Bucuresti

Scrisoare deschisa catre Ministrul Mediului si Schimbarilor Climatice

Detalii

Categorie
Stiri politica
Modificat
acum 3 ani si 7 luni
Vizualizari
368

Voteaza & Distribuie

Descriere

Scrisoare deschisă către Ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice

Stimate Domnule Ministru Attila Korodi,
Asociaţia Alburnus Maior şi reţeaua Mining Watch România îşi exprimă profunda îngrijorare faţă de declaraţia dvs.: "Am convenit, de principiu, ca România şi Canada să identifice modalităţi prin care pot schimba informaţii pe tema procedurilor de evaluare a impactului de mediu, în cazul proiectelor miniere de mare capacitate"1.
Aceste acorduri bilaterale între autorităţile de mediu române şi canadiene vin în contextul în care România desfăşoară proceduri de avizare pentru trei proiecte de minerit deţinute de companii canadiene: Certej, Băiţa Crăciuneşti şi Roşia Montană. Fiecare dintre aceste proiecte parcurge o procedură de evaluare a impactului de mediu, iar în unele cazuri procedura este contestată de societatea civilă în instanță:

  • Certej: Pentru acordul de mediu eliberat în iulie 2012, MMSC a cerut anularea sa în instanţă ca mai apoi să renunţe la proces în 2013; în noiembrie anul trecut APM Hunedoara a decis revizuirea acordului, decizie ce este atacată în instanţă de membrii reţelei Mining Watch România2.
  • Băiţa Crăciuneşti: Pe 7 iulie 2014 APM Hunedora a emis decizia prin care proiectul minier se supune evaluării impactului de mediu şi decide evaluarea adecvată, deşi proiectul minier este situat integral într-un sit Natura 20003.
  • Roşia Montană: Evalurea impactului de mediu a început în 2004 şi nu a fost finalizată nici până în prezent. Întreaga procedură a fost marcată de controverse, în toate etapele sale4.
Raphael Girard, ambasadorul Canadiei în România afirma în 2005 despre proiectul de la Roșia Montană, la o prezentare pentru investitorii Gabriel Resources: ”Guvernul Canadian susţine cu toate forţele proiectul şi, în plus faţă de asta, ambasadele Canadei la Bruxelles şi Budapesta fac lobby şi tot ce e necesar să ajute ca proiectul să se întâmple”5. Au urmat şi alte acţiuni de lobby ale oficialilor canadieni în sprijinul companiilor miniere cu interese în România. Printre acestea se numără și corespondența dintre fostul ambasador Raphael Girard și alți oficiali canadieni din 2006. Email-urile consemnează temerile acestuia că tensiunile politice de la acea vreme din România ar fi putut încetini aprobarea proiectului de la Roșia Montană. În corespondență au fost folosite sintagme precum: ”ne-ar împinge înapoi” şi ar crea necesitatea ”de a educa/pregăti un întreg grup nou de funcţionari publici şi persoane politice”, ”Rezultatul ar fi că am pierde un timp foarte valoros”, afirmații prezentate de către Girard ca aparținând lui Alan Hill, fost director general al Roșia Montană Gold Corporation.
Nu mai departe de martie 2013, presa semnala că “Ambasada Canadei urmăreşte îndeaproape evoluţia proiectelor miniere de la Certej şi Roşia Montană”6. Participând la un seminar pe tema ‘mineritului responsabil’, Philippe Beaulne, actualul ambasador canadian, a declarat că „suntem în permanent contact cu investitorii noştri şi acest impas sperăm să fie rezolvat în viitorul apropiat”, referindu-se la proiectul minier Certej.
Deși ministrul canadian Leona Aglukkaq a declarat că, în domeniul minier, Canada derulează proceduri complexe de evaluare, exprimându-şi deschiderea pentru un “schimb bilateral de experienţă la nivelul agenţiilor de mediu”, peste 50 de asociații7canadiene afirmă contrariul. Mai mult, acestea au derulat în perioada 2012-2013 o campanie de informare intitulată Save Canada's Environmental Laws8prin care explică efectele negative ale dereglementării în ceea ce privește procedura acordului de mediu9.
Guvernul canadian a trecut la dereglementarea sistematică a legislaţiei de mediu. În 2012, organizaţiile de protecţia mediului au acuzat atacul fără precedent asupra naturii şi a democraţiei, prin adoptarea unui pachet de legi ce a condus la abrogarea şi slăbirea a numeroase legi de profil10. Noile legi adoptate duceau, printre altele, la slăbirea protecţiei habitatelor de peşte şi a regimului de protecţie a peste 99% din lacurile şi râurile din Canada pentru a face loc proiectelor industriei extractive. Mai mult, legea privind evaluarea imapctului de mediu a fost aborgată, o nouă lege ce prevedea standarde de mediu mult diminuate, fiind adoptată. În acest mod, peste 3000 de proceduri de evaluare a impactului de mediu, ce se aflau în derulare, au fost stopate şi în consecinţă consultarea populaţiei locale a fost oprită. Dereglementarea a continuat şi în 2013, când s-a oprit solicitarea realizării evalurării de mediu în cazul unor proiecte de exploatare a nisipurilor petroliere11.
Dereglementarea a fost contestată și de organizţiile populaţiilor indigene (first nations) acestea adresând prim-ministrului canadian o scrisoare deschisă12 în care afirmau că noile modificări legislative demonstrează în continuare un model de neglijenţă din partea guvernului federal, care pune siguranţa şi sănătatea canadienilor în pericol pe termen lung13. Liderul grupurilor indigene, Stewart Phillip, s-a arătat îngrozit de măsurile luate de guvern: "Legea C-38 a eviscerat complet procedura acordului de mediu. A mers chiar într-atât de parte încât să reducă responsabilitatea federală de la 3300 de râuri, lacuri, şi pâraie la mai puţin de 100”.
Având în vedere faptul că există dovezi concrete că în trecut reprezentanți ai statului canadian s-au implicat direct în sprijinirea investițiilor companiilor miniere canadiene în țara noastră, considerăm, domnule ministru, că aveți o responsabilitate sporită privind gestionarea viitorului mecanism de schimb de informații. Prin urmare facem un apel la dvs. să oferiți garanțiile necesare publicului din România că acest mecanism nu va fi unul de lobby din partea oficialilor statului canadian în favoarea companiile miniere prezente în România. Mai mult, solicităm un schimb obiectiv și tehnic de informații, menit să ducă la îmbunătățirea deciziilor de mediu care vor fi adoptate de autoritățile române referitor la proiectele miniere de mare anvergură și la îmbunătățirea cadrului general privind evaluarea impactului asupra mediului în România. Plecând de la aceste deziderate, și în spiritul transparenței ce guvernează activitatea oricărei autorități publice, locale sau centrale, vă solicităm:
- Aducerea la cunoștința publicului cât mai curând posibil, a informațiilor privind mecanismul convenit. Iar în momentul când acesta va fi definitiv agreat să comunicați public care vor fi autoritățile responsabile, la ce nivel de reprezentare vor fi purtate discuțiile bilaterale și care sunt obiectivele concrete ale schimburilor de informații;
- Întocmirea unui registru public în care orice persoană interesată să poată consulta agenda discuțiilor și minutele întâlnirilor care au avut loc;
- Crearea pentru publicul din România a unor posibilități rezonabile de a se informa, prin proprii reprezentanți, privind discuțiile purtate în cadrul acestui mecanism, în sensul posibilității acreditării cu titlu de observatori a unor reprezentanți ai ONG-urilor din România cu activitate în domeniul protecției mediului.
Cu respect,
Eugen David
Președinte Alburnus Maior

