Bucuresti

Prima opera autobiografica din literatura romana: Istoria vietii mele de Teodor Varnav

Detalii

Categorie
Stiri Cultura
Modificat
acum 2 ani si 9 luni
Vizualizari
203

Voteaza & Distribuie

Descriere

Prima operă autobiografică din literatura română: Istoria vieţii mele de Teodor Vârnav
Considerată prima autobiografie din literatura română, Istoria vieţii mele de Teodor Vârnav, boier din Moldova, a fost scrisă în 1845 şi este una dintre puţinele mărturii asupra limbii române din deceniul al cincilea al secolului al-XIX-lea. E în acelaşi timp o istorie foarte spumoasă, scrisă în limba timpului, din care nu lipsesc aventurile picareşti şi oamenii din cele mai diverse medii.
Cu o familie scăpătată, Teodor Vârnav are parte de puţină educaţie (frecventează totuşi şcoala unui dascăl grec, pe nume Panaioti, la Bucureşti, în 1813-1814), iar povestea vieţii lui este una a strădaniilor neîncetate de a-şi face o situaţie şi a regretelor că nu a avut parte de mai multă învăţătură.
Istoria vieţii mele, cu o prefaţă semnată de Artur Gorovei şi o posfaţă de Laurenţiu Faifer, a apărut în aceasă săptămînă la Editura Polirom, în cadrul prestigioasei colecţii „Biblioteca Memoria. Jurnale, autobiografii, amintiri”, disponibil în curînd şi în ediţie digitală.
Istoria vieţiilui Teodor Vârnav umple un gol în literatura noastră, şi lucrarea aceasta are o valoare nepreţuită. Stilul lui Vârnav este o icoană vie a gîndirei şi a graiului unui moldovan cuminte de pe vremuri. Cînd vorbeşte despre lucruri vesele, rîzi cu poftă, şi te înduioşezi cînd istoriseşte suferinţele pe care el însuşi le-a îndurat.Cărticica aceasta este o lucrare de seamă, din toate punctele de vedere, şi autorul ei trebuie să fie pus în rîndul fruntaşilor scriitorilor noştri de la începutul veacului al XIX-lea.” (Artur Gorovei)
„Amintirile lui Teodor Vârnav sînt fantastice, pline de umor şi învăţăminte, scrise cu mult drag şi pasiune.” (Constanţa Vintilă-Ghiţulescu)
„Teodor Vârnav, dintre toţi memorialiştii noştri, n-a fost numai primul în dată, dar şi întîiul şi unicul care şi-a mărturisit fără ruşine, dar şi fără cinism, ca pe fapte ce nu trebuie ascunse, toate relele pe care de obicei autorii de amintiri le ascund: furturile, mici şi mari, din copilărie şi adolescenţă, iar de la această vîrstă tulbure, primele iubiri, fie chiar cele ancilare şi consecinţele lor, sanitare şi penale, neplăcute. Din acest punct de vedere Teodor Vârnav îmi aminteşte, mutatis mutandis, de marele memorialist englez Samuel Pepys.” (Şerban Cioculescu)
Teodor Vârnav s-a născut pe 1 martie 1801 la Floreşti, în ţinutul Tecuci. Mama sa, Mărioara, era fiica boierului Dumitrache Chiruş din Soroca, iar tatăl, Costache, era fiul jitnicerului Sandu Vârnav şi nepotul stolnicului Teodor Vârnav. Cînd situaţia materială a familiei s-a înrăutăţit, a fost trimis la Lămăşeni, la „moşul maicii mele”, Fotache, iar apoi la Bucureşti, la un cumnat al acesteia, Constantin Ladà, datorită căruia ajunge să înveţe cu un dascăl grec. La moartea lui Ladà, intră în slujbă la un negustor lipscan, dar în curînd pleacă şi se stabileşte la Hotin; aici se angajează la judecătorie ca „scriitor în limba moldovenească”. După trei ani demisionează şi arendează mai multe moşii în ţinuturile Hotin şi, apoi, Iaşi. Se căsătoreşte în 1828 cu Zoe, fiica paharnicului Mihalache Ghiţescu, cu care a avut, pînă în 1845, patru fiice şi un fiu. În 1839 cumpără o moşie şi se stabileşte la Pocembeni, unde va locui pînă la sfîrşitul vieţii. Data morţii sale, pentru care se indică în general anul 1868, rămîne incertă. Amintirile, rămase în manuscris, au fost publicate, sub îngrijirea lui Artur Gorovei, mai întîi în Gazeta săteanului şi apoi în volum, în mai multe ediţii. Pe lîngă memorii, Teodor Vârnav a lăsat şi un manuscris cu satire şi poezii lirice, care s-a pierdut.
În cadrul colecţiei „Biblioteca Memoria. Jurnale, autobiografii, amintiri”, vor apărea:
Irina Procopiu, Pagini de jurnal
Dimitrie Ghica-Comăneşti, O espediţie română în Africa