Bucuresti

Anunt Diamant Euroinstal

Euroinstal Bucuresti - este un jucător important în domeniul instalațiilor termice, sanitare și de ventilație, cu o experiență de peste 24 ani în domeniu.
https://euro-instal.ro

"Oxford for Romania”: Prima școală de vară la Oxford pentru elevi români

Detalii stire

Categorie
Stiri educatie
Modificat
acum 8 ani si 6 luni
Vizualizari
865

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

„Oxford for Romania”: Prima școală de vară la Oxford pentru elevi români

Prima școală de vară organizată la Oxford exclusiv pentru liceenii din România va avea loc între 28 august și 4 septembrie. Inițiativa aparține unui grup de cercetători români, membri ai Universității Oxford, una dintre cele mai vechi și prestigioase instituții de învăţământ din lume. Dr Monica Enescu, Dr Ciprian Ploștinar și Șandor Kruk (Drd) au dorit să ofere unui număr de 21 elevi de liceu cu potențial academic și mijloace materiale modeste șansa de a experimenta pentru o săptămână mediul universitar de la Oxford.

Programul școlii de vară „Oxford for Romania” va include cursuri multidisciplinare, seminarii, ateliere și tutoriale “1 la 1” inspirate de modelul de predare folosit în mod tradițional la Oxford. Astfel, pe lângă cei trei cercetători care au inițiat proiectul, vor fi implicați în această inițiativă alți 19 membri ai comunității românești, având roluri de lectori, responsabili logistică sau lideri de activități. Toți cei implicați în organizarea acestei școli de vară își oferă cunoștințele și timpul în mod voluntar, ne-remunerat.

Dincolo de cunoștințele dobândite, obiectivul principal al școlii de vară este acela de a-i ajuta pe cursanți să-și definească̆ perspectivele pentru viitor și să cunoască specialiști cu un parcurs academic și carieră profesională de excepție. Nu în ultimul rând, școala va servi ca bază pentru un program de mentorat la distanță̆ menit să-i sprijine pe foștii cursanți în deciziile educaționale și profesionale ulterioare.

În completarea cursurilor, programul școlii de vară conține o selecție de activități recreative și de educație alternativă, menite să-i ajute pe cursanți să experimenteze stilul de viață̆ al unui student la Oxford: vizite la colegii şi muzee, seri de film/teatru, activități sportive și o excursie la Londra.

Dr Monica Enescu, cercetător în Imagistica Medicală, declară: „Comunitatea românilor de la Universitatea Oxford este formată din peste 120 de studenți și 50 de cercetători. Ne propunem să mobilizăm acest potențial profesional pentru a aduce anual aici un grup de tineri talentați din medii defavorizate. România are mulți elevi excepționali ale căror aspirații profesionale sunt limitate de situația materială și de un sistem de învăţământ marcat de lipsuri și incapabil să îi inspire. Dorim ca școala de vară „Oxford for Romania” să fie un pas decisiv pentru ei spre o carieră academică de succes. De asemenea, sperăm ca printre absolvenții școlii să se regăsească viitori leaderi care să contribuie la schimbarea în bine a societății românești.”

Cheltuielile legate de transportul și de cazarea participanților sunt asigurate prin burse integrale. Fondurile necesare provin atât din Marea Britanie, cât și din România. Partenerii proiectului din Marea Britanie sunt The Ratiu Family Charitable Foundation; Sir George Iacobescu, CEO Canary Wharf; Raluca Ragab, Managing Director, Goldman Sachs și Anthony Rowsell, DPhil (Oxon), FRCS, FRACS, Trustee, Oxford Cloud Tutors. Printre partenerii strategici din România se numără Fundația eMAG pentru Educație prin programul „Hai la olimpiadă!”, BMW Banat Car și Hategan Attorneys prin Fundația Hațegan, companiile TAROM, AQUA Carpatica și Chimsport. Restul de fonduri necesare au fost asigurate prin generozitatea donatorilor individuali în urma unei campanii publice organizate online. Lista completă a sponsorilor poate fi găsita pe pagina de Facebook a „Oxford for Romania” (www.facebook.com/Oxford4Romania/).

Dr Ciprian Ploștinar, cercetător în fizica particulelor a declarat: „Inițiativa noastră a fost primită cu multă deschidere atât aici în Marea Britanie, cât și în România. Dorim să le mulțumim pe această cale tuturor celor care au decis să fie alături de noi, fie prin implicare directă, fie prin contribuții financiare. Ajutorul primit este foarte apreciat. Suntem convinși că va conta în viața acestor copii. Credem cu tărie că accesul la educație și crearea de oportunități pentru tineri sunt ingrediente esențiale pentru o societate mai bună. Faptul că în mai puțin de trei luni am reușit să asigurăm finanțarea acestei școli și să închegăm o echipă fantastică este o dovadă clară a faptului ca mulți oameni cred în acest proiect și în viziunea și valorile pe care le promovează.”

Anul acesta au fost primite peste o sută de aplicații de la elevi din toată țara. Dintre aceștia, 21 de elevi originari din zece orașe au fost admiși și vor călători la sfârșitul lunii august în Marea Britanie.

Lista participanților admiși la prima ediție a școlii de vară „Oxford for Romania” 2016:
Albu Ionuț Alexandru, Colegiul Național „Frații Buzești”, Craiova
Ciuvăț Roberta Maria, Colegiul Național „Frații Buzești”, Craiova
Deaconu Ramona-Marinela, Colegiul Național „Ion Minulescu”, Slatina
Dojan Sorin, Colegiul Național „Frații Buzești”, Craiova (bursă parțială)
Florea Dacian, Colegiul Național „Aurel Vlaicu”, Orăștie
Găman Ștefan, Liceul „Mircea Eliade”, Lupeni
Găman Bogdan, Liceul „Mircea Eliade”, Lupeni
Ghimpețeanu Andra-Teodora, Colegiul Național „Carol I”, Craiova
Hetea Oliviu Ioan, Colegiul Economic, Cluj
Horhat Răzvan Cătălin, Liceul Teoretic “Avram Iancu”, Cluj
Hurchi Florentina-Mihaela, Liceul Teoretic „Ioan Petruș”, Otopeni
Ioniță Oliver Petre, Colegiul Național „Ion C. Brătianu”, Mioveni
Kelner Alex-Andrei, Colegiul Național „Vasile Lucaciu”, Baia Mare
Leontică Sebastian, Colegiul Național „Petru Rareș”, Piatra Neamț (bursă parțială)
Manda David-Loren, Colegiul Național „Frații Buzești”, Craiova
Nițu Samuel-Daniel, Colegiul Național „Ion C. Brătianu”, Pitești
Oțelea Adriana Maria, Colegiul Național „Ion C. Brătianu”, Pitești (bursă parțială)
Roca Ioana-Maria, Colegiul Național „Petru Rareș”, Piatra Neamț
Șerdean Rareș-Andrei, Colegiul Economic, Cluj
Simion Teodora Elena, Colegiul Național „Ion C. Brătianu”, Pitești
Trifu Amelia, Colegiul Național de Artă „Ion Vidu”, Timișoara

Anunt Diamant Bucuresteni.ro - publicitate online

Site-ul bucuresteni.ro este un site care doreste sa promoveze evenimentele din Bucuresti si nu numai, sa puna la dispozitia utilizatorului cea mai performanta harta electronica a Bucuresti-ului, si in acelasi timp sa ofere posibilitatea firmel...
https://www.bucuresteni.ro/site/publicitate/