Bucuresti

Pictori de azi la Balcic

Pictori de azi la Balcic

Detalii

Telefon
0748100280
Web
http://eliteart-gallery.com/
Social links
Categorie
Expozitii
Modificat
acum 5 luni si 6 zile
Vizualizari
92

Voteaza & Distribuie

Descriere

Deschiderea oficială a expoziţiei se va ţine pe data de 5 septembrie, ora 17.30. Cu o tradiție bogată, tabăra de la Balcic oferă publicului atmosfera culturală prolifică a Coastei de Argint tradusă prin intermediul artei contemporane, prin șapte viziuni artistice diferite, evenimentul reunind lucrările artiștilor Dan Cioca, Marilena Murariu, Constantin Neamțu, Ștefan Pelmuș,Vasile Pop-Negreșteanu, Valeriu Șușnea și Corneliu Vasilescu.
Marcată de istorie, tabăra de creație de la Balcic păstrează entuziasmul și forța de inspirație ce a fermecat elita artistică românească din perioada interbelică. Purtând încă o aură paradisiacă, lucrările transmit farmecul şi pitorescul care a fascinat coloniile de artişti de la începutul secolului al XX-lea. Unicitatea peisajului, prezenta si ulterior amprenta Reginei Maria, devin izvor creator de inspirație, artiștii fiind absorbiți de lumină, de albul calcarului și de contrastele cromatice bogate. Pe urmele aceleiaşi muze proiectul „Pictori de azi la Balcic” sintetizează frumuseţea idilică şi o transmite publicului din perspectivă contemporană.
Noua ediție a proiectului se definește prin diversitatea abordării plastice și echilibrul între pictural și decorativ. Astfel, Balcicul este reprezentat din perspectiva moștenirii artistice și prin prisma vederilor inconfundabile pe care le oferă. Peisajul văzut, prin intermediul artiștilor este sintetizat și tradus prin compoziții complexe. Tușele de inspirație impresionistă reflectă farmecul Coastei de Argint suprins de artiștii perioadei interbelice, iar abordarea abstractă vine să completeze un registru contemporan de excepție.


Expoziția va fi deschisă publicului în intervalul 31 august-17 septembrie 2016, la Elite Art Gallery, Piaţa Naţiunilor Unite, nr. 3-5, bl. B2, parter, București

Elite Art Gallery are drept scop promovarea artiștilor plastici contemporani, prin organizarea unor ample proiecte culturale care expun publicului noi forme de exprimare artistică, abordări inovatoare ale artei moderne precum și ale unor valori deja consacrate. Asociația implementează proiecte în domeniul artelor vizuale, muzicii, dar și proiecte educaționale.