Bucuresti

Premii pentru imagine și film românesc la Comedy Short Film Festival @ Plaza România

Premii pentru imagine și film românesc la Comedy Short Film Festival @ Plaza România

Detalii

Web
http://plazafilmfestival.ro/festival-program/
Categorie
Articole divertisment
Modificat
acum 2 ani si 4 luni
Vizualizari
477

Voteaza & Distribuie

Descriere

La festivalul aflat sub egida Anchor Grup, organizat de Plaza România și găzduit de Cinema Movieplex se vor mai acorda două distincții, a căror valoare trece de 1.500 de euro.

La conferința de presă a primei ediții a Comedy Short Film Festival @ Plaza România, care a avut loc luni, 2 martie, la Cinema Movieplex, au participat actorii Ana Ularu și Bogdan Dumitrache, membri ai juriului, alături de Atilla Aydemir, center and facilities management director la Anchor Grup. Maestrul de ceremonii Lucian Dobrovicescu – directorul artistic al festivalului – a întâmpinat participanții: "Bine ați venit să trăiți din plin murind de râs la primul festival de filme de scurtmetraj din România organizat într-un mall".

"Felicit inițiativa organizatorilor, căci mi se pare absolut extraordinar ca un domeniu atât de nișat ca acela al scurtmetrajelor să fie transpus într-un mediu mainstream. E o alăturare fericită, sper să aducă public", a spus actrița Ana Ularu. "Sunt un consumator de film de scurtmetraj. Are în general o viață scurtă, limitată la circuitul festivalier, arareori se întâlnește cu marele public. De aceea consider că inițiativa Anchor Grup e una foarte bună, care poate aduce scurtmetrajul mai aproape de public", a secondat-o colegul ei de juriu și de breaslă, Bogdan Dumitrache.

Atilla Aydemir a accentuat că acest festival – la care intrarea este gratuită – a fost creat pentru a răsplăti dragostea pentru film a clienților Plaza România – și că intenționează ca evenimentul să devină o tradiție în sine și să se desfășoare anual.
"Acest festival se adresează în primul rând familiilor: Plaza România este un mall de familie și am conceput un festival la care poate merge orice familie care dorește să se relaxeze. E un festival la care poți merge cu copiii. Fără vulgarități, fără scene la care trebuie să le pui mâna pe ochi, numai comedie pură! Grăbiți-vă să luați biletele gratuite, căci se epuizează repede!", subliniază Dan Cîrstea, managing partner United (producătorul festivalului).

Principalele premii oferite la prima ediție a Comedy Short Film Festival @ Plaza România (2 – 8 martie) sunt: Best Plaza Comedy Short Film Award (1500 de euro), Best Student Comedy Short Film Award (1000 de euro) și Best Animation Comedy Short Film Award (1000 de euro).

Pe lângă aceste distincții, asociația Make a Point va oferi premiul Viorica Bucur (în valoare de 500 de euro) celui mai bun scurtmetraj românesc de comedie care participă la Comedy Short Film Festival @ Plaza România. Câștigătorul său va fi unul din regizorii Paul Negoescu, Marian Crișan, Emanuel Pârvu, Daniel Sandu, Gabriel Achim, Constantin Popescu, Aurelian Ispas și Cecilia Felmeri.

Mai mult, unul din scurtmetrajele de comedie selectate în competiția oficială va primi premiul pentru cea mai bună imagine, acordat de regizorul Hanno Hoeffer. Această distincție, ce implică servicii de laborator (postproducție) în valoare de peste 1.000 de euro, a fost oferită de Cinelab România.

Comedy Short Film Festival @ Plaza România este singurul festival de scurtmetraje de comedie organizat într-un mall din România și se va desfășura la Cinema Movieplex. Anchor Grup, o companie ce susține activ artele, a organizat acest festival pentru a răsplăti cineaștii talentați și creativi, dar și clienții Plaza România.