Bucuresti

Repetiţii intense şi multe surprize pregătite pentru stagiunea de toamnă, la Teatrul Stela Popescu

Detalii

Categorie
Stiri Cultura
Modificat
acum 1 an si 2 luni
Vizualizari
161

Voteaza & Distribuie

Descriere

Repetiţii intense şi surprize pregătite pentru stagiunea de toamnă,
la Teatrul Stela Popescu

La TEATRUL STELA POPESCU, sub ochii copiilor de la PALATUL NAŢIONAL AL COPIILOR - pe scenă, în elegante săli de balet - se repetă. Stagiunea bate la uşă, ALADIN, musical de succes semnat de Roman Vlad, va primi în noiembrie toate onorurile unei Premiere, de asemenea spectacolul extraordinar STELA ŞI PRIETENII EI, În plus, TSP a fost recent laureat la FESTIVALUL de la NURNBERG, devenind deţinătorul unui mult aplaudat TROFEU. Aproape de un contur final este feeria folclorică ROMÂNIA - ŢARĂ MAGICĂ (decembrie), s-a definitivat şi castingul pentru musicalul CHIRIŢA LA IAŞI, semnat tot de Roman Vlad - aşteptat în ţară, în REPUBLICA MOLDOVA, şi o colaborare cu un renumit regizor va fi binevenită. Se pregătesc: Turneul itinerant - case de copii, şcoli special - CÂNTECUL CARE FACE MINUNI (octombrie), de asemenea GALA intitulată COMPETIŢIA ŞLAGĂRELOR, COMPETIŢIA TALENTELOR (decembrie) - un dialog incendiar cu micii melomani..., şi, bineînţeles, o pagină lirică-surpriză, îmbinată cu inspiraţia unui balet modern...
Cine se teme de competiţie? TEATRUL STELA POPESCU pune în prim plan baletul, creaţia originală românească, pledează pentru folclorul autentic, lansează tinere voci, este cel mai tânăr teatru muzical, are deja mii de fani… – aduce, fără îndoială, nota de vitalitate, plusul de energie, de culoare binevenite în lumea artistică a copiilor. Dacă OPERA COMICĂ pentru COPII a dezvoltat, din 1998 până în 2014, cu precădere un repertoriu academic (opere, balete, operete, musicaluri) - fondatorul instituţiei, Smaranda Oţeanu-Bunea, criticul muzical care a lansat în 2016 şi TEATRUL STELA POPESCU, propune de această dată o şi mai mare deschidere spre nou, spre literatura de gen de ultimă oră, de la dansul modern la hiturile atât de îndrăgite de copii, de tineri.
Este clar, publicul va alege, se va informa, pentru că în ţară şi nu numai, printre zecile de teatre dramatice, există doar două instituţii muzicale dedicate copiilor, tinerilor - ambele sub egida PRIMĂRIEI CAPITALEI - un real câştig pentru educaţie, pentru instruire, pentru cultură! Iar motto-ul TSP „PREŢUIEŞTE VALOAREA „ este de fapt o lecţie de viaţă din care să se înţeleagă bine că nimic nu poate fi construit fără respectul total faţă de public, faţă de artişti”.
Sigur, mai sunt mulţi paşi de făcut până la deschiderea stagiunii, aşa că sperăm să avem succes, în perioada imediat următoare, la FESTIVALUL TINEREŢII de la MANGALIA, prin parcurile Capitalei, la OPERA SIBIU FESTIVAL- eveniment românesc de top!