iulie şi august). Marea lor majoritate sunt turişti care alegeau înainte Ucraina ca destinaţie estivală. Printre hotelurile preferate de aceştia se numără Delta 3* (Jupiter), Complex Steaua de Mare 3* (Eforie Nord), Melodia 4* şi Favorit 2* (Venus).
„Turiştii moldoveni nu cunosc încă nimic despre litoralul românesc, şi acum merg la întâmplare aici. Motivele alegerii litoralului românesc sunt promovarea efectuată de noi şi proximitatea. Aceşti turişti, fiind foarte mulţumiţi, recomandă apoi litoralul rudelor, prietenilor sau colegilor. Nu exagerez când spun că românii din Republica Moldova pot ridica sudul litoralului românesc. Avem nevoie şi de fapte, nu doar de vorbe şi de promisiuni din partea statului român în privinţa promovării turistice a României în Republica Moldova. Până acum, noi suntem cei care am asigurat promovarea”, declară Alex Filipski.
Turiştii moldoveni sunt foarte influenţaţi de publicitatea outdoor, pe panouri. În Chişinău, de exemplu, acest tip de publicitate este mult mai ieftin decât în România, ajungând la 400 de euro pe lună per panou. Bulgaria şi Turcia se promovează de ani de zile în Republica Moldova, prin publicitate outdoor şi în mass-media, contacte de ani de zile cu multe companii şi promovare prin agenţiile de turism. Mai recent, şi Grecia derulează o campanie agresivă de promovare.
Ca exemplu, în acest sezon, din Republica Moldova sosesc 7 autocare pe zi pe litoralul bulgăresc, numărul de turişti ajungând la circa 2500 pe săptămână. Subliniem că şi Bulgaria profită din plin de reorientarea turiştilor moldoveni către alte litoraluri din cauza situaţiei tensionate din Ucraina. De asemenea, către Grecia merg săptămânal 10 curse cu autocarul, iar pentru Creta există cursă charter săptămânală şi la ora actuală locurile sunt vândute în totalitate până la mijlocul lunii august.
În timpul sezonului estival, după litoralul Mării Negre, turiştii moldoveni mai preferă traseele montane (Valea Prahovei, Slănic Moldova etc.), lacurile sărate, staţiunile balneare, Transfăgărăşanul, Transalpina şi circuitele prin oraşe.