Bucuresti

Pescarusul

Detalii

Categorie
Spectacole
Modificat
acum 4 saptamani si 1 zi
Apartine de
Teatrul L. S. Bulandra - Sala Toma Caragiu
Vizualizari
37

Voteaza & Distribuie

Descriere

de Anton Pavlovici Cehov
traducere: Moni Ghelerter şi R.Tecuceanu
Data premierei: 10 decembrie 2013
Durata spectacolului: 3h cu pauză (20.30)
Cu :
MIHAELA TELEOACĂ - Arkadina
ADRIAN CIOBANU - Trigorin
ANTOANETA COJOCARU - Nina Zarecinaia
ŞTEFAN LUPU - Treplev
RICHARD BOVNOCZKI- Sorin
GABRIEL RĂUŢĂ- Dorn
ELA IONESCU - Maşa
ISABELA NEAMŢU - Polina Andreevna
LARI GIORGESCU - Medvedenko
VLAD OANCEA - Samraev
cu participarea lui ADRIAN-GEORGE POPESCU in rolul "Un pescăruş"
Muzica originală: Adrian-George Popescu
Scenografie: Mihai Păcurar
Concept foto: Alex Iatan
Light design: Alexandru Darie
Un nou spectacol-laborator condus de Antoaneta Cojocaru
Antoaneta Cojocaru: "Pescăruşul" nostru vorbeşte despre condiţia fără drept de apel a individului intr-o societate imparţită intre "invingători" şi "invinşi", despre iubire, ca fundament al existenţei, despre fractura dintre lumea dinlăuntru şi cea de dinafara, despre lupta interioară a individului pentru a rezista. Prezentat intr-o manieră actuală, dinamică şi performantă, cu muzică live originală, momente de fizicalitate, teatru puternic realist psihologic, "PESCĂRUŞUL" este un spectacol despre adevărul acestui moment, şi tocmai acest lucru cred că dăruieşte speranţă. O intalnire extrem de rară intre generaţii, stiluri şi experienţe diferite, distribuţia spectacolului este alcătuită din actori din majoritatea teatrelor bucureştene. Sunt recunoscătoare pentru generozitatea şi talentul colegilor mei, pentru dragostea lor de teatru, pentru inţelegerea lor că impreună putem schimba ceva. Acest an ne-a făcut să devenim o familie şi recomand cu bucurie asemenea experienţe şi altor colegi, după cum recomand cu bucurie pe aceşti colegi publicului. Valoarea acestui spectacol se sprijină in primul rand pe căutare, pe timpul şi energia acordate lui.Teatrul Bulandra, prin directorul său Alexandru Darie, inţelege şi recunoaşte importanţa acestui tip de proiect.
Adrian Ciobanu (actor): Munca la laborator inseamnă in primul rand cercetare, apoi descoperire şi abia in final, rezultat. Astfel am descoperit impreună un limbaj propriu: relaţia dintre text şi extratext . "Pescăruşul" a fost un drum lung de un an, in care o orchestră de 11 actori a incercat zi de zi să se acordeze intre ei, apoi cu sufletul fiecărui personaj. O orchestră care poate canta acum o melodie plină de sensibilitate, de imagini şi de lucruri personale, atat de personale incat fiecare rămane parte din lumea celorlalţi.
Mihaela Teleoacă (actriţă): Cand pleci dintre ai tăi, ţi-e greu, ţi-e dor, dar ai incredere că n-o să-i faci de ruşine. Şi apoi gandul că aventura te aşteaptă, iţi dă aripi. PESCĂRUŞUL- o propunere de nerefuzat, o nouă provocare pe o scenă prestigioasă, o trupă tanără şi talentată, o nebunie ce-ţi umple sufletul! Să crezi in tine şi să te increzi in partener, să canţi cu sufletul şi să dansezi pentru că aşa vrea corpul tău, asta e ceea ce Mihaela Teleoacă a trăit in acest proiect şi de aceea ea a invăţat să zboare!
