Bucuresti

Program de formare profesională pentru viitorii arbitri ai Tribunalului de Arbitraj judiciar

Detalii

Categorie
Stiri social
Modificat
acum 2 ani si 4 luni
Vizualizari
353

Voteaza & Distribuie

Descriere

Program de formare profesională pentru viitorii arbitri ai Tribunalului de Arbitraj judiciar
  • Se pot înscrie persoane cu studii superioare, indiferent de specializare

Camera de Arbitraj și Mediere organizează, în luna februarie 2015, la nivel național, Programul de formare profesională pentru ocupația “arbitru”. Cursurile se adresează tuturor profesioniștilor, indiferent de specializare, condiția minimă fiind absolvirea unei facultăți.
Persoanele care vor finaliza acest program de formare profesională au posibilitatea de a se afilia Camerei Jurisdicționale de Arbitraj din România (asociație profesională a arbitrilor la nivel național) și vor putea deveni, în viitor, arbitri în cadrul Tribunalului de Arbitraj Judiciar.
În cadrul programului de formare profesională, susținut de formatori cu o înaltă pregătire profesională (magistrați, avocați, consilieri juridici, cadre didactice universitare etc.), cursanții vor dobândi capacitatea de a asigura condițiile necesare arbitrajului, vor evalua, monitoriza și conduce activitățile desfășurate în judecata arbitrală. De asemenea, cursanții vor fi îndrumați de echipa de formatori pentru gestionarea primelor cazuri de arbitraj.
Taxa de participare este de 4.000 de lei și se reduce pentru mediatorii autorizați, cu 25%. Pentru patru persoane înscrise la curs din același grup, a cincea beneficiază de gratuitate.

“Arbitrajul este o alternativă la justiția clasică, avantajele majore ale procedurii sunt că părțile au posibilitatea de a desemna arbitrii, precum și de a stabili regulile de procedură arbitrală, termenul de soluționare poate fi redus prin convenția părților, iar hotărârea arbitrală poate fi investită cu formulă executorie. Am lansat acest program de formare în contextul în care România are un deficit de arbitri în comparație cu media Uniunii Europene. La aceste cursuri poate participa orice persoană cu studii superioare, indiferent de specializare, iar absolvenții au oportunitatea de a exercita o profesie liberală aflată în plină afirmare în țara noastră și care este foarte respectată în țările occidentale”, afirmă judecător Radu Tărniceriu, formator în cadrul Camerei de Arbitraj și Mediere.
Fundatia „Camera de Arbitraj si Mediere” și-a inceput activitatea în anul 2009 fiind constituită în baza Ordonanței nr. 26/2000, cu modificările si completările ulterioare. Fundatia „Camera de Arbitraj și Mediere” este o persoană juridică de drept privat, fără scop lucrativ, fără scop patrimonial, autonomă, neguvernamentală, apolitică. Obiectivele fundației sunt:

  • Organizarea serviciilor de formare profesională și instruire în domeniul medierii și al arbitrajului, precum și în alte arii de formare profesională a adulților, în vederea dezvoltării resurselor umane;
  • Promovarea și organizarea medierii, arbitrajului, facilitării, concilierii, negocierii, ca mijloace de rezolvare a conflictelor de orice natură, stimularea spiritului civic, a cooperării și a comportamentului non-agresiv în relațiile inter-umane;
  • Promovarea și monitorizarea respectării si apărării drepturilor, intereselor, libertăților fundamentale ale omului și cetățeanului, în concordanță cu legislația națională și internațională în vigoare, garantarea respectării drepturilor constituționale ale cetățenilor țării noastre, precum și a persoanelor apatride, indiferent de naționalitate, limbă, religie, sex, avere, origine, naștere sau statutul politic, juridic sau internațional al țării sau teritoriului de care aparține persoana;
  • Ajutorarea persoanelor aflate în stare de nevoi sociale.