Tocmai d-aia se crede centrul Universului sau, vorba cuiva, miezu" la dodoasca. Ca sa nu creada ca-s singuri pe lume - desi unii dintre ei parca ar fi crescut in codru - semnalam cateva reguli de bun-simt pe care ei se fac ca nu le cunosc.
De cativa ani, in capitala au fost aduse autobuze Mercedes, dotate cu aer conditionat si rampa la mijloc, pentru carucioare de bebelus sau scaunele cu rotile ale persoanelor cu deficiente fizice. Nu o data, pe caldurile toride din ultimii ani, mi-a fost dat sa vad cum calatorii fierti abia mai respirau, in timp ce din cabina soferului venea o racoare de care ar fi trebuit sa beneficieze si bietii pasageri.
Ca-s vatmani ori soferi pe autobuze sau troleibuze, unii nu deschid usa din fata nici daca vad in inghesuiala mamici cu copii in brate, batrani sau tineri cu handicap. Caz concret: 2 martie a.c., ora 19:30, capatul de la Ghencea al autobuzului 302. Zeci de oameni asteapta ca soferul care vorbeste la mobil, ferecat in cabina lui, sa le deschida usile. Unii bat in geam, altii il roaga. Se face ca n-aude, nu vede, ba chiar intoarce spatele ostentativ. Un domn il pozeaza cu telefonul. Soferul ranjeste sfidator.
Ii bat in usa pana iese nervos si zice: "Nu va dau drumu", ba, e masina mea, va urcati cand vreau io!". Ii arat un batranel cu un nou-nascut in brate, care parea bolnavior. "Si ce daca?" "Mitocanule, cine te crezi?", ii striga oamenii in urma. "N-aveti ce sa-mi faceti", hohoteste in timp ce completeaza foaia de parcurs, intr-o ghereta.
Ma duc dupa el. Ma intampina ostil o doamna care aflu ca-i e sefa.
Ii spun cum s-a purtat subalternul ei.
"Eu i-am zis sa deschida usile, da" poate era in pauza de masa, nu stiu." Insist. "Cum il cheama?" "Nu stiu", insista sefa. Ora 19:45. Autobuzul a plecat, cu tot cu oamenii care-l blamau pe soferul fara nume. Pe autobuz il cheama B56CBO. Poate ii improspatam memoria sefei. Sau sefilor ei.