Ştefan Lupu (actor): Unul dintre cele mai importante lucruri pentru un artist este un spaţiu in care să creeze. "Laboratorul de noapte" nu este un simplu spaţiu, ci este mai degrabă o iniţiativă generoasă, prin care noi ne-am putut exprima libertatea creatoare, vitală pentru un artist. Această intalnire mi-a oferit posibilitatea să mă regăsesc, să-mi pun intrebări existenţiale, să gandesc lucrurile in profunzimea lor, m-a ajutat să-mi conturez personalitatea artistică, şi să mă intreb cine sunt cu adevărat. Un căutător de forme noi sau un căutător de forme...
Richard Bovnoczki (actor): Pescarusul - sufletul care luptă, pană inţelege şi crede: "Acum ştiu, inţeleg, Kostea, că in ceea ce facem noi, principalul nu e gloria, nu e ceea ce visam eu, ci să ştii să-ţi porţi crucea şi să-ţi păstrezi credinţa. Eu cred şi nu mă mai tem de viaţă." - spune in piesă Nina Zarecinaia. Aveam nevoie şi-mi doream de ceva timp să lucrez pe un text de Cehov, cand Antoaneta mi-a propus ideea ei. Datorită formei de lucru tip laborator, n-am mai fost constranşi de timpii penibili de două-trei luni, acordaţi azi in teatre realizării unei dramaturgii grele. Mă intristează industrializarea artei şi a vieţii. S-a format o echipă care intr-un mod matur, a reuşit să ducă pană la capăt un vis, visul Antoanetei, devenit pană la urmă, al fiecăruia. Un drum parcurs de fiecare cu credinţă, bună alegere şi răbdare. Primesc ca un cadou acestă intalnire şi doresc viaţă lungă şi zdravănă copilului născut!"
Gabriel Răuţă (actor): Dincolo de o permanentă căutare existenţială şi de aducerea in prim-plan a artistului pe drumul de la stereotipie la esenţă, provocarea reală la repetiţiile acestui proiect coincide pentru mine cu o coordonată fundamentală ce defineşte şi stilul spectacolului, jocul pe două planuri ( una a prezentului, a concretului şi a determinării imediate, cealaltă, a amintirii sau a speranţei) şi necesitatea de a exista ca personaj in cele două lumi cu mijloace actoriceşti şi modalităţi de expresie complet diferite."
Ela Ionescu (actriţă): Lucrul pe texte clasice este intotdeauna o incercare dar şi o bucurie. O astfel de intamplare iţi cere să nu te incordezi , ci dimpotrivă să te deschizi, să-ţi permiţi să fiinţezi in linişte. Cam aşa am simţit eu lucrul la Pescăruşul lui Cehov, in cadrul Laboratorului de la Bulandra. E aproape un miracol să descoperi că fiecare cuvant sau tăcere a peronajului, mai trezeşte incă in tine noi şi noi valuri de senzaţii, de inţelesuri, de simţiri. Maşa mea continuă să mă surprindă, să mă modeleze, să-şi proclame dreptuul la o viaţă autentică, in afara oricăror clişee sau prejudecăţi. IƒŽn contextul actual in care timpul nu mai are răbdare cu nimeni, in care fiecare secundă trece prea repede, imbătranindu-ne inainte de vreme, şansa de a cerceta şi a descoperi ce inseamnă o relaţie autentică, atat cu tine cat şi cu personajul este una rară, profesional şi uman. Şi atunci cand eşti inconjurat de oameni talentaţi şi curajoşi, valoarea descoperirilor creşte exponenţial. " Pescăruşul" este pentru mine, inainte de toate, un exerciţiu de zbor interior.
