Bucuresti

Mariana Nicolesco prezintă Recitalul Extraordinar De la Lied la Aria de Operă

Mariana Nicolesco prezintă Recitalul Extraordinar De la Lied la Aria de Operă

Detalii

Social links
Categorie
Stiri Cultura
Modificat
acum 1 luna si 1 saptamana
Vizualizari
72

Voteaza & Distribuie

Descriere

După succesul excepţional al primei ediţii bucureştene a Festivalului şi Concursului Naţional al Liedului Românesc din 2016, şi al Simpozionului Naţional dedicat creaţiei enesciene, la ARCUB, soprana Mariana Nicolesco oferă în acest an Cursuri de Măiestrie Artistică în Arta Liedului.
Acestea vor fi încununate sâmbătă 28 octombrie, orele 18, tot în superba Sală a Bolţilor, de Recitalul Extraordinar al tinerilor artişti, pe tema pasionantă, abordată pentru prima oară: De la Lied la Aria de Operă.

Festivalul şi Concursul Naţional al Liedului Românesc au fost create de Mariana Nicolesco la Braşov. «Două sute de ani de lied românesc merită să-şi dobândească locul cuvenit în conştiinţa muzicală naţională», a declarat atunci celebra soprană.
Răspunsul la această iniţiativă, venit din partea compozitorilor, muzicologilor şi interpreţilor a fost extraordinar, iar ecourile mediatice au dat evenimentului cuvenita statură naţională, consolidată an de an.

Astfel, un moment de semnificaţie istorică în cadrul Anului Internaţional George Enescu proclamat de UNESCO l-a constituit, la ediţia 2005 a Festivalului, interpretarea în premieră mondială, de către laureaţii ediţiilor anterioare ale Concursului, a integralei liedurilor lui George Enescu, la 50 de ani de la trecerea în eternitate a marelui compozitor. Urmare a succesului obţinut, Mariana Nicolesco şi laureaţii Concursului au prezentat apoi pe trei continente liedurile enesciene, la Expoziţia Universală de la Aichi, în Japonia, la Nagoya, Tokio, Praga, Roma, Paris şi New York.

Festivalul şi Concursul Naţional au fost consacrate de-a lungul anilor liedului românesc în context universal, comemorând sau celebrând aniversările marilor compozitori care s-au ilustrat în acest gen, români şi străini.

De o semnificativă importanţă se bucură de asemenea, de fiecare dată, Simpozionul Naţional consacrat Liedului în tradiţia noastră muzicală: Liedul Românesc, Muzica Românească, Omagiu lui George Enescu, Liedul Românesc în Context Universal, Liedul Românesc în Tradiţia Europeană: Cântecul de dor şi Liedul de inspiraţie germană, Cântecul de dor şi Liedul de inspiraţie franceză – la chanson, Cântecul de dor şi Liedul de inspiraţie italiană – la canzone, Cântecul de dor şi Liedul de inspiraţie maghiară, Cântecului de dor şi Liedului de inspiraţie rusă.

Deschis tinerilor artişti între 18 şi 35 de ani, Concursul Naţional al Liedului Românesc este bienal, în anul dintre o ediţie şi alta având loc Cursurile de Măiestrie Artistică, Master Classes, oferite de Mariana Nicolesco, în cadrul cărora tinerii interpreţi au posibilitatea de-a lucra direct cu maeştri ai liedului.

Strălucind în arta liedului, în care a triumfat în Recitalurile sale la Carngie Hall din New York sau de la Teatrul alla Scala din Milano, Mariana Nicolesco şi-a exprimat nu o dată convingerea că acest stil rafinat şi de supremă rigoare, atât de prestigios în sine, cu linia muzicală pe care o impune, este în acelaşi timp o mare şcoală pentru interpretul muzicii de operă, în care componenta belcanto îi defineşte pe cei mai de seamă artişti.