Bucuresti

Workshopurile HipTrip Travel Film Festival

Detalii

Categorie
Stiri divertisment
Modificat
acum 3 ani si 2 luni
Vizualizari
397

Voteaza & Distribuie

Descriere

Workshopurile HipTrip Travel Film Festival

HipTrip Travel Film Festival, primul festival dedicat filmelor de călătorie, va găzdui două workshopuri cu exploratori de excepţie. Cei patru invitați, atât din România, cât și din străinătate, vor povesti despre adrenalina fiecărei călătorii și despre felul în care o astfel de experienţă autentică îți poate schimb viața.
Workshopul „Exploratorii” (sâmbătă, 24 mai, ora 17,00, Cinema Union) îi are ca invitaţi pe regizorul și exploratorul irlandez Leon McCarron şi exploratoarea Uca Marinescu, prima sexagenară din lume (și a treia femeie) care a atins pe schiuri, într–un singur an calendaristic, Polul Nord și Polul Sud.
Explorator și cineast irlandez, Leon McCarron este membru al Royal Geographical Society din Londra, specializat în expediții pe distanțe lungi. În iarna 2011-2012, Leon a traversat China, parcurgând aproape 5000 kilometri pe jos, mergând câte 40 de kilometri pe zi (distanța unui maraton), timp de șase zile pe săptămână, cu un rucsac de 30 kg în spate. La finalul lui 2012, Leon a plecat însoțit de Alastair Humphreys într-o nouă aventură, pe urmele lui Wilfred Thesiger, unul dintre cei mai mari exploratori ai Marii Britanii. Thesiger a traversat cel mai mare deșert de nisip din lume, Rub al-Chali (The Empty Quarter) de două ori, în perioada 1945-1949, expediție pe care au reeditat-o cei doi aventurieri contemporani. Expediţia a avut ca rezultat documentarul „Into the Empty Quarter”, proiectat sâmbătă, 24 mai, începând cu orele 17:00, la Cinema Union.
Sfârșitul anului și ajunul Crăciunului 2001 au găsit-o pe exploratoarea româncă Uca Marinescu la Polul Sud geografic, după 11 zile și 120 km parcurși pe schiuri la -40 grade Celsius și viscol. Uca Marinescu a devenit astfel prima sexagenară din lume (și a treia femeie) care a atins pe schiuri, într–un singur an calendaristic, Polul Nord și Polul Sud. „Au fost mai multe situații în care m-am luptat cu mine pentru a merge mai departe, iar una dintre aceste expediții a fost cea de la Polul Nord geografic, unde eram 11 persoane sub conducerea marelui explorator polar Viktor Boyarschi, eu fiind singura femeie”, spune Uca Marinescu despre cea mai frumoasă aventură a vieţii ei.
Cel de-al doilea workshop, intitulat „Călătorii”, va avea loc duminică, 25 mai, de la orele 17:00, la Cinema Union şi îi va avea ca invitaţi pe Alina Păun și Costin Miu.
Alina Păun lucrează într-o companie și anual pleacă două sau trei săptămâni prin lumea largă, în locuri care să îi bucure sufletul. Alina ne va povesti despre ce a simțit atunci când a văzut un apus pe lacul Titikaka, când a zburat deasupra rezervației naturale Denali sau a liniilor misterioase de la Nazca. „Am învățat să călătoresc și călătoresc ca să învăț! Atunci când pornesc într-o călătorie mă inspir din lecturile ori filmele preferate și aleg locuri care să mă schimbe și să mă provoace. Toate aceste călătorii mă modelează după felul în care percep și interacționez cu lumea și scot la iveală aspecte esențiale despre mine. Peste ani, îmi voi reaminti călătoria vieții mele...”, se destăinuie Alina Păun.
Costin Miu se află la polul opus față de Alina. Pasionat de expedițiile montane și dependent de adrenalina fiecărei cățărări, Costin ne va povesti despre expediția sa din Himalaya, despre adevărata telenovelă pe care o trăiește cu Aconcagua, cel mai înalt vârf al Americilor, sau despre farmecul aparte al vârfurilor africane Kilimanjaro (Tanzania) și Margherita (Uganda). „Îmi plac acele călătorii la finalul cărora nu descoperi doar locuri și oameni noi, ci și laturi ale propriului Eu de care n-aveai habar. Poate de-aici s-a născut și pasiunea mea pentru expedițiile montane. Povestea expedițiilor mele pe Aconcagua este mai degrabă una despre o călătorie inițiatică decât despre o ascensiune pe munte. Este despre lecția umilinței, despre responsabilitate și despre motivație. Pe scurt, este despre Om și Munte”, spune Costin Miu.

Detalii despre proiecții și programul complet, pe www.hiptrip.ro și pagina de Facebook www.facebook.com/hiptrip.ro.

HipTrip Travel Film Festival este un proiect al Fundației OVI. Cu o activitate de peste trei ani în proiecte culturale şi educaționale, Fundația OVI dorește prin organizarea primului festival de film de călătorii din România să promoveze și să susțină industria filmului de travel și potențialul turistic românesc.

Sponsor principal: Vivolis
Parteneri: Ambasada Marii Britanii la Bucureşti, Ambasada Irlandei în România, Institutul Cervantes, Institutul Francez, Travel Communication Romania, Media Advertising, Arhiva Naţională de Filme, Autoritatea Naţională pentru Turism, The European Nature Trust, Instituțiile de învățământ Lumina
Parteneri media: România Liberă, Academia Caţavencu, Zile şi Nopţi, Tabu, Ring, Cinefan.ro, Oraşul Meu, Calendar Evenimente, Cooperativa Urbană, Alternativ, Radio România Cultural, Gold FM
Blogguri oficiale ale evenimentului: imperatortravel.ro, viajoa.ro, turistu.ro, lumeamare.ro, travelgirls.ro