Bucuresti

Olandezul zburator

Detalii

Categorie
Articole arta/cultura
Modificat
acum 3 ani si 4 luni
Vizualizari
524

Voteaza & Distribuie

Descriere

Desi, in urma cu 40-50 de ani, Opera din Bucuresti prezenta in mod curent creatiile wagneriene, ajungand sa includa in stagiuni, pe rand, majoritatea titlurilor titanului de la Bayreuth, in ultima vreme, din acest punct de vedere, la Opera este tacere. Fara nici o partitura de Wagner in repertoriu (ca de altfel si fara nici o opera romaneasca), prima scena lirica a tarii face dovada neputintei alinierii la o datorie de onoare (respectarea denumirii de opera nationala) sau la cerintele artistice de inalt standard cerute de o drama muzicala.


Dar iata ca, de sambata 20 martie, Opera a mai crescut in ochii spectatorilor cu pretentii, dupa ce a reluat, dupa o lunga pauza, Olandezul zburator, la vremea sa (premiera a avut loc in noiembrie 2000) cea mai moderna si mai scumpa premiera (curand, depasita, la ambele capitole de multe noi productii). Duminica seara, la a doua reprezentatie, sala a fost plina, publicul demonstrand astfel ca Bucurestiul mai are destui cunoscatori in ale operei, gata sa se bucure de o muzica spectaculoasa, dar mai putin pe gustul devoratorilor de melodrame.


Sub bagheta recent pensionatului de la Filarmonica Cristian Mandeal orchestra Operei a sunat, certamente, mai bine ca de obicei, prefigurandu-se poate o colaborare de viitor, cu beneficii de ambele parti. Chiar daca, mai ales la Uvertura, obtinerea unui echilibru intre corzi si alamuri nu a putut fi obtinut, cele din urma sunand, chiar si pe parcursul derularii celor 3 acte (comasate in doar 2 de catre producatori), strident si sticlos. Si totusi efortul raportarii pozitive la o partitura orchestrala solicitanta a fost apreciat de public, placut surprins la final de aparitia pe scena a intregii orchestre, gest „reparator" care, cel putin pentru mine, a reprezentat o premiera.



Aspectul vizual a contribuit in mare masura la succesul serii. Regizoarea Beatrice Rancea (pe nume Bleont la momentul semnarii acestei montari) a adus idei inovatoare si de multe ori spectaculoase, cum ar fi mateloti care coboara pe franghii de pe catarge, efecte speciale obtinute cu un aparat care desena holograme 3D ori plasarea actiunii (cu ajutorul costumelor Irinei Schrotter) in atemporalitate. Dar regizoarea nu a reusit sa depaseasca dificultatea tratarii dinamice a momentelor corale, ca si dificultatea mascarii prin actiune a unor lungimi muzicale caracteristic wagneriene, montarea fiind la limita staticului, salvata de punctari izolate.


Cvartetul solistic a fost omogen si a placut publicului, care a acordat cele mai entuziaste aplauzele tenorului clujean Cristian Mogosan (Erik), urmat de oaspetele american Gary Simpson (Olandezul), Madeleine Pascu (Senta) si Horia Sandu (Daland). Cu adevarat impresionante au fost momentele de forta sonora ale corului, mai cu seama in celebra infruntare intre marinarii lui Daland si cei ai Olandezului, maestrul de cor Stelian Olariu dovedind, ca la fiecare partitura abordata de-a lungul timpului, ca este unul dintre cei mai valorosi artisti ai Operei.


sursa: artactmagazine.ro