Bucuresti

Scoala "Fii actor" da startul inscrierilor la cursurile de actorie sustiute de actrita Dorotheea Petre

Scoala "Fii actor" da startul inscrierilor la cursurile de actorie sustiute de actrita Dorotheea Petre

Detalii

Categorie
Stiri educatie
Modificat
acum 1 an si 2 luni
Vizualizari
252

Voteaza & Distribuie

Descriere

Dorotheea Petre, actrița pentru care juriul de la Cannes a creat special un premiu de interpretare, reia cursurile școlii de actorie “Fii actor” în Bucureşti, în această toamnă. Înscrierile se fac până pe 27 ianuarie la adresa contact@fiiactor.ro.
Creată pentru toţi cei pasionaţi de arta teatrului şi a filmului, dar şi pentru cei care vor să se redescopere, şcoala de actorie „Fii actor” se adresează tuturor celor care vor să-şi dezvolte abilităţile de comunicare. „Cred în actorie pentru că te ajută, înainte de toate, să te descoperi în fiecare zi, să ieşi din zona ta de confort şi să îţi depăşeşti limitele pe care ţi le impui fără să îţi dai seama. Am întâlnit de fiecare dată oameni frumoşi la cursurile mele de actorie şi cred că în fiecare om există talente nedescoperite şi neexploatate suficient.” - Dorotheea Petre.
Cursanţii pot opta pentru unul dintre cele 2 module, cel de 2 sau cel de 4 luni.
Cursurile sunt personalizate şi cuprind exerciţii de dicţie, improvizaţie, impostaţie, deprinderea citirii unui text, lucrul pe scenă sau pregătirea pentru un casting. Cursanţii sunt învăţaţi cum să îşi folosească adevăratele resurse, cum să-şi exploreze şi să-şi exprime emoţiile, cum să scape de inhibiţii şi să-şi optimizeze abilităţile de comunicare în faţa unei audienţe, nu numai pe scenă sau în faţa camerei, ci în orice alt aspect al vieţii lor.
Recunoscută pentru forţa sa de expresie, detinatoare a unui premiu Gopo si a unui premiu UCIN, Dorotheea Petre este actriţa româncă pentru care Festivalul de Film de la Cannes şi-a schimbat tradiţia, creând special un premiu pentru performanţa din „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii”, în 2006. Filmul său de debut, „Ryna”, a câștigat peste 30 de premii internaționale, iarDorotheea a câştigat Premiul de debut la Festivalul Internaţional de Film Transilvania şi Premiul special al juriului la Festivalul Internațional de Film Mannheim-Heidelberg. Pentru „talentul și sensibilitatea artistică cu care interpretează” este investită prin decret prezidențial cu înalta distincție „Meritul Cultural în Grad de Cavaler” , categoria Arta Spectacolului.
Detalii legate de inscriere la nr de tel.0740307373 sau la mail contact@fiiactor.ro.