Dan Mercea
Rețeaua Mining Watch România

1 http://www.mediafax.ro/social/romania-si-canada-ar-putea-schimba-informatii-privind-impactul-de-mediu-al-proiectelor-miniere-13350088 2 http://miningwatch.ro/stiri/mining-watch-romania-va-ataca-in-instanta-noul-acord-de-mediu-pentru-proiectul-minier-certej/

3 http://miningwatch.ro/stiri/baita-craciunesti-proiectul-cu-cianuri-numarul-3-al-romaniei/

4 http://www.rosiamontana.org/ro/taxonomy/term/16

5 http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/o-cina-la-ambasada-basescu-isi-aminteste-cu-caldura-de-mine-coalitia-companiilor-americane-%E2%80%93-studiu-de-caz-pentru-a-intelege-cazul-rm-gazele-de-sist-si-altele-89534.html 6 http://www.mesagerulhunedorean.ro/ambasada-canadei-urmareste-indeaproape-evolutia-proiectelor-miniere-de-la-certej-si-rosia-montana 7 http://www.envirolawsmatter.ca/endorsers 8 http://www.envirolawsmatter.ca/ 9 http://www.envirolawsmatter.ca/environmental_assessment 10 http://www.envirolawsmatter.ca/learn_more 11 http://www.envirolawsmatter.ca/learn_more 12 http://www.ecojustice.ca/media-centre/media-release-files/bill-c-45-open-letter 13 http://www.ecojustice.ca/media-centre/media-release-files/bill-c-45-open-letter