Bucuresti

Anunt Diamant Euroinstal

Euroinstal Bucuresti - este un jucător important în domeniul instalațiilor termice, sanitare și de ventilație, cu o experiență de peste 24 ani în domeniu.
https://euro-instal.ro

Premiera in Romania: implant cohlear bilateral realizat celui mai mic pacient - un sugar de numai 9 luni

Detalii stire

Categorie
Stiri sanatate
Modificat
acum 8 ani si 10 luni
Vizualizari
696

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Premiera în România: implant cohlear bilateral realizat celui mai mic pacient - un sugar de numai 9 luni

Joi, 9 iunie 2016, o echipă de medici a realizat cu succes, implantarea cohleară bilaterală a celui mai mic pacient din România (un sugar de numai 9 luni), intervenție ce a avut locla Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „M.S. Curie” din BucureștiClinica ORL.
Echipa de medici a fost condusă de Conf. Dr. Dan Cristian Gheorghe, medic primar ORL și Dr. Alexandra Neagu, medic primar ORL cu competență audiologie.
“Săptămâna trecută un bebeluș de numai 9 luni a fost supus unei intervenții chirurgicale de implant cohlear bilateral simultan. Este cel mai mic pacient pediatric din România și, totodată, cel mai mic pacient implantat bilateral. Pentru realizarea procedurii s-au folosit implante Nucleus de ultimă generație, iar evoluția postoperatorie a fost favorabilă. Sperăm să menținem o vârstă scăzută la implantarea pacienților noștri, pentru un rezultat de reabiltare auditiv-verbală cât mai bun. Aducem mulțumiri, pe această cale, firmei Cochlear, pentru suportul în realizarea acestor intervenții și tehnologia inovatoare pusă la dispoziția noastră” , a precizat Conf. Dr. Dan Cristian Gheorghe, medic primar ORL - Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „M.S. Curie” din București.
În ceea ce privește recuperarea bebelușului, Dr. Alexandra Neagu a afirmat că aceasta “va fi una ușoară datorită faptului că s-a intervenit la o vârstă atât de fragedă, de doar 9 luni, lucru care va ajuta pacientul pediatric extraordinar de mult în dobândirea limbajului. Procesorul extern va fi montat peste o lună, iar din acel moment sugarul va urma o scurtă perioadă de acomodare, după care va auzi aproape la fel ca orice copil normal. Copilul a fost depistat prin screeningul autidiv efectuat imediat după naștere și a beneficiat de un diagnostic audiologic la vârsta de 3 luni și de o intervenție terapeutică precoce prin protezare auditivă la vârsta de 4 luni urmată de implantarea cohleară bilaterală la vârsta de 9 luni”.
Dr. Alexandra Neagu este cea care la vârsta de 3 luni i-a pus bebelușului diagnosticul de hipoacuzie bilaterală profundă. Dr. Alexandra Neagu se preocupă în mod constant și susținut de conștientizarea importanței screeningului neonatal și a implantării timpurii.
Datorită testării auditive, diagnosticării precoce și a implantului de la Cochlear, fetița de 9 luni va avea acum o șansa la o viață normală și va auzi aproape ca un copil normal.
Mama copilului, doamna Alina Savu, a precizat că la momentul externării din maternitate, fetița nu a trecut testarea auditivă și astfel au ajuns ulterior la Spitalul Marie Curie pentru investigații amănunțite.

De asemenea, mama sugarului, doamna Alina Savu și-a exprimat bucuria reușitei acestei intervenții pe pagina personală de Facebook, unde a dorit să impărtășească cu toată lumea fericirea pe care o trăiește: “Viața mea nu a fost nicicand mai frumoasă! Pentru asta, mulțumesc nespus echipei grozave alcătuită din: Dr. Alexandra Neagu și Conf. Dr. Cristian Gheorghe. Dumnezeu a trimis acești îngeri pe pământ deghizați în doctori. Cum ar putea fi altfel posibilă o așa minune, prima reușită la 9 luni, in România?!”

Anunt Diamant Produse Curatenie

Produse Curatenie Bucuresti - firma PFS Cleaning comercializeaza produse de curatenie in Bucuresti pentru casa, birou si masina (solutii de spalat parchetul, solutii de spalat gresia, solutii de spalat faianta, solutii pentru plastic, solutii pentru masina).
https://produsecuratat.ro