Isabela Neamţu (actriţă): Laboratorul€ "Pescăruşului", m-a făcut să imi aduc aminte de sensul şi esenţa teatrului care sunt departe de funcţia lui de entertainment din prezent. A fost un lung şi frumos exerciţiu de răbdare şi incredere. Un proces aproape chimic şi emoţional de armonizare a unor personalităţi puternice şi speciale. Cred cu tărie că distribuţia acestui spectacol poate fi denumită o Generaţie şi mă bucur că fac parte din ea."
Lari Giorgescu (actor): Spectacolul " Pescăruşul" este un tip de exerciţiu foarte rar care iţi testează toate simţurile şi care foloseşte toate mijloacele actoriceşti, ajungand la spectator intr-o formă inedită. Reuşeste să facă sensibil ce este doar inteligibil. Este o provocare atat pentru actor cat şi pentru spectator, o propunere curajoasă care te ţine conectat la cele mai intime trăiri umane. Mai mult decat atat, acest laborator prilejuieşte intalnirea unei echipe de actori foarte devotaţi experimentului teatral, dornici de a lucra cat mai mult şi de a se dezvolta profesional cu un text de mare valoare. Toate acestea sunt contextul in care ia naştere un spectacol in toată puterea cuvantului, care ajunge să ţină cu sufletul la gură atat protagoniştii cat şi spectatorii.
Vlad Oancea (actor): Laboratorul presupune experiment. Iar experimentul nu are semne de circulaţie. Nu ştii niciodată dacă mergi in direcţia bună. Important este să mergi. Uneori poţi avea noroc şi nimereşti drumul bun repede. De cele mai multe ori ajungi pe acest drum prin eliminare. Asta dacă nu te opreşti. Iar acest laborator al "Pescăruşului", nu s-a oprit un an intreg. Noi credem că am nimierit un drum bun."
Adrian-George Popescu (actor): Eu sunt un pescăruş? Probabil. Unul adoptat de colegii mei din piesa lui Cehov. E foarte frumos să vezi cum se pot amesteca gandurile şi nevoile, fericirile şi intrebările noastre intr-o singură mărturisire: jocul. E foarte frumos. Sunt fericit.
Cronici
"Acest proiect promite mult. Scene de dans integrate cu supleţe şi coerenţă, multă emoţie a trupurilor in mişcare, un pescăruş omniprezent vocal şi cu statura de zeu printre muritori, idei clare şi un parcurs rotund." (Alina Epingeac, Yorick)
"Laboratorul de Noapte"- o premieră in mediul artistic din Romania, este expresia nevoii contextului teatral romanesc de a se regandi, de a se deschide către noi forme de expresie. Spectacolul "Pescăruşul" este o creaţie autentică, unică prin modul de abordare al subtextului cehovian, in care metodele teatrale sunt potenţate de interdisciplinaritatea, ca factor de evoluţie al artei teatrale. Diversitatea echipei compusă din artişti tineri talentaţi cat şi artişti consacraţi, contribuie la amprenta particulară şi impresionantă a procesului creativ, cat şi a produsului final." (Gina Serbanescu)
"Curajul acestei trupe trebuie căutat in prospeţimea decupajului, in poezia şi asprimea trăirilor, in ardoarea permanentă a jocului. Replici şi personaje atat de familiare, ni se dezvăluie parcă pentru prima dată. O uriaşă bucurie a jocului şi a incăpăţanării de a vorbi despre puterea teatrului de a se redescoperi pe sine, pare să genereze energia admirabilă a spectacolului. Prin harul lor, trista poveste a Ninei Zarecinaia şi a lui Treplev, ne vorbeşte despre conflicte de generaţie, idealuri ori de interese ce macină arta spectacolului şi pe aceea a convieţuirii noastre. Antoaneta Cojocaru este aceea care şi-a pus amprenta iscusinţei şi a pasiunii profesionale şi pe celălalt spectacol al " Laboratorului": "Arlechino moare?". (Ion Parhon, Teatrul azi)
