Bucuresti

Mai sunt doar 10 zile pana la lansarea in cinematografe a filmului Poveste de dragoste

Detalii

Categorie
Stiri divertisment
Modificat
acum 1 an si 4 luni
Vizualizari
103

Voteaza & Distribuie

Descriere

Din 27 noiembrie, un love story cu Dragoș Bucur și Raluca Aprodu pe marile ecrane

Aprilia și Sebastian, doi tineri artiști în căutarea unei povești de iubire

Mai sunt doar 10 zile până la lansarea în cinematografe a filmului Poveste de dragoste. Un love story autentic, filmul spune povestea Apriliei (Raluca Aprodu) și a lui Sebastian (Dragoș Bucur), doi tineri artiști care își trăiesc povestea de dragoste dincolo de greutățile vieții și presiunile societății.
Pornind de la o întâmplare reală, Poveste de dragoste aduce în prim plan o întrebare actuală: “Dacă un om poate fi fericit în viața personală și viața profesională în același timp, la același nivel” (Raluca Aprodu). Un film despre compromisuri și momentele în care poți să le faci, „dacă compromisurile le faci pentru a-ți fi bine și mai bine”(Dragoș Bucur), despre greutățile pe care le poți întâmpina și despre lucrurile care îți dau puterea de a merge mai departe.
Pentru Raluca Aprodu, misiunea nu a fost deloc ușoară. “Să te cheme și Aprilia, să mai fii și o fată frumoasă, să joci și într-o poveste de dragoste nu cred că există ceva mai dificil pentru o actriță”, spune Alexandru Darie despre Raluca. “Aprilia învață să trăiască în acest film. Își începe viața îndrăgostindu-se, devine femeie în acest film. E o trecere de la păpușa stereotipă din începutul timpului până la femeia care sacrifică totul de dragul iubirii”, spune Mișu Predescu, producătorul filmului, despre personajul Ralucăi Aprodu.
Despre Aprilia: https://youtu.be/UO6ouNWO2N0
Nici pentru Dragoș Bucur misiunea nu a fost mai simplă: a luat lecții de vioară și a trebuit să se pună în pielea unui personaj diferit de tot ce a mai jucat până acum: un tip romantic, “acel tip de personaj pe care îl joci odată-n viață”, după cum declară actorul. Deși la prima vedere este un tip sensibil, în Sebastian se ascunde un bărbat puternic, capabil să facă tot ce îi stă în putință pentru a-și salva povestea de iubire.
Despre Sebastian: https://youtu.be/9z5KksxJQy8
Lungmetrajul “Poveste de dragoste”este un film despre iubirea dintre doi tineri artiști din zilele noastre. În preajma sărbătorilor de iarnă, într-un oraș vechi și fermecător din Transilvania, Sebastian și Aprilia încep o frumoasă poveste de dragoste. Doar că nu e atât de simplu cum pare. Aflată în aria de influență a trei bărbați cu personalități puternice, Aprilia este nevoită să găsească echilibrul între viața de adult și alegerile unei inimi de copilă. E vremea Crăciunului și viata îi rezervă acestei tinere frumoase și talentate doar cadourile pe care este suficient de puternică să le primească. Dragostea învinge întotdeauna, sau nu?
Scenariul filmului este semnat de Cristina Iacob și Dan Chiriac. Poveste de dragoste a avut parte de o echipă de excepție. Imaginea îi aparține lui Viorel Sergovici, scenografia este semnată de Călin Papură, iar costumele de Doina Levintza. Montajul a fost realizat de Ovidiu Văcaru și Cătălin Cristuțiu, iar muzica originală aparține HaHaHa Production. Sunet, Dragoș Stanomir, iar mixajul, Cristinel Șirli (Creative Sound). Poveste de dragoste este produs de MediaPro Entertainment și Zazu Film.
În România, lungmetrajul va fi lansat pe 27 noiembrie 2015, distribuit de Zazu Film.