Bucuresti

Anunt Diamant Euroinstal

Euroinstal Bucuresti - este un jucător important în domeniul instalațiilor termice, sanitare și de ventilație, cu o experiență de peste 24 ani în domeniu.
https://euro-instal.ro

Sunete de chitara pe drumul celebritatii

Detalii stire

Categorie
Stiri Cultura
Modificat
acum 3 ani si 4 luni
Vizualizari
600

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Sunete de chitară pe drumul celebrităţii

Sala Scoarţelor din Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia a găzduit joi 9 aprilie o nouă etapă din cadrul ediţiei a VI a a Concursului „Drumul spre celebritate”, proiect educaţional organizat de Radio România Cultural, Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Asociaţia “Pro Valores”, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi ExcesMusic și înscris în programul “Școala altfel”. De acestă dată în fața foarte numeroșilor tineri spectatori, care au și rol de jurați, elevi ai Colegiului Național de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” și ai Colegiului Naţional de informatică „Tudor Vianu”, au evoluat chitariștii.Invitat special a fost profesorul Liviu Georgescu, câștigătorul primei ediții aFestivalului de Chitara de la Sinaia și creatorul primei clase de chitară din Romania la nivel preuniversitar, la Liceul ”George Enescu”, în 1991.

Etapa a fost câştigată cu 83 de puncte din 222 de Florin Alexandru Ștefănoiu. El are 21 de ani. A studiat la Liceul de arte din Alba Iulia, orașul natal, iar acum este student la Universitatea Națională de Muzică din București.Florin Alexandru Ștefănoiu este al patrulea muzician care va evolua în finala Concursului Drumul spre celebritate, un spectacol la care sunt invitaţi toţi iubitorii artei sunetelor.

Mâine 10 aprilie, de la ora 10, tot la Palatul Mogoşoaia se va defăşura ultima etapă dedicată violoncelului, la care vor participa tineri muzicieni din Bacău, Cluj Napoca, București şi din Republica Moldova, iar invitat special va fi violoncelistul Marin Cazacu – solist concertist al Filarmonicii George Enescu și director al Centrului Național de Artă Tinerimea Română.
Tot mâine, dar de la ora 16, va avea loc și FINALA ediției a VI a a Concursului Drumul spre celebritate, iar din juriu vor face parte: Oltea Şerban Pârâu – director al Centrului Cultural Media al Radio România, dirijorul Tiberiu Soare şi Sebastian Gheorghiu – director Excesmusic.

Anunt Diamant Euroinstal

Euroinstal Bucuresti - este un jucător important în domeniul instalațiilor termice, sanitare și de ventilație, cu o experiență de peste 24 ani în domeniu.
https://euro-instal.ro