Pescăruşul, spectacolul-altfel al Teatrului Bulandra, nu are o regie adevărată, ci este construit din instinctul pur al actorului care caută mijloace cat mai directe pentru a ajunge la publicul lui. Un instinct care işi schimbă forma, pentru că se hrăneşte din foamea de a juca a Mihaelei Teleoacă, din umorul lui Lari Giorgescu, din fragilitatea Antoanetei Cojocaru, din sarcasmul lui Adi Ciobanu, din feminitatea Elei Ionescu, din exaltarea lui Ştefan Lupu, din flerul scenic al lui Richard Bovnoczki, din farmecul straniu al lui Adrian-George Popescu (pescăruș/compozitor/cantător). Adina Scorţescu / Dan Boicea
"Paradoxal, desi acest spectacol (laborator) este condus de o actriță este cel mai viu. Este viu pentru că este rezultatul unei căutări, unei dorințe de „altceva”, e viu pentru că este expresia unei direcții anti-realiste ce se naște încet, dar sigur, în teatrul românesc saturat. Mai importantă decât orice imperfecțiune mi se pare căutarea de „forme noi”, care este, în parte, și subiectul, și pledoaria textului, precum și interesanta tăietură operată în text și accentele puse în așa fel încât să fie adusă în prim plan iubirea în toate ipostazele sale. E un spectacol viu pentru că tatonează, pentru că încearcă, pentru că „traduce” textul prin metode actoricești diferite și pentru că acordă o atenție peste medie componentei fizice, încercând să transmită spectatorilor un tip de exaltare generat de uriașele energii strânse de acesti actori. Această compozită metodă fizică – ce vine în continuarea unor încercări similare din spectacolul Arlechino moare? (un exercițiu de deconstruire acommediei dell’arte) produs în același format de laborator, în stagiunea trecută, tot la Bulandra – generează scene de reală intensitate, culminând cu scena finală dintre Nina Zarecinaia (jucată cu o apreciabilă energie interioară și deplină investiție de sine de către Antoaneta Cojocaru) și Treplev (Ștefan Lupu – autentic și direct). Valoarea acestui spectacol, în care s-au implicat cu încredere Adrian Ciobanu, Antoaneta Cojocaru, Mihaela Teleoacă, Ela Ionescu, Richard Bovnoczki, Isabela Neamțu, Ștefan Lupu, Gabriel Răuță, Vlad Oancea, Lari Georgescu și Adrian-George Popescu (în rolul adăugat în scenariu „un pescăruș”) este aceea că decupează un al treilea drum într-un peisaj teatral destul de previzibil și caracterizat de opoziția dintre estetica puternicei generații regizorale ’80 și atacul „teatrului frontal” produs în special în afara sistemului oficial de către generațiiile de după 2000." (Cristina Modreanu, ArtAct Magazin)
''Zborul înalt al acestui “Pescăruş” m-a convins că a depăşit pragul de experiment. Spun asta pentru că mi-a trecut prin minte la un moment dat să mă ridic şi să păşesc pe scenă, acolo unde puteam să mă adaptez fără probleme, respirând în pădurea lui Cehov, laolaltă cu Nina Zarecinaia, cu Maşa, cu Trigorin şi Arkadina. Simţeam că mă potrivesc pulberii trupurilor fiinţelor vii din scenă, imaginată de miile de particule negre. Putea fi nisip, pământ, orice, dar am ajuns la concluzia că e cenuşa din care Pasărea Phoenix renaşte în fiecare seară. Rămâne adevărul până la urmă, anume că “Pescăruşul” Antoanetei Cojocaru nu te lasă indiferent oricât ai vrea să afirmi contrariul.'''( Loreta Popa, Jurnalul National)
