Bucuresti

Ziua cartierului Cotroceni

Ziua cartierului Cotroceni

Detalii

Web
www.incotroceni.ro
Social links
Categorie
Evenimente diverse
Modificat
acum 2 luni si 3 zile
Apartine de
Parcul Romniceanu
Vizualizari
71

Voteaza & Distribuie

Descriere

Asociația Incotroceni – Oameni, Idei, Povești, în parteneriat cu Primăria Sectorului 5, va organiza pe 24 iunie 2017 în Parcul Romniceanu a treia ediție a Zilei Cartierului Cotroceni, eveniment ce are ca obiectiv principal activarea comunității.

Ne propunem ca pentru o zi să dăm acestui loc emblematic pentru Cotroceni o nouă identitate, prin organizarea de ateliere de cultură urbanistică, composting, bricolaj, sporturi de stradă, concerte, proiecții de film.

Pe 24 iunie vom începe activitățile la ora 10.00, când copiii şi adulţii vor învăţa împreună cu echipa coordonată de Maria Ungureanu cum pot avea grijă de păsări - văzute ca „mici locuitori” ai cartierului - prin construirea de adăposturi, în cadrul atelierului practic Casa de păsări Incotroceni. Astfel, copiii vor putea învăţa elementele de bază în realizarea şi întreținerea unui spațiu de locuit.

Adulţii vor putea de la ora 10.00 să înveţe cum pot utiliza inteligent şi practic resturile menajere din gospodării, în cadrul Atelierului de composting, coordonat de Ionuţ Bădică din partea Institutului de cercetare în permacultură din România.

Partenerii noştri de la Wolfhouse Productions vor prezenta de la 10.00 – 12.00 proiectul Debarcaderul de la Operă (câștigător al concursului Urbaniada creat de ING Bank România și dezvoltat împreună cu The Institute) şi vor face o consultare publică în legătură cu tipul de evenimente comunitare pe care cetăţenii din Cotroceni le doresc să fie organizate în acel spaţiu.

Vor fi organizate două tururi ale jocului urban de tip competiție Vânătoarea de comori arhitecturale, coordonat de Ioana Pătrăşcoiu: de la 10:00 – 13.00, respectiv de la 17:30 – 19.30 , timp în care, contra-cronometru, echipele vor trebui să găsească cât mai multe indicii şi să acumuleze cât mai multe puncte.

Împreună cu Claudia Damoc, copiii vor construi diverse obiecte de decor în atelierul Decorațiuni Incotroceni (11:00 – 13:00) şi vor desena în Atelierul de pictură, ţinut de prietenii de la Asociaţia CONIL (17:00 – 19.00).
În cadrul atelierului Încotro Parcul Romniceanu? (18.00 -19:00) coordonat de Iulian Ungureanu, vom continua dezbaterea publică cu privire la soarta acestui spaţiu public, prin creionarea unor soluţii urbanistice concrete.

Cartierul Cotroceni (Zona protejată nr. 45) se dezvoltă haotic, patrimoniul arhitectonic existent având de suferit, atât datorită procesului anevoios de obținere al autorizaţiilor, cât şi datorită lipsei de informare a locuitorilor. In cadrul atelierului Casa Incotroceni (17.00 -18:00), coordonat de Iulian Ungureanu, vom iniţia o dezbatere publică despre aceste probleme curente şi vom prezenta şi distribui o broşură în care vor fi descrise tipurile de case din cartier, cu tehnici de întreținere adecvate. Scopul atelierului este să inițiem un dialog pentru a păstra şi valorifica patrimonial cultural şi arhitectural al cartierului, prin implicarea activă şi creativă a locuitorilor, dar şi a autorităţilor competente.

Pe seară, multipremiata pianistă din cartier, Irina Sânziana Arnăutu, va susţine un Recital de pian, fiind urmată de prietenii din Cotroceni de la trupa ZUM şi de cei de la trupa de rock alternativ Barter (19.30 – 20.30). Pe final de zi, OneWorld Romania şi UrbanEye Film Festival ne vor aduce câteva filme documentare cu tematică comunitară.

Îi aşteptăm pe toţi cei care iubesc cartierul Cotroceni, și nu numai, să vină în Parcul Romniceanu şi să participe la acţiunile noastre!

Incotroceni – Oameni, Idei, Poveşti a realizat prima activare a comunității din cartierul Cotroceni în 2015, prin organizarea prima ediție a Zilei Cartierului Cotroceni într-un spaţiu privat (casa şi grădina Ota) şi apoi a transformat în piață publică intersecția dr. Lister - dr. Carol Davila (Agora Incotroceni 2016).

Asociaţia Incotroceni – Oameni, Idei, Poveşti şi-a propus să facă din Cotroceni un spațiu mai bun de locuire, un cartier mai primitor şi mai armonios pentru toți locuitorii săi. Provocarea Incotroceni – Oameni, Idei, Poveşti este de a iniția acțiuni pentru a veni în întâmpinarea nevoilor comunităţii din cartierul Cotroceni, în vederea unei mai bune cunoașteri a resurselor locale, a consolidării sentimentului de apartenenţă la comunitate, a implicării active şi creative a locuitorilor, în vederea dezvoltării şi valorificării patrimoniului cultural, arhitectural şi urbanistic al cartierului.