Bucuresti

Universitatile care scolarizeaza studenti in afara legii trebuie aspru sanctionate

Detalii

Categorie
Stiri educatie
Modificat
acum 2 ani si 11 luni
Vizualizari
253

Voteaza & Distribuie

Descriere

Universitățile care școlarizează studenți în afara legii trebuie aspru sancționate

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), federația națională care reprezintă drepturile și interesele studenților din România, consideră oportună decizia Ministerului Educației și Cercetării Științifice de a reglementa situația incertă a absolvenților unor anumite programe de studii neacreditate/neautorizate înmatriculați în sistemul de învățământ superior până în anul universitar 2010-2011, dar proiectul de Ordonanță de Guvern publicat trebuie să fie modificat în așa fel încât să nu ofere posibilitatea universităților care au încălcat reglementările Legii Educației Naționale nr. 1/2011 după intrarea acesteia în vigoare să poată emite acte de studii pentru absolvenții programelor de studii neacreditate/neautorizate sau care au depășit capacitatea de școlarizare admisă și să se asigure printr-un sistem strict de monitorizare și sancționare că astfel de cazuri nu se vor mai întâlni și în viitor.
ANOSR consideră că această Ordonanță de Guvern (privind dreptul absolvenţilor de a beneficia de acte de studii recunoscute la finalizarea unor studii neautorizate şi sancţionarea instituţiilor de învăţământ care şcolarizează fără autorizare) trebuie să reglementeze dreptul studenților de a beneficia de acte de studii, recunoscute de către stat, care atestă finalizarea acestora și care au fost înmatriculați la programe de studii organizate la forme de învățământ/locații/într-o limbă de predare neacreditată/neautorizată trebuie acordat doar studenților care au început studiile cel târziu în anul universitar 2010-2011, care se află în prezent într-o situație de vid legislativ. Dacă există astfel de situații întâlnite și la studenți înmatriculați începând cu anul universitar 2011-2012, după emiterea Legii Educației Naționale nr. 1/2011, universitățile care au permis încălcarea legislației în vigoare în acest fel trebuie aspru sancționate, iar pentru acei studenți trebuie stabilite măsuri tranzitorii prin care să aibă dreptul să își continue și/sau echivaleze studiile în cadrul unor programe care respectă normele legale în vigoare, cu verificarea nivelului de competențe dobândit de aceștia.
De asemenea, solicităm Ministerului Educației și Cercetării Științifice să aplice sancțiuni mult mai dure în momentul în care se constată astfel de încălcări ale legislației în vigoare, care să descurajeze universitățile să adopte astfel de practici, și să sporească nivelul acestora și modul de aplicare prin prezenta ordonanță, prin măsuri precum:
- retragerea autorizației/acreditării pentru programul de studii/instituția de învățământ în cauză, cu acordarea posibilității studenților deja înmatriculați de a-și continua studiile la altă instituție de învățământ și recunoașterea creditelor dobândite la programele de studii autorizate provizoriu/acreditate;
- sesizarea organelor de cercetare penală cu privire la activitatea de abuz în serviciu a celor responsabili de încălcarea legislației în vigoare;
- aplicarea de amenzi instituției de învățământ în cauză.
În plus, ne așteptăm ca Ministerul Educației și Cercetării Științifice să își asume să monitorizeze constant respectarea legislației în vigoare în ceea ce privește funcționarea programelor de studii, înmatricularea studenților și respectarea capacității de școlarizare maxime aprobate, astfel încât în viitor să nu mai fie întâlnite astfel de cazuri care să necesite reglementări speciale.

„Considerăm că în sistemul național de învățământ superior este necesară mai multă disciplină în ceea ce privește funcționarea programelor de studii. Ministerul Educației trebuie să fie mult mai atent la ceea ce se întâmplă în universitățile din România și să nu permită apariția unor noi astfel de cazuri. Sancțiunile trebuie să fie mult mai drastice, astfel încât niciun rector să nu-și mai permită să încalce legislația în vigoare sperând că nu va suporta nicio consecință. De asemenea, trebuie să ne asigurăm că prin această ordonanță nu se dă liber la emis diplome fără a avea garanția că acestea chiar atestă un nivel de competențe adecvat și să impunem măsuri suplimentare de verificare acolo unde este posibil.” - Vlad D. Cherecheș, președinte ANOSR