„Un spectacol-laborator condus de Antoaneta Cojocaru”, așa cum este prezentată montarea de la Bulandra, este, poate, una dintre cele mai frumoase propuneri scenice aflate în căutarea „formelor noi” din ultimii ani. Se simte și se vede cu ochiul liber că spectacolul este rezultatul unor căutări adevărate. Zece actori (plus „Pescărușul”) care, prezenți în permanență pe nisipul negru de pe suprafața scenei, încearcă să desfacă mecanismele unor personaje mult prea celebre. Descoperirile pe care actorii le fac în text,așază de multe ori accentele cu totul altfel decât o fac regizorii. Ei caută și găsesc altceva. Vizibile aproape la fiecare replică. Spontane și vii.(...) Imaginea de final, cu Nina în rochie vișinie, în brațele lui Treplev, care s-a împușcat, în timp ce toți ceilalți „au dispărut”, rămâne una dintre cele mai spectaculoase." ( Monica Andronescu, YORICK)
" Am văzut la Bulandra, un Pescărușul, care nu e ce știam dinainte, fiind, în același timp, chiar ceea ce și Cehov intenționase. Un spectacol antrenant, dar fara sa pierda momentele esențiale. O coeziune demnă de invidiat a întregii echipe, reunite numai pentru acest proiect dar totuși acționând ca un organism constituit pentru a construi un spectacol pe care l-aș recomanda tuturor celor care iubesc teatrul fără prejudecăți de vechi sau nou, de clasic sau inovativ. In fapt, este un spectacol de o foarte bună ținută artistică, chiar dacă se numără printre acelea ce contrazic o estetică încremenită . Iar această reprezentare a operei sale, cu ardoarea reală a actorilor și a realizatorilor spectacolului este una care poate trece, în opinia mea, de la „laboratorul de noapte” în repertoriul de seară, ca să zic așa." ( Nicolae Prelipceanu, Viata Romaneasca)
Excepțională ideea Antoanetei Cojocaru de a întrupa spiritul pescărușului într-un personaj ce pare a descinde din tablourile lui Sorin Ilfoveanu sau ale lui Ștefan Cîlția. Fin muzician și interpret, Adrian-George Popescu este (dotat și cu talent actoricesc de mare viitor!) un fel de pescăruș înger ce se învârtește în jurul celorlalți, cântând minunat muzica psaltică pe care tot el a compus-o. Pescărușul înger lasă urme în zgura neagră, săpând un cerc tot mai mic și tot mai adânc în jurul grupului de ratați ce nu mai au nicio scăpare. (Gabriela Hurezean)
01/19
"Paradoxal, desi acest spectacol (laborator) este condus de o actriță este cel mai viu. Este viu pentru că este rezultatul unei căutări, unei dorințe de „altceva”, e viu pentru că este expresia unei direcții anti-realiste ce se naște încet, dar sigur, în teatrul românesc saturat. Mai importantă decât orice imperfecțiune mi se pare căutarea de „forme noi”, care este, în parte, și subiectul, și pledoaria textului, precum și interesanta tăietură operată în text și accentele puse în așa fel încât să fie adusă în prim plan iubirea în toate ipostazele sale. E un spectacol viu pentru că tatonează, pentru că încearcă, pentru că „traduce” textul prin metode actoricești diferite și pentru că acordă o atenție peste medie componentei fizice, încercând să transmită spectatorilor un tip de exaltare generat de uriașele energii strânse de acesti actori. Această compozită metodă fizică – ce vine în continuarea unor încercări similare din spectacolul Arlechino moare? (un exercițiu de deconstruire acommediei dell’arte) produs în același format de laborator, în stagiunea trecută, tot la Bulandra – generează scene de reală intensitate, culminând cu scena finală dintre Nina Zarecinaia (jucată cu o apreciabilă energie interioară și deplină investiție de sine de către Antoaneta Cojocaru) și Treplev (Ștefan Lupu – autentic și direct). Valoarea acestui spectacol, în care s-au implicat cu încredere Adrian Ciobanu, Antoaneta Cojocaru, Mihaela Teleoacă, Ela Ionescu, Richard Bovnoczki, Isabela Neamțu, Ștefan Lupu, Gabriel Răuță, Vlad Oancea, Lari Georgescu și Adrian-George Popescu (în rolul adăugat în scenariu „un pescăruș”) este aceea că decupează un al treilea drum într-un peisaj teatral destul de previzibil și caracterizat de opoziția dintre estetica puternicei generații regizorale ’80 și atacul „teatrului frontal” produs în special în afara sistemului oficial de către generațiiile de după 2000." (Cristina Modreanu, ArtAct Magazin)
