Bucuresti

Romanul Sînt o babă comunistă! de Dan Lungu a apărut în limba ucraineană

Romanul Sînt o babă comunistă! de Dan Lungu a apărut în limba ucraineană

Detalii

Categorie
Stiri Cultura
Modificat
acum 2 luni si 3 saptamani
Vizualizari
21

Voteaza & Distribuie

Descriere

Romanul Sînt o babă comunistă! de Dan Lungu a apărut în limba ucraineană

Romanul Sînt o babă comunistă! de Dan Lungu a fost publicat în Ucraina, la Folio Publishers, în traducerea lui Anatol Viere. Este cea de-a treisprezecea traducere a romanului apărut la Editura Polirom în cinci ediţii (2007 – colecţia „Ego. Proză”, 2010 – colecţia „Fiction Ltd.”, 2011 – colecţia „Top 10+”, 2013 – ediţie limitată, 2017 ). Romanul este disponibil şi în format digital.

Sînt o babă comunistă a fost ecranizat în regia lui Stere Gulea. În 2010, a avut loc premiera piesei de teatru Baba comunistă pe scena Teatrului Bouwkunde din Deventer, Olanda; în 2013, a avut loc premiera maghiară la Teatrul „Katona József” din Budapesta, iar la Ateneul Tătăraşi din Iaşi a avut loc premiera naţională a piesei, cu un text adaptat şi în regia lui Lucian Dan Teodorovici. În mai 2015, a avut loc la Teatrul de Balet din Sibiu premiera spectacolului de dans-teatru Sînt o babă comunistă!, iar în 2016 spectacolul a fost pus în scenă la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din acelaşi oraş. Versiunea franceză a cărţii a fost dublu nominalizată la Premiile Europene Jean Monnet (Franţa, 2008), iar versiunea poloneză a fost nominalizată la premiul pentru literatură central-europeană „Angelus” în 2011. Sînt o babă comunistă!este una dintre cele mai traduse cărţi româneşti de după 1989.Traduceri în: SUA (Dalkey Archive Press) Franţa (Actes Sud), Austria (Residenz), Italia (Aìsara), Spania (Pre-textos), Norvegia (Bokvennen), Ungaria (Jelenkor), Bulgaria (Faber Print Ltd.), Polonia (Czarne), Turcia (Apollon Yayincilik), Grecia (Kastaniotis), Croaţia (Filmat Naklada).

„Dan Lungu are marele talent de a utiliza cu măiestrie stilul oral pentru a prezenta situaţiile cu mult umor subversiv. El se situează în tradiţia marelui umorist ceh Jaroslav Hašek, creatorul bravului soldat Švejk. Este un autor de mare valoare al României postsocialiste, continuînd timpurile de aur ale literaturii interbelice.” (Berliner Zeitung)

„Satirist savuros, Dan Lungu nu încetează să exploreze nevrozele ţării sale. Reprezentînd noua generaţie românească de scriitori, autorul ne-a cucerit deja cu romanul Raiul găinilor. Dulce-amar şi adesea provocînd rîsul, romanul Sînt o babă comunistă! foloseşte umorul pentru a surprinde cu acuitate transformările societăţii româneşti.” (Livres Hebdo)

„Dan Lungu a scris un roman inteligent despre contradicţia dintre politică şi experienţa personală. O carte plină de umor care nu rareori stîrneşte hohote de rîs.” (Literaturen)

„Lungu descrie cu subtilă ironie viaţa cotidiană a oamenilor în timpurile postrevoluţionare.” (Freitag)
„Dan Lungu ne arată cum capitalismul – nu numai în România, ci şi în Polonia – nu s-a dovedit o baghetă magică, iar politicienii nu au devenit peste noapte nişte altruişti care doresc bunăstarea generală. Că libertatea nu ne aduce înapoi tinereţea.” (Polityka)

Dan Lungu (n. 1969) este unul dintre cei mai apreciaţi şi mai traduşi scriitori români, cărţi ale sale fiind publicate în limbile franceză, engleză, germană, italiană, spaniolă, poloneză, slovenă, maghiară, croată, bulgară, greacă, macedoneană şi turcă. La Editura Polirom a mai publicat volumele de proză scurtă Băieţi de gaşcă (ed. I, 2005; ed. a II-a, 2013) şi Proză cu amănuntul (ed. a II-a, 2008), precum şi romanele Raiul găinilor (ed. I, 2004; ed. a II-a, 2007; ed. a III-a, 2010; ed. a IV-a, 2012), Sînt o babă comunistă! (ed. I, 2007; ed. a II-a, 2011; ed. a III-a, 2013; ecranizat în 2013, în regia lui Stere Gulea; ed. a IV-a, 2017), Cum să uiţi o femeie (ed. I, 2009; ed. a II-a, 2010; ed. a III-a, 2011), În iad toate becurile sînt arse (ed. I, 2011; ed. a II-a, 2014) şi Fetiţa care se juca de-a Dumnezeu (ed. I, 2014; ed. a II-a, 2016; ed. a III-a, 2018). Tot la Editura Polirom a coordonat volumele colective Tovarăşe de drum. Experienţa feminină în comunism (2008, în colaborare), Str. Revoluţiei nr. 89 (2009, în colaborare), Cărţi, filme, muzici şi alte distracţii din comunism (2014, în colaborare) şi Cartea copilăriilor (2016, în colaborare).În 2011, statul francez i-a acordat titlul de „Chevalier de lʼ Ordre des Arts et des Lettres” pentru contribuţii la îmbogăţirea patrimoniului cultural francez.