''Zborul înalt al acestui “Pescăruş” m-a convins că a depăşit pragul de experiment. Spun asta pentru că mi-a trecut prin minte la un moment dat să mă ridic şi să păşesc pe scenă, acolo unde puteam să mă adaptez fără probleme, respirând în pădurea lui Cehov, laolaltă cu Nina Zarecinaia, cu Maşa, cu Trigorin şi Arkadina. Simţeam că mă potrivesc pulberii trupurilor fiinţelor vii din scenă, imaginată de miile de particule negre. Putea fi nisip, pământ, orice, dar am ajuns la concluzia că e cenuşa din care Pasărea Phoenix renaşte în fiecare seară. Rămâne adevărul până la urmă, anume că “Pescăruşul” Antoanetei Cojocaru nu te lasă indiferent oricât ai vrea să afirmi contrariul.'''( Loreta Popa, Jurnalul National)
„Un spectacol-laborator condus de Antoaneta Cojocaru”, așa cum este prezentată montarea de la Bulandra, este, poate, una dintre cele mai frumoase propuneri scenice aflate în căutarea „formelor noi” din ultimii ani. Se simte și se vede cu ochiul liber că spectacolul este rezultatul unor căutări adevărate. Zece actori (plus „Pescărușul”) care, prezenți în permanență pe nisipul negru de pe suprafața scenei, încearcă să desfacă mecanismele unor personaje mult prea celebre. Descoperirile pe care actorii le fac în text,așază de multe ori accentele cu totul altfel decât o fac regizorii. Ei caută și găsesc altceva. Vizibile aproape la fiecare replică. Spontane și vii.(...) Imaginea de final, cu Nina în rochie vișinie, în brațele lui Treplev, care s-a împușcat, în timp ce toți ceilalți „au dispărut”, rămâne una dintre cele mai spectaculoase." ( Monica Andronescu, YORICK)
" Am văzut la Bulandra, un Pescărușul, care nu e ce știam dinainte, fiind, în același timp, chiar ceea ce și Cehov intenționase. Un spectacol antrenant, dar fara sa pierda momentele esențiale. O coeziune demnă de invidiat a întregii echipe, reunite numai pentru acest proiect dar totuși acționând ca un organism constituit pentru a construi un spectacol pe care l-aș recomanda tuturor celor care iubesc teatrul fără prejudecăți de vechi sau nou, de clasic sau inovativ. In fapt, este un spectacol de o foarte bună ținută artistică, chiar dacă se numără printre acelea ce contrazic o estetică încremenită . Iar această reprezentare a operei sale, cu ardoarea reală a actorilor și a realizatorilor spectacolului este una care poate trece, în opinia mea, de la „laboratorul de noapte” în repertoriul de seară, ca să zic așa." ( Nicolae Prelipceanu, Viata Romaneasca)
Excepțională ideea Antoanetei Cojocaru de a întrupa spiritul pescărușului într-un personaj ce pare a descinde din tablourile lui Sorin Ilfoveanu sau ale lui Ștefan Cîlția. Fin muzician și interpret, Adrian-George Popescu este (dotat și cu talent actoricesc de mare viitor!) un fel de pescăruș înger ce se învârtește în jurul celorlalți, cântând minunat muzica psaltică pe care tot el a compus-o. Pescărușul înger lasă urme în zgura neagră, săpând un cerc tot mai mic și tot mai adânc în jurul grupului de ratați ce nu mai au nicio scăpare. (Gabriela Hurezean)
01/19

Sursa informatii: www.bulandra.ro